Acest articol îl „coceam” încă din decembrie 2024, dar nu aveam suficientă inspirație să-l scriu și nici înțelegerea clară a ceea ce simt și cine sunt. Încercam să găsesc emoția care să mă reprezinte, pentru a face această declarație importantă. Și iată, în martie ea a apărut, când m-am îndrăgostit pe neașteptate. Aceasta e istoria mea.

În decursul celor șase luni ați fost martorii metamorfozei mele. V-am povestit despre cele mai intime și personale episoade din viața mea. A fost o formă de psihoterapie publică, în care vă relatam deschis prin ce momente frumoase și dificile treceam. Învățam să-mi înțeleg și să-mi analizez emoțiile. Rezultatul m-a adus aici: sunt (totuși) gay.

Haideți să luăm totul de la început

Toată copilăria, adolescența și tinerețea timpurie le-am petrecut la Bălți. Am fost educat în spiritul „normalității”, atât la școală, cât și în familie. Nu știam – dar nici nu mă interesa – existența persoanelor gay sau lesbiene. Nu am auzit expresii homofobe din partea anturajului meu despre comunitatea LGBTQ+, așa că nici eu nu aveam o atitudine negativă: „Pe mine nu mă afectează”, ziceam eu.

Îmi trăiam viața de băiat heterosexual obișnuit. Aveam tentative de a face cunoștință cu fete, nu ca să-mi fie „barbă”, ci pentru că îmi plăceau sincer.

La un moment dat, când am întâlnit fata preferată, aveam intenția să mă căsătoresc cu ea. Ne imaginam cum va fi viața după. Dar, peste un timp, lucrurile nu au mers, iar eu am căzut într-o gaură emoțională din care n-am mai ieșit „heterosexual”. Aici am povestit mai detaliat despre acea perioadă.

Au urmat câțiva ani de burlăcie, iar în iarna lui 2022 am făcut cunoștință cu un tip care m-a ajutat să înțeleg cine sunt. Am simțit, pentru prima dată, o atracție romantică față de un băiat. Deși nu ne-am întâlnit, discutam pe Telegram, iar despărțirea bruscă – mă blocase –  m-a afectat profund. A fost prima mea experiență de ghosting.

A urmat o perioadă de autoanaliză. Încercam să înțeleg schimbările din comportamentul meu. Credeam că viața în comunitatea gay va fi asemănătoare cu cea heterosexuală. Dar nu a fost așa. Mai multe secrete decât adevăruri: imagini și nume false, vorbe goale și multe dezamăgiri. Istoria cu „Nu ești pe placul meu” cred că o țineți minte. Am fost șocat de rigiditatea și ușurința cu care unii băieți pot provoca durere.

În acei aproximativ trei ani, am pierdut orice emoție romantică față de fete. Practic, nu am mai interacționat cu ele, ca să-mi țin în „tonus” mușchiul bisexual. În schimb, mergeam la date-uri cu gay, în căutarea unor emoții noi. Le povesteam mult despre trecutul meu, inclusiv pentru a-mi răspunde la o întrebare: „Oare poți trăi cu iluzia că vei mai iubi vreo fată la fel sau mai mult decât un băiat?”.

Textele scrise pentru BangBang mi-au permis să-mi răspund la un șir de întrebări legate de sexualitatea mea. Discuțiile cu băieți gay m-au inspirat să fiu sincer cu mine. Urăsc să mă prefac. Încă o dată, mi-am demonstrat că dialogul poate schimba destine.

Fluiditatea sexuală

Nu sunt un sistem android care, printr-un update își schimbă sexualitatea o dată la câțiva ani. Sunt un om foarte sensibil la schimbările emoționale (nu neapărat romantice) bruște, care mă afectează deseori pe termen lung. Picătură cu picătură se adună o cantitate suficientă de gânduri existențiale care îmi conturează viitorul. Fiecare etapă am trăit-o conștient și natural. Când simțeam că mă prefac, spuneam deschis. Așa a fost când am făcut coming out ca bi, așa este și acum.

Fluiditatea sexuală se referă la afirmarea orientării sau a identității sexuale pe parcursul vieții. Cercetările efectuate pe parcursul a câtorva decenii arată că orientarea sexuală poate fi flexibilă – de la atracție exclusivă față de sexul opus, la atracție față de același sex.

Asociația Americană de Psihologie afirmă că „orientarea sexuală nu este o alegere care poate fi schimbată după bunul plac și că ea este, cel mai probabil, rezultatul unei interacțiuni complexe între factori de mediu, cognitivi și biologici”.

Te-ar putea interesa și: „Probabilitatea să te naști gay crește cu 38 % dacă ai un frate mai mare”. Cum oamenii de știință explică acest fenomen.

Așadar, nu mi-am schimbat orientarea sexuală pentru că „e la modă” să fii gay, ci pentru că nu mai simt atracție emoțională sau sexuală față de fete și nu mai vreau să mă prefac pentru a „atenua” efectele discriminării și ale amenințărilor.

Bisexualitate ca fază de tranziție?

Călătoria de la hetero, la bi și apoi către „stația terminus” – gay – a implicat mai multe etape de acceptare. Recunosc că mi-a fost dificil să mă identific ca bi după o viață heteronormativă. Statutul de bi îmi oferea un sentiment de „normalitate” și o oarecare siguranță, atâta timp cât aveam nevoie să decid „Who am I?”.

Cercetătorii confirmă că bisexualitatea este adesea o fază de tranziție pentru unii oameni în procesul de identificare ca exclusiv gay sau lesbiană. În comunitatea gay, bisexualii sunt adesea priviți cu suspiciune, fiind considerați „incapabili să aleagă”. Unii consideră că bisexualii sunt „privilegiați”, pentru că societatea nu manifestă o atitudine la fel de negativă față de ei ca față de gay.

Un alt motiv este că unii gay se tem că bisexualii ar putea „schimba tabăra” sau că ar fi mai puțin loiali, din cauza atracției lor față de ambele sexe. Bifobia slăbește coeziunea comunității LGBTQ+, care ar trebui să fie unită în fața provocărilor comune – homofobie, discriminare, excluziune.

Din fericire, eu nu m-am confruntat direct cu astfel de atitudini din partea altor gay. Tranziția mea spre identitatea de gay nu vine din frica de bifobie din interiorul comunității. E pur și simplu o analiză bazată pe emoții.

Concluzie

Deschid o nouă filă în dezvoltarea identității mele. Intuiesc că voi avea de înfruntat discriminare, ură și poate amenințări, dar la un nou nivel. E o decizie rațională, pentru că, dacă nu eu, atunci cine altcineva îmi va răspunde la întrebările care mă bântuie?

De ce să mă prefac, când pot să fiu liber exact așa cum simt?

Haideți să mai repet o dată: Sunt gay. E ceva neobișnuit. Dar este adevărul meu.

Te-ar putea interesa și: „Ești din Europa?” Primul meu caz de discriminare, „felicitați-mă!”