Cum am făcut coming out și de ce mama nu a vorbit cu mine o săptămână 

„Nu vă supărați, dar brunetele (cu părul creț și rujate cu roșu) sunt adorabile!”. Așa descriere am pus pe contul meu de autor când începusem să lucrez la diez.md. Mulți „fani” de-ai mei mă recunoșteau anume datorită acestei fraze. Acum ar trebui să adaug și „Nu vă supărați, dar bruneții (cu părul creț) sunt adorabili!”. Cam așa se manifestă bisexualitatea, nu? În acest articol o să vă povestesc cum a decurs procesul de acceptare a noului EU. Da, vorbesc despre coming out-ul făcut în 2023.

Fiind jurnalist, am scris trei istorii de coming out. Toate trei au devenit pentru mine o lecție de curaj. Când discutam cu acei băieți, mă puneam în pielea lor ca să simt cum e asta. De fiecare dată mă întrebam ipotetic: „În cazul meu cum ar fi?”. Mă temeam de „tu nu mai ești fiul meu” sau „nu mai vreau să prietenesc cu tine”. Această frică a apărut când un băiat pe care îl intervievam îmi povestea cum tatăl lui i-a zis: „În casa mea n-o să trăiască niciun gay”. Vreo trei zile nu-mi puteam reveni din starea de neputință, fiindcă am extrapolat cazul lui pe scenariul meu ipotetic – rezultatul exercițiului imaginar a fost foarte dureros. Dar haideți să le luăm pe rând.

N-o să dau vreun nume, pentru că nu am girul persoanelor despre care voi relata în acest articol.

Amintiri din copilărie

La grădiniță prieteneam cu o fetiță. Părinții noștri nu se cunoșteau între ei, însă datorită nouă mamele noastre au devenit „cuscre”. Destinele noastre cu acea fată nu s-au unit. După „absolvirea” grădiniței, ne-am mai văzut de vreo câteva ori și atât, însă cu „soacra mamă” mă vedeam foarte des, mai ales la universitate. Ea mereu mă saluta așa: „Hei, Liubcik! Ce mai faci?”, chiar de față cu profesorii mei. Până în prezent suntem în relații bune.

În clasele primare, îmi plăcea de o fată. Ужас! (Strașnic!) Abia acum în timpul redactării textului mi-am dat seama că era brunetă! Era vedeta clasei. Cred că toți băieții voiau să stea cu ea în bancă. Am avut și eu norocul. Eram cel mai fericit. Ce să mai spun dacă o dată am mers împreună cu ea la cantină.

Amintiri din adolescență

La gimnaziu, îmi plăcea de o fată din clasă. Eram cam prin clasa a șaptea sau a opta și mi-a venit o idee genială – să sun la radio și să transmit salutări acestei fete. Asta a fost prima și ultima tentativă de a cuceri atenția fetelor din clasă. Din cauză că eram timid, eram supus unui bullying sexual din partea unor fete. Erau glume prin care ele se autoafirmau în fața altor colegi. Eu mă simțeam superjenat. Îmi era rușine să pun mâna pe corpul lor, deși ele în acel joc făceau aluzii de felul ăsta. Se excitau, cred eu, din cauză că nu aveam curajul să le ating unde voiau ele.

La liceu, îmi plăcea de o altă colegă. Ea venise la noi în clasa 10-a și ne-am împrietenit momentan. Aveam ambii același umor, aveam interese comune. Doar că nu aveam curajul să-i propun să ne întâlnim. Deși nu prea aveam șanse, căci ea mereu era în relații cu cineva. La ea o să revin mai târziu.

La universitate, prieteneam foarte strâns cu o colegă. Profii credeau că noi suntem cuplu. În anul III, cu grupa mea am plecat la ea în ospeție, la Soroca. Am făcut cunoștință cu mama ei, o femeie fenomenală. Curgeau glume de genul: „Am venit să fac cunoștință cu mama soacră”. Problema era că în acea vizită eram cu prietena mea adevărată (acea brunetă crețoasă și rujată cu roșu. Ea a fost inspirația acelei descrieri pe #diez). Eu am preîntâmpinat-o că așa va fi. Colegii mei nu știau că eu sunt în relație, de aia făceau glume despre căsătoria noastră cu colega mea.

Voiam să mă însor după absolvirea universității

Cu unica prietenă din viața mea am făcut cunoștință în curte. Aveam o gașcă de prieteni cu care ne jucam zile întregi în cărți. Aveam vreo 22 sau 23 de ani. De la început ea nu mi-a trezit vreun interes. Cu timpul, comunicam mai des pe Odnoklassniki. Într-o seară îmi scrie că vrea să mă invite la o plimbare. Am ieșit și am înțeles ce comoară se află lângă mine. A fost prima oară când discutam doar în doi. Aveam atâtea în comun. Ea îmi povestea despre relațiile ei, eu despre ale mele (care nu prea erau relații, dar pe atunci le consideram așa). Treceau săptămâni, luni, iar noi tot mai des în doi ieșeam afară împreună. Îmi dădeam seama că eu îi plac, dar și mie îmi plăcea de ea. Unica problemă era lipsa curajului de a-i spune ce simt. Din cauza asta ea și-a găsit alt boyfriend. Când mi-a spus despre acest lucru, am scris o poezie în cinci minute pe care i-am trimis-o. Ea a plâns, a înțeles ce am vrut să-i spun. Iată cum era poezia.

Am convenit să ne întâlnim a doua zi să discutăm. I-am spus tot ce simt, iar ea mi-a răspuns: „Așa ești de prost, eu demult voiam, îți dădeam semnale, dar tu tormozeai [nu aveai curajul să spui]”. Până la urmă, am luat decizia să ne întâlnim. Da, era o relație în trei. Da, da, sună strașnic, dar așa erau timpurile. Avea tentative să se despartă de iubitul său, îi reușea, apoi revenea la el.

Între timp, noi discutam despre viitorul nostru. Îi ziceam că vreau să mă căsătoresc după ce absolv universitatea, adică peste un an. Voiam să-i iau numele de familie. Dar n-a fost să fie așa. După o perioadă scurtă, ea n-a rezistat lupta pe două fronturi și mi-a spus că: „Eu nu sunt bună pentru tine și bla bla bla. Hai să luăm o pauză”.

Treceau anii, iar eu nu mai voiam să mă întâlnesc cu nimeni. Îmi ziceam următoarele:

 – „Aștept până o să se despartă de el.”

 S-au căsătorit.

– „Aștept până o să divorțeze.” 

A născut.

– „Nu o mai aștept.”

Au durat vreo trei ani de singurătate, o perioadă în care mă simțeam foarte bine.

„Îmi place de șeful tău.”

Trăind la Chișinău, nu aveam timp pentru date-uri. Îmi este dificil să stabilesc o relație simplă cu un om, nemaivorbind de vreo relație romantică, însă totul s-a schimbat odată ce colega mea din liceu (despre ea am vorbit mai sus) mi-a spus că s-a despărțit de soțul ei și că ar vrea să vină la Chișinău. Îmaginați-vă ce reacție am avut atunci! În scurt timp, ea s-a mutat aici. Am început să petrecem mult timp împreună după o pauză de vreo nouă ani. Într-o seară, în parcarea de la Gara Feroviară, îi spun că îmi place de ea și că vreau să fie prietena mea. Am primit refuz. Cică suntem prieteni și atât. Ne-am dus acasă și ea mi-a spus în troleibuz că vrea să-mi spună ceva, dar că îi este incomod și o să-mi scrie. Peste ceva timp, îmi spune ceva de genul: „Mie îmi place de șeful tău”. WTF??? Am încremenit. Apropo, și ea e brunetă. Peste un timp, mi-a trecut supărarea și am revenit la relația inițială.

Prima îndrăgostire de un băiat

Tot ce voi scrie mai jos este în exclusivitate.

În luna ianuarie 2022 am publicat articolul „Dacă nu ai certificat medical, nu ești homosexual”. În aceeași seară, îmi scrie un băiat despre faptul că el a obținut un astfel de certificat și că ulterior a fost eliberat de serviciul militar. L-am întrebat dacă dorește să-mi povestească istoria sa. A acceptat. Inițial, eu credeam că este hetero și că a cumpărat acel certificat. Abia după ce am făcut interviul, l-am întrebat dacă este gay. Mi-a răspuns afirmativ. Au urmat câteva zile de redactare a materialului. Între timp, comunicam cu el în materie de concretizare a anumitor detalii, dar comunicarea a prins cu totul altă direcție. Am început să discutăm despre tot. Mi-a plăcut la el faptul că era la curent cam cu tot ce mă interesa. Discutam doar online. El nu trăia în Moldova. Peste câteva săptămâni deja discutam despre viața personală. El a fost primul căruia i-am spus că sunt bi. Îmi plăcea enorm de el. Era foarte deștept, puteam discuta ore în șir și nu mă plictiseam de prezența lui în viața mea. A venit războiul și eu am devenit mai iritat. Deveneam agresiv în comunicare cu el. La un moment dat, m-a blocat peste tot unde eram prieteni. Apropo, aflasem că el era în prieteni pe Facebook cu mult timp înainte de a face cunoștință. Au urmat vreo patru luni de ură, tristețe, dor, ură, ură și iarăși ură: „Cum a putut să mă blocheze?”.

„Te-ai comportat ca un bou.”

Prin octombrie 2022, după lansarea filmului Carbon, l-am visat cum joacă în acest film. Mi-am adus aminte că am alt profil de Facebook pe care nu-l utilizam, dar anume acolo inițial m-a adăugat în prieteni. Întru și văd că acolo nu sunt blocat de el. Îi scriu: „Salut. Te-am visat în filmul Carbon”. El mi-a răspuns la uimirea mea. Vorbă după vorbă, l-am întrebat: „De ce m-ai blocat?”. El mi-a răspuns: „Te-ai comportat ca un bâc [bou]”. Apoi și-a cerut scuze pentru asta și zicea că îi este rușine. Am reabilitat comunicarea noastră. Eram foarte bucuros că a revenit în viața mea. În sfârșit, ne-am văzut și au fost vreo două luni extraordinare. Apoi a plecat înapoi. Nu locuiește în Moldova.

„Hu*nea, se mai întâmplă.”

31 decembrie 2022. Am vrut să-i spun prietenului meu că sunt bi. L-am chemat seara în oraș să ne plimbăm. Toată seara aveam un ghem în gât și nu știam cum să încep. Până la urmă, nu i-am mai zis. Mă temeam de reacția lui, deoarece e puțin homofob. Eram gata să aud: „Nu mai vreau să prietenesc cu tine”. Pe 1 ianuarie seara i-am scris un mesaj în care i-am spus totul. Pe 2 ianuarie mi-a răspuns: „Hu*nea, se mai întâmplă. Principalul e ca toate golurile să nu fie într-o poartă”, mesaj urmat de câteva emojiuri. Apoi, am ieșit încă o dată la plimbare și deja am discutat mai liber despre această situație. Mi-a spus că nu are nimic împotrivă și că prietenia noastră nu va fi afectată. Doar că de atunci, în discuția noastră cotidiană glumele gay deja au o altă însemnătate decât o aveau înainte.

Coming out familiei

Această noutate bombă a fost spusă la început de martie 2023. I-am scris surorii un mesaj pe Messenger. Ea a fost puțin șocată, dar a fost totul bine. I-a venit rândul mamei. Ea stătea pe pat. Eu nu-mi găseam locul. Ieșeam, intram în cameră. Mă duceam la bucătărie, spălam vesela. Apoi, la un moment dat, mi-am spus: „E timpul”.

– Mama, vreau să-ți spun ceva.

– S-a întâmplat ceva?

– Nu. Vreau să-ți povestesc tot ce s-a întâmplat cu mine în anul 2022. Războiul, stări emoționale instabile, stres, frică, neîncredere, conflict la universitate (la master). Sunt bisexual. 

În acest moment mă așteptam că o va apuca vreo panică, să plângă, să spună ceva de genul că e dezamăgită. Nu. M-a ascultat calm și mi-a spus că bănuia: „Mereu ai fost diferit de alții” și „Vedeam că scrii mult despre LGBT”. I-am explicat ce înseamnă asta și apoi am mai discutat despre ce simt și cam atât. M-am dus la culcare. 

A doua zi vine o vecină la noi să discute cu mama. Eu o servesc cu o înghețată. „Mulțumesc, Liubcik. Îți doresc să ai o soție frumoasă”. În această clipă, mama intervine: „Hai, gata, gata”. M-a amuzat reacția ei.

Peste o lună, mi-am făcut un tatuaj. Când a văzut fotografia, m-a sunat și ne-am certat: „Ce, vrei, ca eu să mor? Mă faci de rușine! De ce ai făcut-o?”. N-am vorbit cu ea o săptămână. Ca să înțelegeți, n-am vorbit cu mama o săptămână din cauza tatuajului, în schimb pentru ea coming out-ul a fost mai tolerant decât tatuajul. Mama!

Coming out la lucru

Aici practic n-am avut nicio îngrijorare, deoarece colegii mei de la lucru sunt toleranți și nu aveam dubii că o să mă pot confrunta cu vreo stare de abandon sau critică. Primii au fost șefii mei, apoi întreaga echipă. Aici n-am ce să spun mai mult. A fost un fel de „bună ziua”.

Coming out pe Facebook

Ohh, acest moment l-am planficat vreo jumătate de an. Inițial, voiam să fac acest lucru de Paște. Însă mama m-a rugat să amân pentru mai târziu. Așa am ales o altă zi simbolică – 10 iunie, în ajun de Moldova Pride 2023. Mă așteptam la mesaje de genul: „Nu cred!”, „Nu m-am așteptat de la tine la așa ceva”. În schimb, am primit doar mesaje de susținere și zero hate. Eu cred că asta doar din motiv că am o comunitate de oameni care, cel puțin, mă stimează și mă judecă nu pentru pe cine iubesc, ci pentru cum sunt ca om.

Mă bucur că am posibilitatea să mă îndrăgostesc de 8,1 miliarde de oameni, nu doar de circa 4 miliarde, cum ar putea heterosexualii. Liubomir vine de la Dragoste și Lume. Chiar în prenumele meu era preinstalat programul ca să fiu bisexual – să iubesc toată lumea. Așa că, mama, îți mulțumesc pentru această alegere de prenume.

Aici poți citi despre Cum am descoperit comunitatea LGBTQ+ după coming out.