Diaspora queer: „Am plecat în Olanda pentru că îmi doream să pot forma o familie” 

Autor: Dumitru Petruleac

Livia are 21 de ani, locuiește în Olanda împreună cu prietena și lucrează în calitate de manager într-un magazin de cașcavaluri din centrul orașului Amsterdam. 

Livia spune că încă din școală visa să emigreze în altă țară, pentru a putea forma acolo o familie. Spune că nu și-a ascuns niciodată identitatea sexuală în Moldova și nu s-a sfiit să contracareze argumentele homofobe ale celor care o criticau. 

Într-un interviu pentru redacția Bang Bang, Livia a vorbit despre viața persoanelor queer în Amsterdam, homofobia pasiv-agresivă a unor persoane din Moldova și despre dorința de a întemeia o familie.

În încercarea noastră de a oferi mai mult spațiu de comunicare cu și despre comunitate, demarăm mini-seria de interviuri Diaspora Queer, în care adresăm un set de întrebări similare persoanelor LGBT+ originare din R. Moldova, dar stabilite peste hotare. Ne dorim astfel să deschidem o portiță de dialog despre puterea comunității de a schimba lucrurile în bine atât pentru sine, cât și pentru alții. 

Redacția Bang Bang: Când, cum și de ce ați plecat din R. Moldova? 

Eu încă de pe băncile școlii am știut că am să plec din Republica Moldova. Am vrut să-mi formez o familie, de aceea și am venit aici. Sora mea locuia de mai mult timp în Olanda și ne putea ajuta, așa că am hotărât să mă mut aici. 

Redacția Bang Bang: Ce v-a determinat să alegeți țara în care vă aflați acum? 

Viața ți-o faci oriunde te-ai afla, necătând că sunt mai multe sau mai puține oportunități. Unicul motiv pentru care am plecat a fost pentru acela că îmi doream să pot forma o familie. În Moldova, persoanele LGBT+ nu au drepturi egale. 

Redacția Bang Bang: Cum a fost prima perioadă acolo pentru dvs, după emigrare? Ce a fost diferit de Moldova? 

Eu în Moldova nu eram om închis, chiar deloc. Toată școala știa că eu sunt lesbiană de când aveam 14 ani, niciodată nu am fost enclosed. Niciodată nu am ascuns relațiile pe care le-am avut: eu mergeam în public de mână, mă îmbrățișam cu alte fete, mă sărutam, auzeam comentarii urâte și le dădeam replici. N-am avut șocul acesta că aici oamenii pot să fie liberi și pot să trăiască o viață normală. Dar se simte cum aici oamenii din jur nici nu se uită la tine, nu-ți atrag atenție, iar asta a fost foarte drăguț să vezi. Lor le este indiferente de ce faci tu și alegerile tale. Vezi, dacă eu aș fi fost în Chișinău și m-aș fi ascuns, vorbeam despre o cu totul altă experiență. 

În Moldova avem legea de antidiscriminare, dar asta nu-mi dă mie niciun drept ca eu să trăiesc și să formez o familie, nu-mi dă niciun drept să pot avea legal un copil. Adopția unui copil în general este o temă tabu. Va fi și imposibil să-l crești normal… Dar în Olanda legile privind respectarea persoanelor queer sunt multe, iar din partea societății – nimeni nu se uită la tine și la ce faci tu. După o perioadă trăită aici, uiți cum este asta, că oamenii se uită cu subînțeles la tine și să comenteze urât despre ce faci, cu cine te ții de mână. În Moldova oamenii, mă refer la cei homofobi, sunt foarte pasivi-agresivi. 

Redacția Bang Bang: Cum este viața persoanelor queer, din perspectiva dvs., acolo? 

O viață așa cum ar trebui ea să fie: liniștită, tu te axezi pe relație și pe dezvoltarea relației pe care o ai cu partenerul. Este mai simplu, mai ușor, la fel și mai bine pentru suflet, pentru că nu trebuie să te ascunzi. Dacă ceva se întâmplă, eu mă duc la poliție și le spun cazul, iar ei se vor descurca cu asta. În Chișinău, în asemenea situații, autoritățile nu vor lua măsuri. 

Redacția Bang Bang: Ați trecut și în țara respectivă prin experiențe mai neplăcute, homofobie?

Da, este și pe aici homofobie, nu pot spune că nu. Dacă te deplasezi prin anumite zone cu etnii mai conservatoare, acolo nu prea poți să fii deschis. Dar în general, aici oamenilor le este tot una de viața și relația ta, ei se uită la dânșii sub nas, ceea ce este foarte confortabil pentru mine. 

Redacția Bang Bang: Ce poate învăța Moldova în termeni de respectare a drepturilor omului de la țara unde vă aflați acum? 

Nu că are de învățat ceva, pentru aceasta trebuie să se schimbe generațiile, trebuie foarte foarte mult timp să treacă. Cred că poate peste vreo două generații o să ajungem la un nivel majoritar de acceptare a comunității LGBT+ de către societate.

Redacția Bang Bang: Dar ce v-ar determina să reveniți în R. Moldova? 

Aș reveni cu mare plăcere în cazul în care s-ar adopta o lege sau mai multe prin care să ni se confirme dreptul la căsătorie, adopția unui copil și alte aspecte similare. 

Pentru mine, a fost extrem de important să fiu deschisă și liberă. Da, consider că și în Moldova aș putea avea o relație liberă și deschisă. Cu toate acestea, înțeleg că atunci când copilul meu va merge pentru prima dată la grădiniță sau la școală și o să-l întrebe dacă după tine vine mama sau tata, vor apărea probleme. 

Redacția Bang Bang: Ce vă lipsește acolo unde vă aflați din mediul queer din Moldova? 

Eu iubesc Moldova și îmi lipsesc mai multe alte aspecte. De exemplu, aici, în Olanda, nu-i simțul ăsta de comunitate, el cumva se pierde, cum ar fi satul, care câteodată un pic îți lipsește. 

Redacția Bang Bang: În ce moment ați simțit că sunteți acasă acolo unde ați emigrat? 

Pentru mine este casă când știu că și părinții, și prietena mea îmi sunt aproape. Așa că situația asta e așa, 50/50. Câteodată obosești de lupta asta împotriva homofobiei, că deja nu mai ai speranța că ceva o să se schimbe și devine tot mai greu… Dar sperăm la mai bine, totuși.

Indicele anual „Rainbow Europe”, elaborat de organizația ILGA-Europe, care evaluează și compară politicile și legile privind drepturile persoanelor LGBTQ+ în 49 de țări, arată că, în acest an, Regatul Țărilor de Jos s-a clasat pe locul 14, acumulând un scor de 56 % privind indexul de respectare a drepturilor omului. În aprilie 2001, Țările de Jos a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoria între persoane de același sex. Exemplul lor a fost urmat până acum de alte 33 de țări din toată lumea.