În premieră, o parte din echipa BangBang a ajuns  la un marș Pride din afara R. Moldova. Eu mă numesc Vasile Micleușanu, sunt fondatorul brandului BB și voi povesti despre cum a fost pentru mine această sărbătoare a comunității queer.

Ediția a 18-a București Pride s-a desfășurat în perioada 21 – 29 iulie și a avut sloganul „Visible Love. Visible Families”. 

„Fie că vorbim de familia în care ne naștem sau de cea pe care ne-o creăm mai târziu în viață, la Bucharest Pride ne axăm pe ceea ce toate familiile ar trebui să aibă în comun: dragoste necondiționată. Ca în fiecare an, vrem să îi facem pe toți cei din jurul nostru să simtă iubirea asta, văzându-ne împreună, uniți, împrăștiind zâmbete și culoare”, au scris organizatorii pe pagina lor de Facebook. 

Fata-curcubeu și metroul către Pride Park

Am ajuns la București vineri, 28 iulie, cu o zi înainte de marșul Pride. Pentru a fi eficienți, planificasem din Chișinău la care evenimente vom merge. Pride Park era cap de listă, așa că am pornit spre parcul Izvor, acolo unde se desfășura evenimentul. 

Luasem metroul și la una dintre stații trebuia să urcăm în altul, fapt care ne-a dat un pic bătăi de cap. Eram pierduți în spațiu, când pe lângă noi a trecut o adolescentă care purta un steag curcubeu ca pe o pelerină. 

Iată și salvarea noastră!, m-am gândit eu și, fără să-mi dau seama, am exclamat în glas „Hai să o urmărim!”. Speriată, a început să alerge, pentru a se pierde prin mulțime. Am alergat și noi după ea, fapt care a speriat-o și mai mult. Abia pe scările rulante am scos steagul curcubeu pe care îl aveam în geantă, pentru a o liniști și atunci un zâmbet călduros a înlocuit frica. A fost un moment plin de bucurie și înțelegere.

Trebuie să recunosc că am mers la Pride Park fără mari așteptări. M-am trezit, în schimb, înconjurat de persoane queer de toate vârstele, îmbrăcați colorat și cu fețe zâmbitoare. Am discutat cu participanții evenimentului despre cum se simt în acel spațiu. Am descoperit tineri queer puternici care își asumă deschis identitatea și care sunt gata să-și revendice și să-și apere drepturile de cei care vor să îi priveze de ele.  

Pride în autobuz 

Dacă aș face un top 3 evenimente care mi-au plăcut cel mai mult, atunci „Pride în autobuz”, organizat de către Asociația MozaiQ, ar fi pe primul loc. A fost o premieră absolută pentru mine. 

Organizatorii au reușit, la propriu și la figurat, să încingă atmosfera într-un mod autentic, organizând o petrecere queer în autobuz. 

Pe ritmul unor piese queer consacrate de la „I Will Survive” de Gloria Gaynor și până la noua piesă a lui Troye Sivan „Rush”, am dansat în autobuz  într-o continuă frenezie, atrăgând privirile celor din trafic. 

Poate vă întrebați dacă nu era prea cald. Răspunsul este că da, însă a meritat fiecare secundă. 

Marşului „normalităţii” 

Un fapt care m-a scos din realitatea roz a fost momentul în care poliția română ne-a „sugerat discret” să nu traversăm strada spre marșul normalității organizat de Asociația Noua Dreaptă, unde un număr mic de credincioși s-au adunat cu icoane pentru a apăra familia tradițională. Mă întreb: de cine anume? 

Eram în drumul nostru spre metrou, la câțiva metri distanță de locul unde se adunau manifestanții. Poliția ne-a observat, și poate pentru că eram îmbrăcați mai colorat (stereotypic alert), ne-a cerut să schimbăm direcția. 

„Cred că înțelegeți de ce?!”, a zis ofițerul, cu un semi zâmbet pe buze. Cu toate că am simțit o doză de limitare în acel moment, prietenx meu Rafael a zis că s-a simțit în siguranță datorită atenționării polițistului.

Cel mai mare marș Pride la care am participat 

Am fost cazați la zece minute de mers distanță de Calea Victoriei, unde de la ora cinci se adunau participanții. Ieșind în stradă, m-am pomenit într-un flux de persoane queer. Emanau libertate și mândrie prin ținutele lor și imediat am fost cuprins de sentimentul de apartenență. 

Cu cât mă apropiam mai mult de locul stabilit, cu atât Bucureștiul devenea mai viu și mai colorat – o adevărată celebrare a iubirii și diversității. Tot vedeai oameni care zâmbeau larg și liber, fluturau stegulețe curcubeu sau pancarte cu mesaje adresate celor care sunt împotriva iubirii queer. La un moment dat, am simțit cum vocea mulțimii s-a contopit într-un glas. Mi s-a făcut pielea de găină. Era sărbătoarea noastră, era momentul nostru unic de a afirma: Suntem aici!

Timp de aproape două ore participanții la Pride au umplut străzile orașului cu culori, zâmbete și mesaje de iubire și acceptare. Cu fiecare pas, mă simțeam din ce în ce mai conectat cu cei prezenți și asta îmi dădea putere. Acum eram vizibili. Nimeni nu mai putea ignora sau nega prezența noastră.  

Un Pride de Neoprit

Pe marginile trotuarului, privirile curioase se opreau în loc și am fost plăcut surprins să văd oameni care se lăsau cuprinși de bucuria momentului. Mulți dintre ei făceau semne cu mâna și zâmbeau. Erau și părinți care purtau copiii pe umeri, arătându-le steagurile curcubeului și încurajându-i să salute mulțimea care mărșăluia. 

Evident că au fost și din cei care și-au exprimat dezacordul, dar o făceau într-o formă civilizată. S-au auzit și câteva glasuri contra, dar au fost înăbușite de vocea unită a membrilor comunității. Persoanele queer și-au revendicat cu mândrie această zi specială, în care uniunea mesajelor noastre este mai puternică decât afirmațiile homofobe cu care ne confruntăm.

Marșul Pride s-a încheiat în Parcul Izvor. Eram chiar lângă scenă în momentul în care mulțimea a devenit panicată și a început să se miște haotic. La început, nu am înțeles ce se întâmplă. 

Doar atunci când au început să-mi lăcrimeze ochii și simțeam că mă sufoc am realizat că cineva a împrăștiat gaze lacrimogene. Am părăsit zona afectată cu un sentiment de nedreptate. Am aflat ulterior că și anul trecut contramanifestanții au dat cu gaze lacrimogene.

În ciuda tentativei de a stopa evenimentul, ediția a 18-a București Pride s-a încheiat pe un sentiment pozitiv și plin de speranță. Alături de echipa mea, am simțit în aceste două zile puterea comunității. Am revenit acasă cu inima și mintea pline de amintiri prețioase. Iar evenimentele la care am participat m-au inspirat să continui munca pe care o fac în folosul comunității. Happy Pride!