Pe 8 aprilie, romii din întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Romilor. Această zi este nu doar despre dansuri, costume tradiționale și muzică, ci mai ales despre demnitate, memorie și dreptul la o existență vizibilă.

Această zi marchează un moment istoric esențial: primul Congres Mondial al Romilor, care a avut loc pe 8 aprilie 1971, la Londra. În cadrul acestui congres, lideri romi din 14 țări s-au reunit pentru a discuta probleme comune, a-și revendica identitatea și a stabili simboluri reprezentative pentru poporul rom. Atunci au fost adoptate drapelul romilor – roata roșie în mijloc, simbol al nomadismului și al mișcării – și imnul “Gelem, Gelem”, în memoria romilor exterminați în timpul Holocaustului.

Deși 8 aprilie 1971 rămâne un reper simbolic, Ziua Internațională a Romilor a fost proclamată oficial abia în 1990, în cadrul celui de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor, organizat la Varșovia. De atunci, ziua a început să fie marcată în tot mai multe țări, iar instituții internaționale precum ONU sau Consiliul Europei i-au oferit recunoaștere.

Ce înseamnă această zi pentru mine?

Înseamnă vizibilitate pentru un popor a cărui istorie a fost scrisă prea des de alții. Înseamnă recunoaștere pentru secole de persecuție, de la sclavia în Țările Române, la deportările în Transnistria, la Holocaustul în care au fost uciși peste 500.000 de romi. Înseamnă și revolta tăcută a celor care luptă pentru acces la educație, locuire, sănătate și respect.

Pentru mine, ca persoană queer și romă, 8 aprilie vine cu o dublă revendicare: aceea de a-mi asuma moștenirea etnică, dar și de a nu-mi ascunde identitatea queer. Când eram mic, mulți îmi spuneau „țigan” cu dispreț, iar eu plângeam de durere. Nu înțelegeam de ce oamenii erau atât de fixați pe identitatea mea, de ce felul în care m-am născut devenise o insultă. Așa am ajuns în activism, pentru că voiam să-mi fac dreptate mie și celor ca mine. Așadar, în liceul din satul meu, am încercat să-i implic pe tinerii romi în activitățile școlare, să creez un spațiu unde să ne simțim și noi parte din comunitate.

Mai târziu, în adolescență, când mi-am dat seama că sunt gay, o prietenă de-a mea, și ea romă, mi-a spus cu grija că „e mai bine să nu faci coming out-ul în comunitate. Ca să te protejezi.” Mi-a fost clar că, deși vorbim despre drepturi și incluziune, chiar și unii dintre cei care se consideră apărători ai drepturilor omului din comunitatea romă nu pot accepta faptul că ești queer.

Așa am ajuns să mă retrag, pentru o vreme, din tot ce însemna activism rom. Îmi era teamă că trebuie să aleg între a fi rom și a fi eu însumi. Mi-a luat ani să-mi accept intersecționalitatea. Ani în care am fost prezent în alte lupte, dar departe de rădăcinile mele. Pentru că de prea multe ori ni se spune că nu putem fi ambele. Că trebuie să alegem. Că dacă suntem queer, nu mai aparținem neamului. Că dacă suntem romi, trebuie să ne ascundem sexualitatea pentru a nu “păta” tradițiile.

Pentru mine, Ziua Internațională a Romilor este despre refuzul de a mă mai fragmenta, de mă mai tăia în bucăți pentru a fi acceptat. Este despre a spune: sunt rom și sunt queer. Și nu mai accept ca aceste identități să fie puse una împotriva celeilalte.