Comemorarea Holocaustului nu este și nici nu a fost niciodată despre trecut.
Pe 27 ianuarie marcăm Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului, un moment care ne amintește de persecuția sistematică și distrugerea provocată de regimul nazist împotriva diverselor grupuri de oameni între 1933 și 1945. Deși Holocaustul este adesea asociat doar cu genocidul evreilor, victimele sale includ și persoane LGBTQ+, romi, persoane cu dizabilități și opozanți politici.
Pentru a înțelege motivul pentru care victimele LGBTQ+ și rome sunt adesea marginalizate în discuțiile despre Holocaust, am vorbit cu Florin Buhuceanu, istoric și activist queer, fondatorul primului muzeu queer din România.
O istorie a persecuției
Sub regimul nazist, comunitatea LGBTQ+ a fost brutal persecutată. Una dintre primele măsuri a fost închiderea organizațiilor homosexuale, a presei și a locurilor de întâlnire printr-un decret emis la 23 februarie 1933. Mai târziu, la 28 iunie 1935, naziștii au revizuit paragraful 175 din Codul Penal Imperial, care criminaliza relațiile între bărbați. Consecințele au fost devastatoare: aproximativ 50.000 de bărbați gay au fost arestați, iar între 10.000 și 15.000 au fost deportați în lagăre de concentrare, unde mulți au murit sau au fost supuși unor experimente medicale inumane. Aceștia erau etichetați cu un triunghi roz, devenit ulterior simbol al persecuției LGBTQ+.
Femeile lesbiene și persoanele trans nu au fost incluse în paragraful 175, dar au fost etichetate ca “asociale” și internate într-un sistem represiv care a distrus rețele comunități lesbiene. Acestea purtau triunghiul negru, simbol al stigmatizării ca element “nedorit” al societății naziste.
Regimul a vizat și populația romă: peste 500.000 de romi au fost deportați și uciși într-un genocid ignorat adesea în discursurile oficiale despre Holocaust. Deportările și asasinatele în masă din Transnistria, executate de armata română și jandarmerie, rămân subiecte dureroase care și astăzi sunt minimizate în spațiul public.
De ce memoria este selectivă?
Florin Buhuceanu subliniază că amnezia colectivă asupra acestor victime este rezultatul manipulării și al tăcerii deliberate.
Comemorarea Holocaustului nu țină doar de păstrarea memoriei atrocităților care au avut ca țintă evrei, romi, persoane de orientare homosexuală. Comemorarea este astăzi un wake-up call despre manipularea din societățile noastre devenită mult mai simplă, mult mai amplă odată cu social media. Manipularea prin tăcere a fost unul dintre mecanismele cheie care au făcut posibil Holocaustul. Românii, de exemplu, preferă să se imagineze ca un popor tolerant, în timp ce ignoră deportările și asasinatele în masă din Transnistria sau Odesa, unde au fost implicați militari și jandarmi români.
Lecția Holocaustului pentru societatea contemporană
Florin subliniază că „identificarea răului din societate sub chipul evreului, romilor, homosexualilor, n-a încetat vreodată.” Acest proces de dezumanizare continuă și astăzi, prin „distorsiunea unor valori ca libertatea sau egalitatea” și transformarea lor în „instrumente de atac împotriva minorităților”
„Acest tip de atac se întâmplă aproape firesc, natural și e susținut pe mai departe de elita politică și administrativă fie direct, fie tacit sub pretextul că – mai ales în România – normalitatea și tradițiile din societatea noastră sunt sub atac. Cine le atacă?”
Fascismul de astăzi nu mai are nevoie de uniforme, ci este alimentat de discursuri care împachetează discriminarea ca o valoare necesară pentru apărarea «normalității». Florin atenționează că doar legile care condamnă rasismul, antisemitismul sau homofobia nu sunt suficiente: „Ele trebuie aplicate. Iar asta nu se întâmplă prea grozav nici în România, nici în Republica Moldova. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să punem presiune pe politicieni pentru a interveni până nu e prea târziu.”
