Pe 31 martie este sărbătorită la nivel internațional Ziua Vizibilității Persoanelor Transgen. O zi importantă prin care oamenii trans sunt recunoscuți, susținuți și încurajați să trăiască deschis și în siguranță. Într-o societate în care frica, tăcerea și prejudecățile sunt încă foarte prezente, a fi vizibil înseamnă nu doar curaj, ci și o formă de rezistență și supraviețuire.
Pentru Randi Lukian, persoană non-binară și coordonator al grupului de suport pentru persoanele trans în cadrul organizației Genderdoc-M, vizibilitatea nu este doar o temă de discuție o dată pe an, este o realitate trăită zi de zi, cu toate riscurile și curajul pe care le implică.
„Am crescut într-un mediu în care vizibilitatea era periculoasă, dar tăcerea era dureroasă. Ziua de 31 martie e o pauză de la invizibilitate. O zi în care nu trebuie să mă ascund sau să mă explic. Existența noastră devine mai greu de ignorat.”
Vizibilitatea înseamnă supraviețuire
În Republica Moldova, persoanele transgen se confruntă des cu mesaje pline de ură, care sunt justificate prin ideea de „valori tradiționale”. Într-un astfel de context, vizibilitatea devine esențială. „Vizibilitatea înseamnă să rupi cercul fricii”, spune Randi. „Atunci când rușinea și prejudecățile sunt peste tot, să fii văzut înseamnă să supraviețuiești. Este felul nostru de a spune: existăm, suntem reali și merităm să fim văzuți – fără rușine, fără frică.”
Ziua Vizibilității este un instrument de schimbare socială. O zi care motivează societatea să vadă povești reale, nu doar etichete formate din frici.
In aceasta zi, „Nu mai suntem o temă de dezbatere sau o ‘problemă socială’. Suntem oameni. Cu emoții, durere, vise și nevoia de a fi în siguranță.”, spune Randi.
- Te-ar putea interesa și: Cum persoanele Transgen au schimbat istoria queer
Cazul Felis: Durerea comunității
Unul dintre cele mai dureroase exemple, care arată cât de gravă este lipsa de drepturi și vizibilitate pentru persoanele transgen în Moldova, este cazul Felis – o fată transgen care și-a luat viața după ce a fost hărțuită constant la școală.
„A fost un șoc dureros, dar și o oglindă. Felis nu a fost o excepție, ci un rezultat al unui sistem care ignoră și închide ochii. Indiferența ucide. Ea nu a murit doar din cauza colegilor, ci și din cauza profesorilor care au tăcut și a unei societăți care a preferat să întoarcă privirea”, afirmă Randi.
Lipsa empatiei, lipsa intervenției și lipsa vizibilității au contribuit la această tragedie și continuă să pună în pericol viețile multor alte persoane transgen.
- Te-ar putea interesa și: „Transfobia ucide, dar nu ne șterge”: Vocile comunități transgen
Reziliența
Tendințele din SUA și unele țări Europene, au un impact direct și asupra Moldovei. Mișcările care luptă împotriva drepturilor persoanelor trans, și mesajele agresive politice din partea guvernării din SUA, ajung rapid și la noi. Ele oferă motive și curaj celor care deja răspândesc ură și excludere în societate.
„Polarizarea ne dezumanizează. Ne transformă în teme de dezbatere, nu în oameni reali. Iar în Moldova, unde sistemele de protecție lipsesc, consecințele sunt și mai grave”, adaugă Randi.
Într-un asemenea context, reziliența comunității este construită din grijă, din solidaritate și sprijin reciproc. „Nu am mereu speranță – recunoaște Randi – dar o reconstruiesc din oameni. Din conversații. Din faptul că existăm, în ciuda tuturor.”
Vizibilitatea educă, nu sperie
Mulți oameni se tem că dacă persoanele transgen sunt mai vizibile, asta ar pune în pericol „normalitatea”. Dar, de fapt, este exact invers.
Vizibilitatea distruge mituri. Când ne vezi așa cum suntem – nu cum ne imaginezi prin filtrele propagandei – frica dispare. Nu suntem ‘altceva’, suntem colegi, vecini, oameni care vor același lucru ca toți ceilalți: siguranță și demnitate.
Pentru persoanele trans care simt că nu mai pot, Randi transmite un mesaj clar:
„Nu ești defectx, ești rănitx de o lume care nu știe cum să te iubească. Nu trebuie să fii puternicx tot timpul. Supraviețuirea ta e deja un act de curaj.”
Iar pentru aliați: „Rupeți tăcerea. Ascultați, vorbiți, interveniți. Nu trebuie să înțelegeți totul pentru a fi de partea noastră.”
Viitorul pe care Randi și comunitatea îl visează este unul în care persoanele trans nu mai sunt forțate să lupte pentru dreptul fundamental de a exista. „Vreau un viitor în care vizibilitatea noastră nu mai vine cu riscuri, ci cu libertate. În care putem trăi deschis, cu acces la sprijin real, respect și siguranță.”
