Analiza lui Umberto Eco despre fascism și semnele sale
Fascismul nu e doar o amintire istorică, ceva ce aparține trecutului. E o ideologie care poate să reapărea oricând, sub forme noi, fără avertizare, fără să dea semne evidente de la început. Se infiltrează subtil, devine parte din discursul public, din mentalități, din deciziile politice. Umberto Eco a explicat cel mai bine acest fenomen, când, în 1995, a scris cartea „How to Spot a Fascist” unde scrie despre cum putem recunoaște fascismul atunci când încearcă să se strecoare în societate.
Eco spunea că fascismul nu apare brusc, sub forma unei dictaturi declarate, ci mai degrabă printr-un set de semne care, puse cap la cap, creează o realitate autoritară. Nu are un limbaj propriu și nu apara ca un red flag.
De obicei, se ascunde sub promisiuni, sub lozinci despre „restaurarea măreției naționale”, sub nostalgia unui trecut idealizat. Un trecut care, de cele mai multe ori, nici măcar n-a fost atât de perfect cum se spune. Acest „cult al tradiției” e unul dintre primele semne ale fascismului.
Un alt element definitoriu este „cultul acțiunii”, care pune forța înaintea gândirii. Logica e simplă, dacă te gândești prea mult, devii slab. Dacă pui întrebări, înseamnă că te îndoiești. Dacă te îndoiești, înseamnă că nu faci parte din „tabăra bună”.
În fascism nu există loc pentru nuanțe. Lumea e împărțită în alb și negru, în noi și ei. În eroi și trădători. Și știi ce se întâmplă cu trădătorii, nu?
Umberto Eco subliniază și obsesia pentru inamici. Fascismul nu poate exista fără un dușman clar definit. Un „altul” care trebuie să fie de vină pentru tot. Poate fi vorba despre refugiați, minorități, persoanele LGBTQ+, jurnaliști, activiști.
Oricine poate fi transformat într-o amenințare imaginară. Important e ca oamenii să aibă pe cine să arate cu degetul, să creadă că problemele lor nu vin din corupție, din sărăcie sau din lipsa de educație, ci din cauza unui grup pe care li se spune să-l urască.
Dar cel mai pervers mecanism al fascismului e limbajul simplificat. O lume redusă la lozinci – „Make America Great Again”, sună cunoscut nu? – la fraze scurte, la mesaje care nu lasă loc pentru întrebări. Pentru că întrebările sunt incomode. Pentru că dezbaterea înseamnă că poate există și alte perspective. Iar asta e periculos pentru cei care vor control total. Când realitatea e redusă la „noi vs. ei”, la „patrioți vs. trădători”, orice urmă de gândire critică dispare.
Fascismul nu are nevoie de un dictator cu uniformă și cizme lustruite ca să prindă rădăcini. E suficient să vezi discursuri care transformă frica în armă politică, care glorifică trecutul, care spun că problemele nu sunt sistemice, ci vin din vina unor „elemente străine”.
Toate acestea îți par cunoscute? Atunci e cazul să fii atent. Pentru că, așa cum spunea Umberto Eco, fascismul nu moare, doar își schimbă forma și revine exact acolo unde lumea crede că e imună la el.
