Până în ziua de azi nu am identificat o modalitate prin care să pot descrie starea de disociere, cât de înfricoșător e să treci prin această experiență mai ales într-un context social. Cu timpul însă, încep să o înțeleg mai bine. Să îi văd culorile, să îi aud vocea. Și înțelegând-o mai bine, încep să îmi pot imagina o viață fără ea. Și scriind aici, poate te pot ajuta să-ți imaginezi și tu o viață fără ea.

O traumă queer

Recent am descoperit o nouă manifestare a unei traume anterior neabordate de mine. O traumă queer, a cărei manifestări pot fi diferite și pe care multe persoane queer o au. Pentru mine, o manifestarea a acestei traume e disocierea în contexte sociale. Poți fi la o petrecere, la un eveniment sau într-un pub, încerci să te faci confortabil în spațiul dat, să intri în conversații, însă în ciuda eforturilor tale, începi să dispari. Ești incapabil să participi în orice ar însemna socializare. Ești deconectat, sau mai bine spus, nu mai ești.

Într-o stare disociativă, cauți orice scuză pentru a ieși din contextul social. Ți-i frică să exiști, și fugi. Te regăsești singur, epuizat și anxios. Te întrebi de ce disociezi la fiecare ocazie, și te întristezi pentru că nu poți avea o viață socială. Am descoperit această manifestare în cadrul unui proiect în care fac voluntariat, în România.

În proiect suntem 12 participanți, artiști din zece țări. Împreună cu ei organizăm workshop-uri de artă pentru elevii din regiune și documentăm artiștii și folclorul român. Marea majoritate sunt aliați gata să mă accepte. Un grup în cadrul căruia totuși nu mă pot integra, o frică profundă și o stare de disociere fiind trigger-uită la fiecare interacțiune de grup. A devenit o obișnuință să găsesc modalități de a fugi din grup. Chiar și acum, scriind acest paragraf, suntem într-o întâlnire de grup.

În acest proiect am realizat cum aceste stări de disociere și evadările mele din grup funcționează în detrimentul meu. Mă simt un străin într-un grup de prieteni, fiind confortabil cu fiecare persoană în parte, dar anxios într-o dinamică de grup.

Simt o distanță între mine și ei. O frică cu rădăcini strecurate prin adâncimile sufletul meu, cu un singur scop: să mă țină departe. Departe, dar în siguranță. Departe, în siguranță și singur.

Mecanismele Traumei. Partea I

Orice traumă e născută în urma unui eveniment cu potențial traumatic. Diferența dintre traumă și un eveniment cu potențial traumatic este analizată de Gabor Mate, doctor Ungaro-Canadian ce se specializează în studiul traumei și dependenței, în cartea lui numită „Mitul Normalității”.

„Cu siguranță, toate evenimentele traumatice sunt stresante, dar nu toate evenimentele stresante sunt traumatice. Un eveniment este traumatizant, sau retraumatizant, numai dacă face victima să se simtă diminuată, adică mai limitat psihic (sau fizic) decât înainte, într-un mod persistent.”

Persoanele queer trec prin multiple evenimente traumatice de-a lungul vieții. Însă cele din copilărie și adolescență lasă cele mai adânci răni. În timp ce în maturitate avem multe unelte de procesare a evenimentelor traumatice, în copilărie și adolescență, acestea nu sunt încă dezvoltate. Respectiv, un copil care trece printr-un eveniment traumatic este expus unui risc mult mai ridicat de a fi traumatizat.

Personal, am trecut prin multe prea multe evenimente traumatice conectate cu identitatea mea queer. Cele mai puternice dintre ele au constat în excluderea socială din grupuri pentru aroganța mea de a fi prea gay pentru restul copiilor care la rândul lor au învățat homofobia dintr-o societate homofobă.

În cel mai bun caz eram ignorat de ceilalți. În cel mai rău caz, eram insultat, atacat fizic sau simplu numit gay. Această etichetă presupune e o condamnare la singurătate, batjocoră și alienare socială pentru un copil dintr-o școală din Moldova. Astfel, am învățat să nu mai încerc să mă integrez în grupuri sociale. Mi-am petrecut marea majoritate a copilăriei în singurătate, lucrurile începând să se schimbe numai de la vârsta de 16 ani atunci când am început să întâlnesc alți oameni queer.

În lipsa unui suport puternic un copil ajunge să fie expus unui risc foarte ridicat de a ajunge traumatizat în urma evenimentelor cu potențial traumatic. În cazul meu nu am avut la cine apela pentru suport. Chiar și în terapie am avut nevoie de doi ani înainte de a deschide subiectul orientării mele de gen și sexuale. Rușinea era mult prea profund internalizată. Astfel, am rămas în ziua de azi cu povara traumelor neprocesate la vremea lor.

Mecanismele Traumei. Partea II

Manifestările traumelor noastre rămân omniprezente mulți ani după apariția lor. Manifestările sunt diferite și unice pentru fiecare persoană. Însă, per general, câteva dintre acestea ar fi:

  • Probleme emoționale: Traumele din copilărie contribuie la apariția unor multiple probleme emoționale, cum ar fi anxietatea, depresia și stresul post-traumatic. Persoanele care trec prin aceste traume pot avea dificultăți în reglarea emoțiilor și în stabilirea relațiilor sănătoase. Vorbind de relații…
  • …Probleme în relații. Traumele din copilărie pot afecta capacitatea de a stabili și a menține relații sănătoase. Unele persoane pot dezvolta modele nesănătoase de atașament, ajungând în relații toxice. Pot fi dezvoltate și probleme de încredere în sine și în alții. Acest aspect afectează în mod direct abilitatea persoanei de a se conecta și dezvolta relații stabile.
  • Comportamente autodistructive. Unii oameni pot recurge la comportamente autodistructive, cum ar fi abuzul de substanțe, automutilarea sau alte comportamente riscante.
  • Rușine internalizată. Persoanele care trec prin traume pot dezvolta sentimente intense de rușine internalizată. Vinovăția ajunge să fie internalizată, chiar dacă persoana nu a avut nicio responsabilitate pentru traumele suferite.
  • Probleme fizice. Gabor Mate explorează conexiunea între traumele suferite în copilărie și condiții medicale ca și ADHD-ul, cancerul, și boli autoimune. Un exemplu din cartea „Mitul Normalității”, ar fi un studiu britanic de la Spitalul King’s College din Londra, unde s-a demonstrat că femeile cu tumori canceroase mamare au manifestat în mod caracteristic „suprimarea extremă a furiei și a emoțiilor” într-o „proporție semnificativ mai mare” decât grupul de control. Suprimarea emoțiilor e la rândul său, o manifestare a traumelor noastre.

Pentru multe persoane queer, excluziunea și abuzul întâlnit în multe grupuri sociale rezultă într-o frică acută în legătură cu tot ce înseamnă integrare socială, participare în activități de grup și crearea noilor conexiuni cu noi oameni. Această frică devine o barieră în stabilirea unei comunități puternice queer, în integrarea persoanelor queer în societatea largă și la un nivel individual, în stabilirea relațiilor interpersonale. Toate rezultând în singurătate, izolare, agravarea bolilor psihologice și multe altele.

Un pas înspre durere

Coordonatoarea proiectului în cadrul căruia fac voluntariat mi-a atras atenția asupra auto izolării mele față de grup. E prima oară când am observat manifestarea a acestei traume – queer.

Prima mea terapistă mi-a spus o frază ce rezonează cu mine până în ziua de azi: „a îți vindeca traumele înseamnă a merge spre durere”. Scriind acest articol, am făcut primul pas spre durere. Sper că și tu, citind acest articol, ai făcut primul pas către durerea ta.