La început de noiembrie, Netflix a lansat filmul Nuovo Olimpo a regizorului și scenaristului turco-italian Ferzan Özpetek, care a avut premieră la Festivalul de Film de la Roma în acest an. Am văzut filmul și am hotărât să scriu despre impactul pe care l-a avut asupra mea.

Nuovo Olimpo urmărește pe protagonistul Enea (Damiano Gavino), un regizor aspirant, atras de bărbați. Într-un cinema, Noul Olimp, locul pentru întâlniri clandestine gay, el îl întâlnește întâmplător pe Pietro (Andrea Di Luigi) de care se îndrăgostește nebunește. 

Cinematograful este administrat de Titti (Luisa Ranieri), îngerul păzitor al băieților care, în Roma anilor ’70, se iubesc în secret.

Filmul este superb și te captează nu doar prin farmecul actorilor, dar și cu imaginea superbă însoțită de sunetul unei chitare melancolice. Scena de sex pasională de la începutul filmului, este amintirea cu care trăiesc cei doi și reprezintă universul pierdut.

„Spațiul și timpul nu ne vor despărți.”, aceasta este declarația lui Enea pentru Pietro. Totuși, cei doi nu se mai reîntâlnesc după ce, din cauza unei demonstrații, nici unul dintre ei nu reușește să ajungă la cina planificată. Pe parcursul celor 30 de ani, soarta, într-un mod aproape sadic, persistă în ai separa și îndepărta unul de celălalt, lăsând în inima fiecărui un gol imens. 

Pelicula fascinează prin realitatea scenelor și farmecul Romei anilor ’70. Filmul capătă și mai mult realism deoarece este inspirat dintr-o poveste adevărată, fiind autobiografic pe alocuri.

„Mereu am tras din viața mea în filmele mele, dar aceasta este o poveste pe care mi-am dorit să o spun de 7-8 ani și este aproape în întregime autobiografică. Nu toate, dar aproape, subliniez. De exemplu, accidentul care i se întâmplă lui Enea pe platoul de filmare, din fericire nu mi s-a întâmplat niciodată, dar și el își filmează al 14-lea lungmetraj ca mine. Pentru mine acest film a fost ca și cum aș pune o perioadă într-un roman și apoi ai întoarce pagina.”, a declarat Ferzan Özpetek într-un interviu. 

Nuovo Olimpo este un omagiu adus iubirii gay, care este în continuare stigmatizată și ne înțeleasă de o parte a societății. Am văzut filmul de trei ori timp de 24 de ore și de fiecare dată a simțit acel gol imens pe care îl lasă în noi bărbații de care ne îndrăgostim pasional, fiind sensibilizat de felul în care regizorul a reușit să arate iubirea, acest sentiment universal care nu are orientare sexuală și identitate de gen.