A parcurs lungul drum de la outing la a crea o platformă media de discuții pentru persoanele queer din R. Moldova și nu doar. Vasile Micleușanu, fondatorul BangBang.md, spune că în pofida împăcării la care a ajuns cu sine, după 10 ani de la momentul în care a fost expus, a fi o persoană queer la noi rămâne o provocare.
„În trecut a fost și dureros”, recunoaște el. „Dar dacă înveți să te accepți așa cum ești, fără a ține cont foarte mult de părerea celor din jur, poți să găsești spații sigure și să înțelegi cum viața poate fi frumoasă, pe lângă toate lucrurile negative care există”, adaugă Vasile.
Totul a început în adolescență, atunci pe când își descoperea sexualitatea. Primul lucru care l-a surpins, în acel context, a fost că îi plăceau băieții. „Deși la școală, îmi placea să spun că mă îndrăgostesc de fete, de colegele mele. Dar acolo pur și simplu era o legătură emoțională, pentru că alături ele nu mă simțeam exclus, eram liber, ele validau felul meu de a fi”.
În acea perioadă, încă nu dădea o definiție la ce anume simte, dar a înțeles că ceva este diferit. Primul gând a fost că face ceva greșit, pentru că nu era nimeni în jur care să pară la fel. „Plus, eu mergeam pe atunci la biserică, eram foarte implicat în activitatea religioasă a satului și poate chiar mă gândeam să devin preot. Acolo apăreau primele idei că homosexualitatea este un păcat, că e pedepsită de Dumnezeu”.
Pe de altă parte, consideră că a avut noroc, pentru că era un elev exemplar, iar asta l-a ajutat să treacă peste prejudecățile celor din jur. „A fost un mecanism care m-a apărat pe moment: se spunea că cineva mă invidiază pentru că sunt un elev bun, și de aici apar bârfele despre identitatea mea. Nu susțin că acest mecanism e bun, dar totuși mi-a permis să conviețuiesc armonios, pe alocuri, în acel sat”.
Lumea i-a fost dată peste cap însă atunci când, la 17 ani, rudele au aflat despre identitatea sa, după ce i-au citit mesajele cu un alt tânăr pe Skype. „Așa a început marea dramă: că m-a convertit cineva, că mi-au făcut vrăji. Un an de zile ai mei m-au urmărit într-una. Și eu am început să cred că asta nu-i normal. Mai mult decât credeam anterior”.
Expus, neajutorat și rușinat
La un moment dat, nu a mai reușit să rămână departe de propriile dorințe. Atunci, și-a făcut cont pe o aplicație de întâlniri, unde a și început la scurt timp să discute cu cineva. Atât că, între timp, rudele l-au obligat să meargă la preot pentru a se spovedi.
„Și eu am fost nevoit să-i spun toate aceste lucruri. El încerca să afle detalii, era foarte înjositor tot procesul respectiv. Cumva, mintea mea încearcă să-l șteargă. Acum nu îmi mai provoacă durere, dar în trecut durerea era persistentă”.
Preotul a spus ulterior despre tot ce i-a povestit Vasile și altor oameni. Iar când s-a logat pe site-ul de întâlniri, a mai avut marele ghinion să dea peste cineva din sat, care s-a dat drept o altă persoană, a înregistrat toate convorbirile la telefon și a încercat să facă șantaj cu acestea.
„Am înțeles că nu e o idee bună să ofer bani. Drept urmare, totul a fost făcut public. Era septembrie 2013 și părinții mei considerau că „m-am vindecat”.
Când am fost expus, mi-am dat seama că trebuie să le recunosc totul lor pentru că aveam nevoie de suport”.
Anticipa că o să reacționeze negativ, așa că le-a spus că e o înscenare. Părinții l-au înțeles și ajutat. „Dar au spus, hai să facem așa: zicem că asta e o minciună, că cineva vrea să-ți facă rău. Noi am jucat această carte. Am mers la Poliție. Poliția punea întrebări foarte înjositoare, ei n-au încercat să mă ajute, ci să determine dacă sunt eu gay sau nu, ceea ce era irelevant”.
În anul care a urmat trecea clasa a XII-a, așa că, de frica unor oameni din localitate care au aflat despre el, nu ieșea seara afară. Dacă venea de undeva seara, o rudă îl însoțea, ca să poată fi în siguranță. „A fost un an greu, din motiv că m-am simțit expus, neajutorat și rușinat. Am spus că gata, eu mă vindec, am să mă căsătoresc, chiar dacă eu sunt gay”.
Cu acest gând a venit în Chișinău, la studii. Iar aici lucrurile s-au schimbat.
Relațiile toxice, violența partenerului și lipsa de reacție a Poliției
A încercat să construiască relații durabile cu partenerii săi, doar că amprentele din trecut încă nu erau vindecate, Vasile nu mergea la terapie și nu era într-un mediu în care să poată găsi empatie și grijă.
„Eu am crescut fiind ignorat de partea masculină. Nevăzând o relație sănătoasă în exterior și trăind cu foarte multă rușine în interior, toate relațiile care au urmat – după ce am renunțat la ideea de a mă căsători cu o fată, se construiau în jurul ideii că nu trebuie să fim văzuți cu partenerul meu”.
La cel mai mic moment de invalidare, relațiile se încheiau. „Sigur că mă confrunt cu asta și acum, când eu sunt super ok cu identitatea mea sexuală. N-am o problemă să merg pe drum, chiar dacă cineva o să mă numească într-un anumit fel. Nu mă mai afectează, nu mă simt invalidat. Dar în trecut era complicat”.
Mai mult, unele relații construite pe acest teren toxic au ajuns la violență, lucru despre care mai rar se discută, de altfel, în comunitatea queer.
„Ca să dau un exemplu, eram în relație cu un tip care trăia foarte mult în rușine și dacă noi ne plimbam pe drum, la cel mai mic comentariu că am fi gay, el devenea violent și putea să devină violent și cu mine. Dacă lui i se părea că eu nu-l ascult sau nu-l înțeleg, începea să strige. Mai mult, au fost situații în care, din simplul motiv că am refuzat să comunic cu el, a devenit agresiv, m-a lovit cu capul de perete, mi-a stricat calculatorul, a aruncat totul prin cameră”.
Vasile a reușit în acel moment să iasă din casă și a chemat poliția, care însă nu a făcut nimic altceva decât să încerce să-i amendeze pe ambii. Fiind speriat de faptul că persoana iubită l-a agresat fizic, a plâns o noapte întreagă, simțindu-se singur și neprotejat, crezând că acesta e sfârșitul.
Eliberarea
A continuat, în schimb, să investească forțe în munca sa și, mai apoi, în crearea unui spațiu sigur unde să se poată vorbi despre persoanele queer din Moldova.
De asemenea, la toate posturile sale de muncă colegii știau că este gay, nu a încercat să ascundă asta, pentru că obosise să inventeze alte realități despre sine.
„Erau și colegi care râdeau sau se uitau într-un anumit fel la mine. Evident că asta mă durea, îmi provoca disconfort, începeam să tremur, transpiram de la emoții, dar știam că această cale este corectă. Faptul că înfruntam în mod direct comentariile de ură și privirile cu subînțeles m-a ajutat să devin puternic. Pentru mine era mai important să fiu deschis. Și asta m-a eliberat”, explică Vasile.
Adaugă, de asemenea, că rușinea nu dispare definitiv, dar comunicarea deschisă poate ajuta să te călești la reacțiile celor din jur. Acesta a fost cazul și cu intersecționalitatea identităților sale.
„Îmi amintesc cum era în copilărie, tatăl meu biologic este de etnie romă, am crescut într-o familie mixtă – și, din cauza că eram de altă culoare, toți mă numeau „țigan.” Sufeream foarte mult din cauza asta. Dar mama spunea așa: pământu-i negru, dar îi hrănește pe toți. Ea a încercat să mă protejeze”.
Reacția de apărare a lui Vasile a fost să studieze și mai mult, să se implice în și mai multe proiecte. Nu a așteptat să vină cineva ca să facă schimbări, ci a început el să lucreze pentru comunitate. „Primele proiecte pe care le-am câștigat au fost pentru comunitatea romă. Am transformat ceea ce pentru mulți era o insultă într-o valoare pentru mine”.
Știind că sunt queer, cineva din comunitatea romă mi-a spus că nu-mi recomandă să fac coming out, pentru că nu voi fi înțeles. Mi-a spus despre comunitatea romă că este încă una profund patriarhală și asta se consideră o rușine.
Având toate aceste experiențe în spate, Vasile a învățat, cu timpul, să nu permită nimănui celor din jur să-l facă să se simtă rușinat. „Psihologul meu îmi spunea la una din ședințe că rușinea nu ne aparține. Rușinea întotdeauna este inoculată din exterior și este un instrument foarte bun de a ne controla. Iar eu nu vreau să fiu controlat de nimeni, pentru că nimeni nu știe cum e mai bine pentru mine”.
Mai mult, a căutat, prin aparițiile sale publice din ultimii ani să creeze un spațiu prietenos de discuții și comunicare pentru persoanele queer din diverse medii. Și a găsit o cale să se ajute și pe sine: mergând la terapie.
Îmbrățișând trecutul
După terapie, pentru prima dată în viață a realizat că nu se gândea la sine ca la cineva în care trăiește un demon destructiv. La asta a contribuit și crearea redacției Bang Bang.
Ideea unui site despre și pentru persoanele queer i-a trecut demult prin minte, dar a tot evitat realizarea acesteia și lansarea paginii din motiv că se gândea la reacția celor apropiați. Rămânea să urce această ultimă treaptă.
După ce și-a adunat curajul și s-a simțit pregătit, a făcut anunțul în fața familiei, a lansat proiectul și spune că, de atunci, se simte o persoană integră. Nu mai are părți pe care le neagă sau pe care le invalidează, se acceptă așa cum este cu toate emoțiile, bucuriile și greșelile sale.
„De la outing-ul din 2012, la coming out public în 2022, pe care am ajuns să-l fac cu toată încrederea și cu toată puterea pe BangBang, au apărut alte provocări: comentarii de ură și presiune.
Societății noastre îi este frică să înțeleagă diversitatea. Și frica multă vreme m-a ținut blocat și pe mine. Dar dacă faci un pas dincolo, lucrurile sunt atât de minunate… Sper ca prin intermediul Bang Bang să vedem mai mulți oameni, nu doar din comunitatea LGBT, dar și din societate în general, care să facă acest pas dincolo de frică”.
Acum, la mai bine de un an de la lansarea site-ului, care a adunat între timp mii de vizualizări și zeci de preluări în presa locală, Vasile se simte împlinit.
Dacă s-ar întoarce în trecut, afirmă că l-ar îmbrățișa pe Vasile la 14 ani atunci când se descoperea și i-ar spune că nu e nicio rușine să simți așa cum simți. L-ar îmbrățișa și pe Vasile la 18 ani, atunci când a fost făcut outingul, și i-ar spune că chiar dacă ceea prin ce trece acum e dureros, el o să devină foarte puternic și peste ani nimic nu o să-l mai poată frânge.
