Scriitorul James Baldwin și-a dedicat cea mai mare parte a carierei sale literare și de activist conștientizării intersecționalității de a fi persoană queer de culoare. El a vorbit despre ce înseamnă a fi gay și persoană de culoare într-o prelegere notabilă intitulată „Rasa, Rasismul și Comunitatea Gay”, ținută la New York 1982.

Astăzi, James Baldwin și-ar fi celebrat cea de-a 99-a aniversare. Pentru a celebra aportul său la crearea unei lumi mai bune, ne reamintim despre activitatea sa și despre citatele din lucrările sale care ne-au inspirat să ne alăturăm în lupta pentru cauze în care credem.

Scriitor și critic social american, James Baldwin este cunoscut pentru colecția sa de eseuri din 1955 „Notele unui fiu nativ” și romanul său revoluționar din 1956 „Camera lui Giovanni”, care abordează teme precum homosexualitatea și bisexualitatea. 

Romanul, care urmărește un american ce începe o aventură cu un parizian pe care-l întâlnește într-un bar gay, a provocat o mare controversă la momentul publicării pentru temele homoerotice explicite. Acesta este dedicat pictorului elvețian, Lucien Happersberger, pe care Baldwin l-a numit „marea dragoste a vieții mele”. 

Filmul documentar „I Am Not Your Negro” (2016), realizat de Raoul Peck pe baza eseurilor lui Baldwin, a fost premiat la BAFTA și nominalizat la premiile Oscar.

Ca să te inspirăm să-l citești și tu, vezi aici citatele sale care ne-au marcat: 

  1. „Nici dragostea, nici teroarea nu-l orbește pe om – indiferența îl orbește”.   
  2. „Drumul fiecăruia este individual. Dacă te îndrăgostești de un bărbat te îndrăgostești de un bărbat. Faptul că mulți americani consideră asta o boală spune mai multe despre ei decât despre homosexualitate”. 
  3. „Idealul american al sexualității pare să fie înrădăcinat în idealul american al masculinității. Acest ideal a creat cowboy și indieni, băieți buni și băieți răi, punks și studs, băieți duri și băieți sentimentali, de culoare și albi. Este un ideal atât de paralizant de infantil încât este practic interzis – ca act nepatriotic – ca băiatul american să evolueze în complexitatea bărbăției”. 
  4. „A iubi pe cineva și a fi iubit de cineva este un pericol enorm, o responsabilitate uriașă. […] Terorile prin care trec homosexualii în această societate nu ar fi atât de mari dacă societatea însăși nu ar trece prin atâtea terori. Descoperirea preferinței sexuale a cuiva nu trebuie să fie o traumă. Este o traumă pentru că este o societate atât de traumatizată.”