17 Februarie 2025 – Jurnalul Gay

Bună, dragilor! 

Nu am mai scris jurnalul gay de ceva vreme. Nu pentru că nu aș fi avut ce spune, dar de la începutul anului am avut senzația că sunt copleșit de o realitate pe care nu o mai pot înțelege. 

Nesiguranța, schimbările rapide de pe scena politică și socială, senzația că orice fac nu are rost. Era prea mult. În loc să scriu, am ales să mă retrag. Săptămânile ce au urmat – tăierea finanțărilor, provocarea de a găsi parteneri noi pentru ca proiectul să poată continua – toate astea m-au afundat și mai mult în muncă, în proiecte, în supraviețuire. În loc să mă conectez cu mine, aceste griji m-au îndepărtat și mai mult. 

Apoi, într-o zi, în timp ce făceam scrol pe TikTok fără un scop anume, am dat peste trendul: „I meet my younger self for coffee this morning.” Oamenii își imaginează că să se întâlnesc cu ei mai tineri și își comunică reușitele sau își spun că se iubesc, ori pur și simplu comunică cu sinele lor. Mi s-a părut o idee bună, o distragere de la haosul din realitatea mea, și am decis să scriu un dialog cu mine mai tânăr. Pe măsură ce îmi imaginam discuția cu mine, mi-am dat seama că, de fapt, era exact ceea ce aveam nevoie. 

Atunci mi-am amintit ce am învățat în terapie ( Mulțumesc, Sorin!) De multe ori, din cauza grijilor, gândurilor sau situațiilor grele din viața noastră, avem impresia că pierdem controlul asupra realității. În momentele astea, este important să ne concentrăm pe ceea ce stă în puterile noastre de a schimba. Acest monolog cu mine cel tânăr s-a dovedit a fi un proces terapeutic care mi-a reamintit de puterea mea interioară.

Mai jos redau discuția pe care am avut-o cu mine. Te îndemn și pe tine să ieși la o cafea cu tine cel tânăr. 

În această dimineață mi-am întâlnit sinele mai tânăr la o cafea

În această dimineață, m-am întâlnit cu sinele mai tânărul la o cafea. Eu am ajuns primul. El, ca de obicei, a întârziat. Nu am fost furios din această cauză, chiar dacă știu că, dacă procedam la fel, asta l-ar fi scos din minți.

Atunci când a intrat, părea nervos. Sacoul lui cu o mărime mai mare, o achiziție la mâna a doua, îl face să pară invizibil. 

Am comandat cafea pentru amândoi. El a ridicat fața și cu un zâmbet mi-a zis: Neagră? 

– Unele lucruri nu se schimbă, i-am zâmbit în schimb!

S-a așezat vizavi de mine, cu brațele încrucișate, se vedea că era nerăbdător. Deci? a întrebat el.

M-am uitat cu blândețe la el. Nici habar n-avea ce urma în viața lui. Habar nu avea că într-o zi va scăpa de rușinea de a fi gay, și că va fonda un proiect media pentru comunitate. Habar n-avea că va începe să scrie.

El nu știa că vina pe care a purtat-o atâția ani – sunt o greșeală? sunt anormal? sunt păcătos? – nu a fost niciodată a lui.

– Vorbești mult despre rușine, i-am spus.

El a râs neîncrezut. Da, bine. Unii dintre noi trăiesc cu ea.

Știu, i-am spus. Dar tu nu o vei face pentru totdeauna.

El și-a îngustat ochii. Nu m-a crezut. Nu încă.

Pentru a-l convinge, i-am povestit despre lucrurile pe care le va scrie. Articole care îi vor ajuta pe alții să-și depășească propria rușine. Oamenii care îi vor citi cuvintele și se vor simți văzuți. I-am mai spus despre cum va învăța să fie vulnerabil și va înceta să se mai ascundă după ziduri înalte. Până când, într-o zi, va realiza că nu este și nu a fost niciodată o greșeală 

I-am vorbit și despre dragoste. Nu doar despre cea dramatică, sau despre ceea pe care el crede că e condamnat să o piardă înainte de a o avea. Dar despre cea adevărată pe care a învățat să o aibă pentru el însuși. Dragostea care nu are nevoie de validare externă, ci care vine din interior.  

El a pufnit în râs. Iubire de sine? Nu cred!

Am zâmbit. Va veni o zi când o să crezi!

Nu i-a plăcut predica. S-a uitat în altă parte, amestecând cafeaua agresiv. Încă nu știa că iubirea nu înseamnă să se ascundă, să-i fie frică sau să-și negocieze valoarea, sau, să facă compromisuri pentru a place altcuiva. Nu știa că, într-o zi, va începe să se aleagă pe sine mai întâi, fără a se simți vinovat și egoist.

Am stat o vreme în tăcere. Apoi mi-a zis că e timpul să plece. Știam că inventează o scuză. Ridicându-se de pe scaun, nu s-a abținut și m-a întrebat: Vreun sfat? 

M-am gândit un pic, știu că nu-i plac sfaturile, apoi i-am spus: „O să fie greu. O să fii obosit. Foarte obosit. Dar nu te opri, continuă! Când iubești, nu iubi cu jumătăți de măsură și începe cu tine însuți.

– Dramatic, mi-a zis zâmbind!

– Unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Xoxo, până data viitoare!