14 Noiembrie 2024 – Jurnalul Gay

Ćao (bună în bosniacă), my queerides! 

Înainte de toate, îmi prezint scuzele că am întârziat cu publicarea jurnalul gay. Am fost răcit, și, sincer, s-au întâmplat atât de multe în ultimele două săptămâni în care m-am simțit copleșit și am ales, ca de obicei, să procrastinez. Dar acum, în sfârșit, nu se mai poate. E timpul să-ți povestesc ce s-a întâmplat în viața mea gay. 

Am fost foarte entuziasmat când am aflat că și în acest an Consilul Europei organizează o a doua conferință LGBTQ+ regională, de data aceasta în capitala Bosniei și Herțegovinei, Sarajevo. Anul trecut am fost în Pristina, Kosovo, și a fost o experiență minunată, așa că aveam mari așteptări de această dată. 

Știam doar două lucruri despre Bosnia și Herțegovina. Unu, că în Sarajevo, în 1914, a fost asasinat prințul Franz Ferdinand, iar acest fapt a declanșat primul război mondial. Doi, că în fiecare an trimit piese învechite la Eurovision. Lăsându-mă pradă imaginarului, mă pregăteam să am parte de cele mai gay experiențe, așa cum au fost cele din alte locuri vizitate. Dar, în schimb… frică și rușine!

Sarajevo e un orășel mic, cam murdar, după părerea mea, iar pe unele clădiri încă poți vedea urmele gloanțelor din timpul asediului de patru ani de la sfârșitul secolului trecut. Potrivit Indexului Rainbow 2024, Bosnia și Herțegovina se află mai sus cu o poziție decât Moldova, locul 23 din 49 de țări, cu un scor de 40%. Îți explic ce înseamnă aceste cifre în realitatea gay. Asta înseamnă că bărbaților queer le este frică să se manifeste public pentru că, așa cum urmează să aflu „Sarajevo e un oraș mic!”

De obicei, când călătoresc, ador să ies la date cu cineva din comunitatea locală pentru a înțelege mai bine cultura gay din acea zonă. De obicei un prim semnal sunt profilele de pe Grindr. Dacă majoritatea nu au poze, așa cum e și în Chișinău, este un semnal că homofobia și stigma este ridicată. În seara în care am ajuns, aplicația a explodat de mesaje de la profilurile fără poze, dar car, în comparație cu Chișinău, trimiteau poze în primul mesaj. 

Gridndr-ul din Sarajevo este plin de bărbați frumoși, bine făcuți, înalți și super masculini care erau interesați de mine. Nimerisem în rai și nu știam asta? Ceea ce știam la sigur e că dintr-o dată mă excitasem de la atâta atenție. Totul s-a spulberat în clipa în care ajungeam să planificăm să ne vedem să avem la un drink la barul hotelului. „Sarajevo e un oraș mic!”, mi-au zis ei. „Putem să ne vedem în camera mea de hotel unde va fi mai intim. Ce zici?” Sarajevo era tot un oraș mic! 

După câteva conversații care duceau către aceeași concluzie, și altele care s-au încheiat cu tăceri jenante, am realizat că frica este foarte prezentă în acest oraș de aproximativ 350 de mii de locuitori. Așa că începusem să accept ideea ca Sarajevo este un oraș mic. Eu, care mă pregătisem să flirtez cu toți bărbații care îmi plăceau și să strălucesc în outfiturile mele, mă simțeam copleșit de plictiseală din prima seară.

Zilele următoare au fost toate la fel. Discuții intense despre situația comunității LGBTQ+ din regiune până seara târziu și Grindr-ul meu care a continuat să fie plin de mesaje fără mari speranțe. 

După cina oficială din a doua seară am primit un mesaj de pe un profil fără poză, la 2km distanță. În primul mesaj mi-a trimis poza printr-un mesaj care expiră după câteva secunde și pe care nu-l mai poți accesa. Era un bărbat foarte frumos. Am continuat să vorbim și pentru a se asigura că sunt eu, ne-am sunat pe videochat. Tipul era real, mă excitasem de la acest joc de-a ascunselea în cât l-am invitat direct în camera mea. A fost de acord să vină. Rămânea doar o mică problemă, liftul! 

Liftul care se afla exact lângă recepție, mai are nevoie de card pentru a se ridica. Shit! I-am zis că o să cobor să-l întâlnesc, la care el m-a asigurat că se va descurca. „You do you, am zis eu!” La 80 de metri distanță mi-a scris următorul mesaj. „Scuze! Nu pot! Sarajevo e un oraș mic! Poate ai vreo prietenă de gen feminin care mă poate furișa în interior?” 

Șoc! Într-un final frica luase controlul asupra dorinței. Cavalerul meu se înecase în apa șanțului de la poarta castelului, iar eu nu aveam colac de salvare pentru el. În drum său spre casă mi-a zis că are o mașină încăpătoare și că mă invită la o plimbare prin munții. Era miezul nopții, nu, mulțumesc! I don’t trust you! „You should”, încerca el să mă convingă. 

Toată această situație m-a întristat mult. Eram conștient că pentru mine acest lucru este doar o întâmplare, pe când pentru bărbații gay de aici este o realitate dură. Frica și rușinea de a fi văzuți este atât de mare încât te paralizează. Știu cum e să fii prizonierul acestei stări, e teribil. 

Poate merita să am încredere în el. În acest caz, oare cum ar fi fost întâlnirea noastră? Toată această experiență m-a făcut să mă gândesc la cât de copleșitoare esre frica de a fi noi. Până la urmă e despre cum ne simțim noi cu adevărat în fața acestor frici, nu despre locurile sau oamenii din jurul nostru.

Speranța mea era pe moarte când în viața mea a apărut Camal. Un tânăr chipeș de 24 de ani de aproape 2 metri înălțime, blond, student la facultatea de arte vizuale din Sarajevo. Ochii lui sclipitori, vibe-ul lui liber și deschiderea sa de a mă duce într-un bar queer friendly mi-au crescut tonusul. Finally, pentru cineva Sarajevo nu era mic pentru a ieși cu mine. 

Era a treia seară, una dintre cele mai frumoase pe care am avut-o, când am ieșit la date-ul pe care îl tot așteptam. Camal m-a dus la Blind Tiger, un bar situat în centrul orașului Sarajevo, recunoscut pentru atmosfera sa intimă. Mobila de la etajul superior, acolo unde am stat noi, este toată diferită și este o colecție de scaune adunate din piețele de vechituri și magazinele de antichitati din Viena, cel mai vechi fiind din 1850. Pe lângă asta, interiorul barului este decorat cu o colecție de peste 230 de shakere de cocktail. 

Am vorbit despre artă, muzică și cultura queer. Am râs mult și am băut bere ieftină. Lui nu îi era frică că vom fi văzuți, iar mie mi-a plăcut asta. În sfârșit puteam să strălucesc alături de acest tânăr frumos. Ne-am ținut de mână pe sub masă și ne-am făcut ochi dulci. Acea seară s-a întipărit adânc în inima și memoria mea. Ne-am promis că ne vom vedea din nou. 

Ajunși înapoi la hotel, tipul de la recepție ne-a întâmpinat cu Dobro veče pe buze și cu atitudine homofobă în intonație. Nu ne-a păsat, trăiam clipa acelui moment gay de libertate. În seara aceea, datorită lui Camal, descoperit-o pe Vimoksha, o interpretă talentată de care m-am îndrăgostit. Mai jos las videoclipul la piesa Ubija Billa în care apare și el. 

Cele patru zile petrecute în Sarajevo mi-au reamintit că frica și rușinea sunt o parte inevitabilă a vieții gay. Pentru mulți este încă foarte greu să găsească curaj pentru a trece peste aceste emoții paralizante. Sarajevo este un exemplu că nu contează cât de mic este un loc sau cât de mare este frica. Ceea ce contează cu adevărat este cum ne trăim viața și cum alegem să iubim și să fim iubiți. 

Întâlnirea mea cu Camal arată că, și în cele mai mici locuri ale lumii putem găsi oameni cu care putem străluci împreună. Am revenit acasă cu o inimă plină de amintiri calde și cu promisiunea că voi continua să fiu liber și să iubesc fără frică și rușine. Iar aceasta, dragii mei queerides, este ceea ce mă face să continui să sper.

Xoxo, până data viitoare!