Ce faci când ești trist, când faci curățenie în casă sau pur și simplu chill-uiești singur? Majoritatea ar spune că ascultă piesele care le caracterizează starea emoțională pe moment. Cu siguranță, fiecare dintre voi are o varietate de playlisturi pentru diferite ocazii: când sunteți îndrăgostiți, când trăiți drama despărțirii, când aveți chef de distracție sau când vă plimbați.

Așadar, mai jos am pregătit o listă de piese ce descriu diferite stări emoționale pe care le trăiesc băieții gay când se îndrăgostesc lulea sau când se despart. Este o piesă despre viața unui băiat bottom, o baladă despre dragoste salvatoare și multe altele în care o să vă regăsiți.

Trilogia „Blue Neighbourhood”

Încep cu unul dintre cântăreții mei preferați – Troye Sivan. În luna decembrie 2015 a lansat albumul „Blue Neighbourhood”. Această denumire este despre orașul tinereții sale, locul unde a crescut și s-a îndrăgostit pentru prima dată, în timp culoarea albastră semnifică culoarea sa preferată.

Troye Sivan – Wild

Această melodie e despre acei primii fluturi pe care îi simți când te îndrăgostești de o persoană dragă. În acest videoclip Troye relatează despre o relație intimă cu un prieten din copilărie.

Troye Sivan – Fools

Este a doua istorie dintre el și prietenul său din copilărie. Versurile acestui cântec în special explică faptul că Troye și-a imaginat cum își trăiește viața cu acel prieten. Însă fanteziile lui se ruinează din cauza tatălui prietenului său care nu acceptă ca fiul să fie gay: „Dacă îl văd încă o dată aici, vă omor pe amândoi”. Prin urmare, ei se despart, iar prietenul începe să se întâlnească cu o fată pentru a-i face pe plac tatălui său. Troye cântă: „Numai proștii se îndrăgostesc de tine”, sugerând că este prost pentru că își imaginează o viață împreună cu prietenul său, cu toate că în viața reală această relație este imposibilă.

Troye Sivan – Talk me down

Piesa este despre complexitatea relațiilor și luptele emoționale ale unei persoane într-o relație complicată, unde teama de a fi rănit poate duce la o ezitare de a te deschide pe deplin. Eroul își exprimă dorința de a fi aproape de iubitul său, dar recunoaște că are dificultăți să aibă încredere această relație.


Troye Sivan – Angel Baby

Piesa este o baladă gay în care Troye îi mărturisește iubitului său că acesta l-a salvat de la moarte. Spune că vrea să trăiască această clipă de dragoste pentru totdeauna. În această piesă își închipuie o viață veșnică cu iubitul său.

Troye Sivan – The Good Side

Este o piesă calmă în care Troye își cere scuze de la fostul iubit pentru ceea ce s-a întâmplat. Pare a fi o scrisoare în care își revarsă regretele. Spune că i-a fost greu să accepte faptul că nu mai poate suna persoana care i-a fost de alături atâta timp. 

Troye Sivan – Bloom

Piesa este încărcată cu metafore care descriu viața de băiat bottom. Florile și grădina sunt menite să „ascundă” sensul adevărat al piesei. Vorbind direct, Troye cântă despre sexul anal: „Fă o excursie în grădina mea, am atât de multe să-ți arăt”.

Troye Sivan – Easy

Este un cântec despre încercarea de a salva o relație moartă. Troye îl roagă pe iubitul său să revină, deși vede că acesta a trecut „ușor” peste despărțire și nu are nevoie de relație. Piesa ar descrie despărțirea lui Troye de modelul și fotograful american Jacob Bixenman, cu care se întâlnise între 2016 și 2020.


Troye Sivan – Stud

Piesa explorează temele dorinței și atracției fizice față de cineva care posedă calități atrăgătoare. Prin urmare, Troye își exprimă dorința de a se întâlni cu această persoană pentru relații intime de scurtă durată.

Troye Sivan, Jay Som – Trouble

Piesa explorează emoțiile și confuzia care vin odată cu îndrăgostirea pe neașteptate. Cântecul descrie prezența unui iubit accidental care îl face pe Troye să-și piardă mințile. În general, „Trouble” explorează complexitatea relațiilor și modul în care acestea ne pot determina să ne punem la îndoială dorința de a avea vreo relație serioasă. Piesa descrie entuziasmul și incertitudinea pe care le simțim în primele etape ale unei relații, totodată lunând în considerare și o potențială frângere de inimă.

Troye Sivan – What’s The Time Where You Are?

Cântecul explorează tema relațiilor la distanță și provocările care vin cu acestea. Cântecul este o reflecție sinceră asupra dificultăților de a fi îndrăgostit de cineva care se află într-un alt fus orar. Versurile descrie dorința pe care cineva le simte atunci când este separat de persoana iubită. Troye cântă despre lupta de a-și sincroniza timpul cu persoana iubită: „La ce oră te afli?”.

Troye Sivan – Still Got It

Este vorba despre consecințele unei despărțiri când înveți din nou să trăiești pe cont propriu, dar sentimentele pe care le-ai avut nu s-au stins încă. Amintirile despre el sunt încă proaspete și, deși a trecut peste ele, înțelege că „încă se simte rău”. Și dacă ar avea ocazia să se întoarcă la ele, ar face-o imediat.

Troye Sivan – Can’t Go Back, Baby

Piesa este despre când ești la punctul de rupere a unei relații, când știi că totul s-a terminat, dar niciunul dintre voi nu o spune.

Troye Sivan – Silly

Piesa este despre cum e să fii într-o relație ocazională cu cineva de care ești îndrăgostit, dar ambii nu doriți nimic serios. Este o muzică perfectă pentru un vibe de club, cu versuri repetitive și ritm care îi va pune pe oameni să danseze în unison.

Troye Sivan – How to Stay with You

Este viceversa piesei de mai sus. Ea descrie starea în care vrei să duci o relație la nivelul următor, dar există diferite obstacole. Mesajul piesei poate fi asociat cu zicala „persoana potrivită, la momentul nepotrivit”.

Troye Sivan – One Of Your Girls

Este o piesă care descrie realitatea tristă de a fi îndrăgostit de cineva pe care nu-l poți avea. Această stare este specifică persoanelor queer. Fie că acea persoana de care ești îndrăgostit nu are aceeași sexualitate ca a ta, fie că țineți în secret relația care oricum se va termina în curând.

Aici închei piesele mele preferate ale lui Troye Sivan.

Mahmood & BLANCO – Brividi

Versurile piesei subliniază nesiguranța și greșelile celor care nu știu întotdeauna să iubească „Brividi” [trad. fiori] are un mesaj important, cel al libertății. Este despre dorința de a exprima toată dragostea posibilă, chiar și atunci când există teama de a greși și de a te simți inadecvat.

Michael Johnston – Gravity

Piesa descrie pasiunea față de un băiat pe care l-a întâlnit eroul. Aici sunt arătate sentimentele conflictuale pe care le experimentează oamenii care se îndrăgostesc, inclusiv pierderea stăpânirii de sine, asemănătoare cu rolul de „slugă” când dorești să-i faci totul pe plac.

Hozier – Take Me To Church

Este o piesă împotriva „rușinii” alimentate de biserică. Mai exact, acest cântec este împotriva homofobiei. Interpretul spune că piesa este despre sex și despre umanitate. Sexualitatea și orientarea sexuală sunt naturale, iar religia nu are ce căuta în această relație.