Octombrie este luna în care comunitatea LGBTQ+ din întreaga lume își celebrează istoria. Luna Istoriei Queer este un eveniment semnificativ pentru că aduce în atenția societății istoria, contribuțiile și luptele persoanelor LGBTQ+, care au fost adesea în trecut marginalizate sau neglijate și promovează în același timp înțelegerea, acceptarea și drepturile noastre. 

Este vital să ne cunoaștem istoria. Ca persoană queer am trăit ani buni cu senzația că sunt singurul gay din Moldova. În același timp, prezentarea istoriei noastre este un răspuns ferm pentru cei care zic că locul nostru nu este aici. În colaborare cu centrul GDM am ales să celebrăm istoria queer a Moldovei și să scoatem din arhiva centrului date și evenimente care au modelat parcursul comunității noastre. În primul articol, prezentăm declarația a patru bărbați gay publicată în revista „ЗЕРКАЛО” (n.r. Oglinda) pe 10 Octombrie 1998. 

„БОГ НАМ СУДЬЯ” – Apele către societate

Revista Зеркало (Oglinda, n.r.) a fost înregistrată de Alexei Marcicov, fondatorul Centrului de Informare GenderDoc-M, sub numele de “Зеркало” SRL la 6 noiembrie 1998. Deși primul număr al revistei a fost publicat încă pe 10 octombrie 1998, ca număr special al Centrului de Informare GenderDoc-M, în chioșcuri, revisata a început să fie distribuită din 2001.

Să nu ascundem, homosexualii din Moldova au fost bucuroși să afle despre înregistrarea Centrul de Informaţii GENDERDOC-M”

fragment din textul publicat în prima ediție a revistei, 10 Octombrie 1998

În 1998, Moldova era un stat tânăr, iar subiectele legate de comunitatea LGBTQ+ erau tabu. Revista „ЗЕРКАЛО” a fost o inițiativă curajoasă, aducând în prim plan istorii care nu au fost niciodată discutate în public până atunci. Textul publicat în ediția din octombrie 1998, intitulat “БОГ НАМ СУДЬЯ” (Dumnezeu este judecătorul nostru, n.r.) a reprezentat un pas înainte semnificativ pentru comunitatea LGBTQ+ din Moldova.

Revista a deschis discuția despre problemele cu care se confrunta comunitatea, inclusiv discriminarea, ostracizarea și agresiunea. Textul descrie dificultatea de a fi o persoană queer într-o societate care încă se confruntă cu prejudecăți puternice și cu o lipsă de înțelegere.

„Homosexualitatea este acum mai persecutată decât era în timpul „dictaturii proletariatului”, când era în vigoare faimosul articol din codul penal. Astăzi, oricine ne poate jigni: așa-numiții „reparatori” nu ne permit să ne vedem nici în locurile noastre de socializare, nici în oraș în general; șantajul și extorcarea devin însoțitorii noștri din momentul în care facem cunoștință cu ei; la locul de muncă, în instituțiile de învățământ etc., numai cel mai leneș nu ne jignește, iar unii nu sunt scutiți de ridiculizare nici măcar acasă.”

Desigur, revista a trezit reacții puternice în societate. Unii oameni au început să înțeleagă mai bine realitatea și provocările cu care se confruntă membrii comunității LGBTQ+, în timp ce alții au răspuns cu ostilitate și intoleranță. Cu toate acestea, „ЗЕРКАЛО” reprezintă un prim pas esențial în direcția sensibilizării societății cu privire la drepturile și nevoile comunității LGBTQ+ din Moldova.

Lupta pentru drepturile LGBTQ+ în Moldova

De-a lungul anilor, comunitatea LGBTQ+ din Moldova a continuat să lupte pentru drepturile și recunoașterea lor în societate. Deși încă din 1995, actele consensuale între două persoane de același sex erau legale, fiind revizuit Codului Penal, comunitatea queer a continuat să se confrunte cu discriminarea și prejudecățile din societate.

„Statul a făcut un pas înainte – a anulat articolul privind urmărirea penală pentru iubirea homosexuală. Acum, societatea trebuie să facă propriul pas – să ne accepte așa cum suntem, să nu ne insulte doar pentru că avem orientarea sexuală diferită.”, se menționează în declarație.

Lipsa cunoștințelor despre comunitatea LGBT+ a fost un obstacol major în calea acceptării. Comunitatea LGBTQ+ din Moldova a trebuit să lupte pentru a se face auzită și să își ceară drepturile pe care le merită. 

„Din păcate nu putem pune Moldova pe lista țărilor civilizate. Societatea încă nu deține informații despre homosexualitate și homosexuali (publicațiile rusești și românești nu contează, avem specificul nostru al problemei), mulți oameni când aud cuvintele „gay” sau „homosexual” încep să vorbească astfel de aberații încât ți se face părul măciucă, sunt departe de a înțelege chiar și cuvintele în sine, ca să nu mai vorbim de problema în general.

În ciuda dificultăților, comunitatea LGBTQ+ din Moldova a continuat să se dezvolte și să se consolideze. Au fost create organizații și grupuri de sprijin, și s-au organizat evenimente pentru sensibilizare și educație, ca astăzi să ne putem mândri cu un marș Pride care decurge pașnic.

De la „ЗЕРКАЛО” la prezent

Revista „ЗЕРКАЛО” reprezintă un moment crucial în istoria comunității LGBT+ din Moldova, deschizând discuții și aducând problemele predecesorilor noștri queer în atenția societății întregi. De atunci, comunitatea queer a făcut progrese semnificative, dar încă ne confruntăm cu provocări și obstacole în obținerea drepturilor noastre.

Cu fiecare an ce trece, se fac pași importanți către recunoașterea și acceptarea persoanelor queer. Proiecte precum  Queer Cafe, Queer Voices Festival și nu în ultimul rând Bang Bang sunt o dovadă clară a progresului pe care îl facem.