Atunci când ne gândim la dezinformare, avem tendința să credem că suntem de partea corectă a ecranului. Pradă acestui fenomen sunt ceilalți. Cei mai puțin informați, mai puțini atenți, mai ușor de influențat. Totuși, problema nu ține doar de câte informați suntem, dar și de felul în care suntem modelați să percepem lumea din jurul nostru. Ceea ce ne scapă, este modul în care percepția lumii a fost deja modelată de cultură, de contextul social, de credințele noastre și, în ultimele decenii, tot mai mult de noile tehnologii.

Toate aceste medii influențează nu doar ceea ce vedem, ci cum vedem. De exemplu, rețelele sociale nu sunt doar un canal de comunicare așa cum suntem obișnuiți să credem, ci o tehnologie care ne modelează limbajul, ritmul conversațiilor, reacțiile emoționale și chiar felul în care gândim.

Dezbaterile despre riscurile utilizării rețelelor sociale rar ne transformă obiceiurile de utilizare a acestor tehnologii. Iar acest fapt nu ne face mai slabi sau mai ușor de păcălit, ne face umani. Pentru că, de fapt, suntem mereu în preajma unor medii care ne influențează percepția, vrem sau nu.

Soluția nu este panica sau neîncrederea, dar atenția conștientă și înțelegerea mediilor și tehnologiilor în care trăim. Înainte ca să vorbim despre dezinformare, AI, deepfake-uri, este necesar să înțelegem ceva fundamental. Nu doar conținutul contează, dar și mediul cu care intrăm în contact. Nu doar ceea ce vedem, dar și cum suntem făcuți să vedem. Nu doar ceea ce simțim, dar și cum suntem modelați să simțim.

Aceasta este sensul ideii lansate de Marshall McLuhan, în cartea sa „Mediul este mesajul.” Ecranul telefonului nu este doar un suport pentru informație, este o formă de realitate în sine care ne schimbă atenția, emoția, ritmul. Internetul, în sens larg, nu este doar un instrument, dar un spațiu care ne modelează mintea în moduri la care nu ne gândim în mod conștient.

Înțelegerea felului în care mediile ne modelează percepția realității este primul pas spre o viață conștientă. Fără această înțelegere orice discuție despre adevăr, manipulare or reziliență este superficială.

Dar ce înseamnă, de fapt, să fii modelat? Cum are loc această influență?

Fiecare dintre noi trăiește în preajma unei lumii. Milenii în urmă această lume era modelată de oralitate. Informația era transmisă prin intermediul poveștilor, prin vocea celuilalt. Apoi a apărut alfabetul, iar mai târziu tiparul care a schimbat radical modul în care percepem timpul, autoritatea și informația. Cuvântul scris a adus o nouă ordine – liniară, vizibilă. TV-ul și radioul au dus la supremația imaginii. Internetului, și mai târziu rețelele sociale au descompus această ordine și au creat un al mediu: instant, simultan și accelerat.

Dacă înainte mediul dominant era social, trăit în contact direct cu ceilalți, astăzi este unul tehnologic și informațional. Ecranul nu mai este doar o fereastră către lume, a devenit lentila prin care vedem lumea. O lentilă care ne solicită văzul și emoțiile, nu gândirea sau corpul.

Nu mai trăim doar într-o realitate fizică, ci și într-un mediu digital simultan unde totul este fragmentat, atenția noastră fiind capitalizată. Fiecare notificare solicită o reacție. Rareori avem timp suficient pentru reflecție și ajungem să nu mai înțelegem ce ni se întîmplă cu adevărat. Aceasta se întâmplă din cauza că rețelele sunt făcute să activeze reacții emoționale rapide nu procesul de gândire.

De exemplu, titluri cârlig, cunoscute și sub numele de hook-uri, sunt gândite pentru a ne atrage atenția. O formă subtilă de manipulare a percepției prin accentul emoțional. „Alerta meteo: cod roșu…”/ „ȘOCANT” sau „Familia tradițională va dispărea din cauza căsătoriilor gay” / „Vaccinul schimbă AND-ul” / „UE ne va duce în război” – aceste afirmații prind tocmai pentru că se leagă de frici preexistente, anxietate sau mecanisme de gândire autoamatizate. Astfel ni se cere să simțim urgența, să reacționăm, să dăm click său să rămânem până la capătul într-un video. Atenția noastră este moneda de schimb, iar declanșatorul emoțional devine strategie de engagement.

Studiile recente au arătat că titlurile emoționale au de două ori mai multe șanse să fie accesate indiferente de calitatea conținutului. Iar asta spune ceva esențial despre cum suntem modelați să reacționăm nu să înțelegem.

Acest lucru nu se întâmplă doar prin frică sau ură. Emoțiile de plăcere, validare și senzația de a fi conectați sunt utilizate și ele frecvent. Fiecare reacție ne oferă o doză de dopamină, o recompensă rapidă, care ne face să revenim. Această dopamină rapidă, fragmentează percepția și ne menține într-o stare de reacție continuă, fără distanță critică. În acest ritm alert devine tot mai greu să facem diferența între ceea ce simțim și ceea ce înțelegem.

Informația este pretutindeni, totuși claritatea lipsește. Suntem afectați de stări emoționale declanșate artificial și în acest context percepția realității nu mai este un act de gândire, ci o funcție reactivă. O astfel de percepție devine vulnerabilă și un teren perfect pentru dezinformare.

Această vulnerabilitate nu este doar psihologică, este și structurală. Este rezultatul modului în care a fost construit mediul digital – simultan, fragmentat și suprasaturat – în care nu mai suntem creatori ai lumii, ci simpli consumatori reactivi.

În această stare suntem ușor de modelat. Nu pentru că nu știm, ci pentru că nu mai avem timp de gândire. Iar când nu mai avem timp de gândire devenim predictibili prin emoțiile noastre. Într-un mediu construit pe reacție, mesajele care declanșează frică, furia sau neîncrederea se răspândesc mai ușor decât cele care cer gândire, iar la intersecția realității digitale cu cele fizice nu mai facem diferența în ceea ce este real și ceea ce este indus. Iar asta nu înseamnă slăbiciune, ci doar că trăim într-o mediu în care suntem modelați să reacționăm, nu să gândim.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.