Aud în ultimii doi ani discursuri despre cât de mult s-a apropiat Moldova de Uniunea Europeană, iar după referendumul din 20 octombrie pare că suntem la un pas de a deveni o țară europeană. Realitatea este alta. Într-o țară că aspiră spre valorile europene, siguranța de a merge pe stradă rămâne un lux, nu un drept fundamental.
Pe data de de 15 decembrie, Franz a fost atacat fizic și verbal în apropierea magazinului Atrium din Chișinău pentru că poartă fustă. Cazul lui Franz – unul dintre sutele și miile – nu este doar despre violență fizică sau ură, este despre un stat care, prin indiferența sa, validează astfel de comportamente inumane. „Спасение утопающих в руках утопающих” („Salvarea celui ce se îneacă este în mâinile celui ce se îneacă”). Cu alte cuvinte, ofițerul de poliție a refuzat să-și facă treaba.
Dar ce mesaj transmite atitudinea polițistului? Unul simplu și clar: dacă ești parte dintr-o comunitatea vulnerabilă, nu te aștepta la protecție. Acesta este simptomul unei societății unde ura față de persoanele din grupurile vulnerabile este un instrument politic de dezbinare.
Politicienii în loc să gândească legi care protejează toți cetățenii, prin discursul lor promovează un climat în care atacurile ca cel asupra lui Franz pare ceva normal. Într-o astfel de realitate cine mai este în siguranță? Azi e Franz. Mâine poți fi tu. Sau copilul tău. Sau prietenul tău.
E timpul să nu mai punem vina pe victimă, ci să responsabilizăm abuzatorii. Cum de te poate deranja atât de tare libertatea altcuiva, încât să recurgi la violență? Problema nu este în Franz sau în fusta lui. Problema este în acei oameni care, din frica de a-și confrunta propria nesiguranță, proiectează ura asupra celor care au curajul să fie altfel.
Drepturile LGBTQ+ nu sunt un moft sau o agendă străină, sunt drepturile omului. Iar într-un stat de drept, unde legea trebuie să fie egală pentru toți, nimeni nu poate fi lăsat fără protecție atunci când demnitatea sa este subminată.
Iată de ce, pe 24 decembrie, eu ies în stradă să protesteze în fața Ministerului Afacerilor Interne. Nu doar pentru Franz, ci pentru fiecare dintre noi. Pentru că o societate care ignoră violența și discriminarea este una care le validează. Iar noi, cetățenii acestei țări, merităm mai mult.
Postări relevante
- Moldova Pride din culise: aflați cine sunt eroii și eroinele care organizează marșul mândriei la Chișinău
- Pe 28 mai, celebrăm Ziua Națională a Masturbării: cum să-ți dai o mână de ajutor în această zi
- 5 tipuri de bărbați gay, potrivit Kama Sutra
- „Accept pe toată lumea, dar să nu-i văd pe stradă!” Top 5 mituri despre Pride
- Ultima simfonie a lui Ceaikovski: o dedicație de dragoste pentru un bărbat