3 Decembrie 2024 – Jurnalul Gay
Mă simt un pic vinovat, recunosc, că jurnalul de data trecută s-a terminat brusc. „De ce așa de brusc s-a terminat istoria?”, mi-a scris cineva. Așa că, înainte de toate, îți mulțumesc pentru răbdare și pentru că mă citești. Acest lucru mă motivează să continui.
După cum povestisem, am întâlnit un băiat cu care am fost la date și, spre uimirea mea, totul a mers bine. Se fac deja două săptămâni de când comunicăm și petrecem timpul în doi. Săptămâna trecută am fost la musicalul Wicked și, spre bucuria romanticului din mine, ne-am ținut de mână tot filmul.
Întâlnirea cu el este diferită de experiențele mele anterioare din mai multe puncte de vedere. Unu la mână, simt că terapia chiar își face efectul. (Sorin, dacă mă citești îți spun un mare Mulțumesc!) Și doi, deși despre orientarea lui Eduard (așa a ales el să-l prezint) nu știu foarte multe persoane, el nu se simte rușinat să iasă cu mine în oraș. Sunt fericit, ce mai! În sfârșit ies cu cineva care nu vede în mine un pericol.
Ceea ce mă uimește la el, este determinarea cu care încearcă să se accepte așa cum este pentru a nu fi nevoit să mintă pe cei din jurul său. Mulți bărbați gay, și eu cândva la rândul meu, aleg minciuna ca scut de protecție împotriva homofobiei.
„Vreau să fac coming out mamei și surorii pentru că nu vreau să mint persoanele pe care le iubesc cel mai mult.”, mi-a zis el într-o seară. „Minciuna are picioare scurte și dacă urmează să petrecem mai mult timp în doi nu vreau să fiu nevoit să inventez realități.” M-am topit!
Cuvintele lui m-au făcut să mă întreb: cum ar arăta lumea dacă bărbații gay nu ar trăi cu povară coming out-ului? Deși a trecut ceva timp de când am avut discuția despre sexualitatea mea cu părinții, nu voi uita niciodată cum frica de respingere mă ținea încătușat. Mi-a trebuit aproape un an de terapie ca să pot rosti cuvintele: „Eu sunt gay!”
Într-o lume în care a fi gay are încă multe conotații negative, aceste cuvinte pot înseamna o condamnare la izolare. Îți poți imagina cu ușurință o societate în care bărbații gay pot să-și exprime liber sentimentele? În care nu simt rușine pentru că se îndrăgostesc? În care nu sunt nevoiți să evite restaurantele pentru a nu atrage privirile insistente ale celor din jur?
Sunt întrebat de ce vorbesc atât de mult despre orientarea mea sexuală. De atâta! Dacă fiecare s-ar concentra pe propriile nevoi, poate n-ar mai fi deranjați de iubirea dintre doi bărbați.
Iubirea nu poate fi motiv de ură, iar dacă pentru cineva este, atunci ar fi bine să ceară ajutorul unui psiholog. Gândește-te cum ar fi să ne iubim și să fim liberi doar pentru că existăm, nu pentru că luptăm să avem acest drept!?
În schimb, trăim într-o lume în care frica ne obligă să ne ascundem fericirea. Știu pe propria piele cât de copleșitor să ascunzi ceea ce ești cu adevărat. Îmi amintesc cum, atunci când eram îndrăgostit, alegeam să nu vorbesc despre asta, să ascund, pentru a evita întrebările incomode ale celor din jur.
De multe ori am fost nevoit să distorsionez realitatea până în punctul în care creasem o tăcere între mine și cei care nu mă cunosc cu adevărat. Nu știu ce a durut mai mult, tăcerea sau atitudinile homofobe.
Fără să vreau?, m-am pomenit iar în zona asta sentimentală. În apărarea mea, nu am promis eu mai multă dramă gay!? Totuși, dacă ai ajuns până aici, vreau să-ți spun ceva: Nu dispera! E greu, știu, dar în vulnerabilitate poți găsi o forță incredibilă. Asta îmi demonstrează și Eduard. Timid, pe alocuri copleșit de emoții, nu evită disconfortul de a-și privi frica și rușinea direct în ochi.
Și cine știe? Poate chiar acum este cineva acolo, gata să-și învingă propriile frici pentru tine. Indiferent dacă îți porți iubirea cu mândrie pe stradă sau încă mai cauți curajul, nu te lăsa intimidat. Știu că suntem mulți cei care luptăm pentru ca iubirea gay să fie acceptată. Suntem aici, tăcuți uneori, dar puternici împreună. Și poate într-o zi tăcerea noastră va deveni o poveste frumoasă de iubire și rezistență.
Xoxo, până data viitoare!
