Peste 40 de mii de persoane au participat sâmbătă, 19 august, la Copenhaga Pride 2023, celebrând diversitatea și iubirea queer. La marșul Pride a fost prezentă și moldoveanca Irina Dicusară, persoană queer stabilită acolo de nouă ani, care a relatat pentru redacția BB cum s-a petrecut marșul.
“Anul acesta am fost la cel de-al nouălea Pride din Copenhaga. Este una din cele mai așteptate zile pentru mine, pentru că e o sărbătoare unde vezi multă iubire peste tot. Sub cerul din Copenhaga toată lumea a dansat și s-a bucurat la unison. Toata lumea s-a acceptat, împrietenit și au celebrat diversitatea. Această zi, a fost una din puținele zile în care ai speranța că umanitatea poate fi perfect armonioasă. Ce bine ar fi sa fie astfel peste tot!”
relatează Irina.

Danemarca a fost prima țară din lume care a recunoscut uniunile între persoane de același sex încă din 1989. Primul marș Copenhaga Pride a avut pe 29 iunie 1996.
Tema Pride-ului din acest an a fost Come Together (Uniți-vă). Activiștii queer au ales acest mesaj pentru a combate discursul naționalist a extremei dreapta și a grupurilor creștine evanghelice care doresc să încetinească și să inverseze progresul privind respectarea drepturilor LGBTQ+ pe care l-a făcut țara în ultimele decenii, scrie site-ul copenhagenpride.dk.
Copenhaga Pride este cel mai mare festival pentru drepturile LGBTQ+ din Danemarca. Evenimentul popular include o paradă uriașă a mândriei în a treia sâmbătă a lunii august.
Vezi mai jos cum s-a desfășurat marșul Copenhaga Pride 2023.







Postări relevante
- Editorial || Reziliența nu este doar o calitate individuală, ci o practică colectivă
- Misgendering and marginalization of trans people in queer spaces
- Bisexualitatea în rândul Gen Z crește — 4,1 % dintre tinerii sub 35 ani se identifică ca bi
- Sfaturi queer pentru sărbători mai sigure
- Rolul lesbienelor în timpul epidemiei SIDA