Cărți, obiecte de decor, un tur la muzeu sau tricouri cu sigla primului media brand LGBT+ din R. Moldova: în Ajun de Sf. Valentin, venim cu o listă care să te inspire în alegerea cadoului pentru persoana dragă. 

  • Cu siguranță ai auzit despre „Dezrădăcinare”.

Sașa Zare scrie sub pseudonim și este o autoare queer feministă din R. Moldova. Prima sa carte vorbește despre experiența plecării de acasă și adaptării la viața din România, dar mai ales despre ce înseamnă identitate sexuală. Cartea este apreciată atât în R. Moldova, cât și în România, unde a fost premiată recent. Deși a lipsit mult timp la Cărturești Chișinău, acum este în stoc și poate fi un cadou minunat pentru persoana de alături. 

  • Cadouri din Mahala? 

„Mahala” este un proiect de suflet, inițiat de artista Natalia Gârbu. Pe lângă revista cu același nume, care are trei numere și unde oamenii de artă explorează aspecte ale vieții din R. Moldova, pe site-ul proiectului puteți cumpăra vaze cu… sâni, cărți poștale inedite, calendare și carnete. 

  • Tricouri și torbe de la BangBang 

Primul brand media din R. Moldova dedicat în întregime comunității LGBT+ s-a lansat cu jumătate de an în urmă. În prezent, lucrăm la conținutul nostru și învățăm cum să îmbunătățim materialele pe care le citiți. Ne puteți susține cumpărând produsele noastre, cu o solicitare directă pe pagina de Facebook

Bonus. Surse cu acces gratuit: 

  • Fă o călătorie virtuală la Muzeul Culturii Queer din România. Pe site poți găsi resurse despre istoria comunității în România, artă queer și materiale video de la ultimele Pride-uri, ca să ai azi un motiv în plus de mândrie. 
  • Colecția revistelor DOR din România, online, disponibilă gratuit. Pentru cazul în care partenerul/partenera ta se bucură de citit. DOR a început un material despre o persoană trans și s-a încheiat la fel, după ani în care a documentat profund și cu empatie inclusiv poveștile oamenilor queer. Pe pagina lor poți răsfoi toate materialele la care au lucrat de la lansare.