Nu sunt un mare fan al retrospectivelor, dar există câteva lucruri de care mă simt mândru că am reușit să le fac, împreună cu echipa BangBang, odată cu lansarea proiectului în august 2022. În acest editorial, voi vorbi despre ele.

De fapt, platforma Bang Bang este un proiect la care se lucrează din 2020. Fiecare detaliu a fost gândit minuțios, știind că urmează să scriem despre un conținut în continuare sensibil pentru societatea moldovenească. Mulți au fost cei care au zis că Moldova nu este gata de un asemenea proiect și că necesită multă muncă, dar iată că azi, la 5 luni de la lansarea oficială a portalului, rezultatele atinse sunt mai mult decât îmbucurătoare. 

Din 15 august și până acum, am reușit să producem conținut zilnic pentru cititorii noștri – peste 168 de materiale, și în cinci luni am reușit să depășim numărul de 3000 de utilizatori unici pe site. Acest număr este mai mult de jumătate din obiectivul de 5000 de utilizatori unici pe site în 12 luni, pe care ni l-am propus în strategia inițială. 

Uitându-mă la aceste date îmi vine în cap afirmația celor care ziceau că Moldova nu este gata pentru un asemenea proiect. Da, poate Moldova nu este gata, dar cel puțin acum știu sigur că cei din comunitate au nevoie de un asemenea proiect. 

În primul an de lansare, la BangBang, pe lângă știri zilnice și texte pe lung despre lumea LGBTQ+ am lansat și două campanii sociale. Una cu genericul „Sunt aici! Ai curajul să mă vezi?” – o invitație la dialog și are drept scop promovarea ideii unui spațiu sigur, unde fiecare membru al societății să se poată simți iubit, înțeles și acceptat. Totodată, ca parte a campanie am prezentat cinci istorii queer ale membrilor comunității din diverse regiuni ale Republicii Moldova.

A doua campanie a fost lansată de Ziua Internațională a Coming Out, atunci când ne-am propus să facem un Coming Out mai deosebit și să rugăm aliații și aliatele comunității să afișeze public susținerea lor. Prin această mișcare ne-am propus să provocăm societatea să ne vadă dincolo de stereotipuri.  

FĂRĂ RUȘINE este titlul noului podcast dedicat comunității queer din Moldova, lansat în noiembrie 2022 de redacția BangBang. Acesta este un program despre experiență individuală și identitate personală, unde pe parcursul a 12 episoade veți avea ocazia să descoperiți poveștile membrilor și membrelor comunității LGBTQ+ și să analizați cum sentimentul de rușine afectează identitatea queer. 

De ce ne poziționăm ca primul brand media dedicat comunității LGBT din Moldova, luând în calcul că s-au mai produs în trecut inițiative media pentru comunitate? 

Atunci când am lansat oficial platforma ne-am gândit mult la discursul de poziționare și în final am ales sa zicem despre proiectul nostru că este primul brand media și de conținut dedicat persoanelor LGBTQ+ din Moldova. De ce așa, luând în calcul că s-au mai produs în trecut inițiative media pentru comunitate? Răspunsul este acesta: pentru că abordarea noastră este diferită de tot ce a fost până acum; pentru că site-ul bangbang.md aduce zilnic în spațiul informațional conținut local și internațional pentru persoanele LGBTQ+; pentru că ne axăm pe toate perspectivele vieții membrilor și membrelor comunității.

Comunitatea LGBTQ din RM este diversă și unică prin prisma membrilor săi care au interese, aspirații, relații, griji, job-uri, hobby-uri etc. ca și orice altă persoană, doar că despre aceste niciodată nu se relatează în mass-media actuală din Moldova. De aceea, am creat un portal online care să reflecte comunitatea LGBTQ din Moldova într-un mod echilibrat, divers, just, interesant și util. 

Discursul nostru de poziționare nu urmărește să minimalizeze realizările comunității queer de până la noi

Ba din contra – vrea sa o aducă în față, așa cum am zis mai sus, prin conținut la zi. Pe asta se bazează strategia noastră și prin asta suntem primul brand media și de conținut dedicat persoanelor LGBTQ+ din Moldova.

Sunt micile noastre victorii și pentru asta echipa BangBang mulțumește tuturor membrilor și membrelor comunității queer și aliaților săi. Fiți alături de noi și în 2023, fiindcă urmează alte surprize. 

Misiunea proiectului este să contribuie la schimbarea mentalității sociale și la creșterea gradului de toleranță și acceptare a persoanelor LGBTQ+ în societatea din Republica Moldova.
BangBang.md este un proiect al Asociației “MediaCub” susținut de Oficiul Ambasadei Olandei în Moldova, prin intermediul concursului #Merită.