Suntem în luna Pride – momentul în care celebrăm identitatea queer pe întreg globul pământesc și așteptăm cu nerăbdare cel mai frumos și divers eveniment al anului – Marșul Chișinău Pride.
În același timp, această lună vine și cu lucruri mai puțin plăcute: tot felul de reacții, comentarii și declarații homofobe, care vin de la politicieni și demnitari de tot felul. Campionul din acest an este primarul Chișinăului, Ion Ceban, care și în acest an a dat startul declarațiilor homofobe cu „dreptul”, motivând demolarea spațiului cultural alternativ Apartamentul Deschis prin aceea că „în acel loc se organizau evenimente LGBT”.
Întreg weekendul rețelele sociale au duduit de la zecile de postări dedicate demolării Apartamentului Deschis de pe strada București din capitală. Demolarea, care s-a dovedit a fi ilegală, s-a întâmplat într-una din primele zile ale lui iunie, fără vreun aviz prealabil către Asociația „Oberliht”, care creat acel spațiu încă în anul 2009.
Vladimir Us, curatorul Apartamentului Deschis, a anunțat poliția despre demolare și am fost martorx la live-urile care arătau tot acest proces. În același timp, din partea autorităților municipale, responsabile de proiectul de reabilitare a spațiului de pe strada București 68, nu se auzea nimic.
Duminică seara am aflat despre organizarea unui protest pașnic împotriva actului abuziv de demolare a Apartamentului Deschis, în fața Primăriei Chișinău, pentru ziua de 8 iunie. Comunitatea de activiste și activistx din capitală se pregătea să vină la protest, când, în timpul zilei, Ion Ceban a aruncat o bombă pe rețele – o postare în care justifica demolarea Apartamentului Deschis. Pe lângă faptul că a numit spațiul respectiv „paragină”, edilul a decis că este inspirat de la o luni și a motivat demolarea prin faptul că „în acel loc se desfășurau evenimente LGBT”.
În momentul în care am citit acea postare, am rămas cu gura căscată. În continuarea argumentului absolut halucinant, Ion Ceban a scris că „conform deciziei votate de Consiliul Municipal Chișinău, propaganda și marșurile LGBT sunt interzise”. Nu în ultimul rând, primarul a ținut să menționeze că aceasta este și poziția lui personală. Primul meu gând a fost să-mi iau un steag LGBTQIA+ și să-l pun la fereastra apartamentului în care locuiesc, să văd dacă buldozerul primăriei va veni să demoleze blocul în care stau.
Însă dincolo de primele reacții viscerale, asistăm la o nouă formă de propagandă anti-LGBTQIA+ în Moldova, și anume distrugerea unor spații publice accesibile tuturor cetățenilor și cetățenelor sub pretextul că acestea ar fi folosite de persoane queer. Deși în țări precum rusia sau Georgia s-au întâmplat numeroase măsuri de represiune ale persoanelor LGBTQIA+ în contextul spațiilor în care acestea se întruneau, în niciuna dintre aceste țări, în care drepturile omului sunt încălcate flagrant zi de zi, nu s-au întâmplat situații asemănătoare.
Mai mult decât atât, această retorică marca Ion Ceban nu face altceva decât să polarizeze și mai mult societatea, aruncând responsabilitatea pentru demolarea Apartamentului Deschis în curtea comunității queer din Moldova, astfel schimbând accentul de pe ilegalitatea comisă de Primăria Chișinău pe Marșul Chișinău Pride și spațiile queer-friendly.
Dacă e să urmăm totuși argumentul lui Ceban, în mod pur logic, ne putem aștepta la noi distrugeri de spații publice, folosind ca pretext că „în acel loc se organizează evenimente LGBT”. Și atunci la ce să ne așteptăm, domnule primar?
Mi-a plăcut, de altfel, un comentariu la postarea edilului, în care cineva a continuat gândul și a propus ca următorul pas să fie distrugerea asfaltului din Chișinău, că și pe el merg persoane LGBTQIA+. O fi absurd, dar oare dacă ne zicea cineva acum o săptămână că primăria va demola Apartamentul Deschis și va învinui pentru asta persoanele queer din Moldova, oare nu ne-ar fi părut absurd?
Un alt comentariu la postările dedicate Apartamentului Deschis menționa activismul intersecțional și cât este de important acesta mai ales în contextul actual: „Altfel, ne omoară pe rând.” concluziona comentariul. Și nu pot să nu-i dau dreptate autoarex – asistăm la o decimare a spațiilor culturale alternative de către autorități și la o retorică homofobă care demonizează comunitatea queer din Moldova.
Totuși, Chișinăul rămâne un loc pentru toate și totx, indiferent de poziția personală a lui Ion Ceban. Oricât de mult și-ar dori sau nu primarul, persoanele queer vor locui în acest oraș și vor ocupa diverse spații publice, fiind susținute de aliate și aliați.
În acest context, vă invităm să participați în număr cât mai mare la Chișinău Pride, care va avea loc duminica, 21 iunie. Să îi arătăm lui Ceban că drepturile persoanelor LGBTQIA+ la spațiile publice din acest oraș nu pot fi încălcate de nimeni!





