A existat și continuă să existe o legătură profundă între misoginie și homofobie în cultura noastră. Misoginia este definită ca frica și ura față de femei. Ea se manifestă psihologic prin reprimarea tuturor aspectelor din psihic care sunt asociate în mod tradițional cu femininul. Printre altele, aceasta include toate emoțiile, sentimentele de compasiune, toate sentimentele spirituale, orice formă de dependență și orice nevoie de comunitate. În viitor, aș prefera să mă refer la misoginie folosind termenul „feminafobie”.

G. Rattrey Taylor, în cartea sa clasică „Sex in History” a încercat să pună în lumină unele dintre atitudinile față de sexualitate condiționate cultural. El a descoperit un fenomen universal în culturile bazate pe un principiu patriarhal. Aceste culturi, cu puține excepții, tind să combine o viziune puternic de subordonare asupra femeilor și o reprimare și aversiune față de practicile homosexuale masculine. Instituția care continuă și astăzi să păstreze cea mai clară expresie a acelei forme de patriarhat, inclusiv homofobia sa, este Biserica.

În schimb, culturile bazate pe un principiu matriarhal tind să combine o îmbunătățire a statutului femeilor cu o toleranță relativă față de practicile homosexuale masculine. Taylor concluzionează că tradiția Occidentului creștin s-a bazat în mod fundamental pe cultura patriarhală. Acest lucru ar poate ajuta la înțelegerea anumitor anomalii surprinzătoare din punct de vedere etic în cadrul acelei tradiții.

Una dintre cele mai remarcabile dintre aceste anomalii este ignorarea aproape completă a lesbianismului în tradiția creștină occidentală. Deși, de exemplu, Vechiul Testament condamnă în mod explicit, sub pedeapsa cu moartea, practicile homosexuale masculine, nu se face nicio mențiune cu privire la practicile lesbiene feminine. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă deoarece regele David ar fi avut un harem de aproape o mie de femei. În afară de o referință controversată la actele feminine “nenaturale” din Romani 1:26, nu există nicio altă referință despre lesbianism în Evanghelii și aproape deloc în toate celelalte documente ale tradiției creștine.

În toate sursele tradiției creștine se observă o tendință pronunțată de a condamna sodomia prin prisma faptului că un bărbat „joacă rolul unei femei” cu un alt bărbat sau îl folosește pe acesta „ca pe o femeie”. Acest lucru a dus la apariția unei tradiții culturale care îl respectă pe bărbatul gay care joacă rolul activ de penetrare și îl disprețuiește pe cel care joacă rolul pasiv de primitor. După cum putem deduce, homosexualitatea masculină este privită în tradiție nu atât ca o încălcare a naturii umane, cât mai degrabă ca o degradare a bărbatului.

Dacă există un anumit mesaj în povestea biblică a Sodomei și Gomorei, acesta este credința din acea vreme în respectul absolut care ar trebui arătat bărbaților și lipsa relativă de preocupare pentru femei.

Un exemplu perfect în acest sens îl constituie cuvintele lui Lot adresate mulțimii care amenința să-i atace pe oaspeții săi bărbați:

Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele. (Geneza 19:7-8).

În timpurile antice ale Vechiului Testament, fiecare bărbat evreu îi mulțumea lui Dumnezeu în rugăciunile sale de dimineață că nu fusese creat femeie.

Iată de ce, faptul ca un bărbat gay își “asumă” rolul pasiv în actului sexual era o perversiune intolerabilă pentru o societate organizată în conformitate cu teoria subordonării esențiale a femeilor față de bărbați. O societate care prețuia în mod deosebit agresivitatea și dominanța masculină. Această atitudine este încă puternic prezentă în anumite segmente ale societății musulmane. Unn bărbat care „se comporta ca o femeie” în timpul unui act sexual era tratat ca unul care se trăda nu numai pe sine, ci și întregul său sex, târându-și semenii alături de el în rușine.

Richard Tarnas a pus în lumină legătura istorică dintre feminofobie și homosexualitate în studiul său asupra evoluției culturii occidentale: „Passion of the Western Mind: Understanding the Ideas that Have Shaped Our World View” Ideea fundamentală a lui Tarnas este că perioada ultimilor trei mii de ani din dezvoltarea filosofiei, științei, religiei și culturii a reprezentat un fenomen exclusiv masculin de la început până la sfârșit.

De ce, se întreabă Tarnas, masculinitatea omniprezentă a tradiției intelectuale și spirituale occidentale a devenit atât de evidentă pentru noi în ultimile decenii, când a rămas invizibilă și inconștientă în aproape toate generațiile anterioare? Prin mișcarea feministă din ultimile decenii am devenit conștienți de cât de exclusiv masculine erau, de exemplu, rugăciunile și liturghiile noastre obișnuite. Acest lucru se mai întâmplă și din cauza că tradiția masculină de trei mii de ani a civilizației occidentale își atinge apogeul.

Evoluția omului occidental s-a bazat pe reprimarea femininului. Astăzi, bărbații cât și femeile se confruntă cu criza existențială a faptului de a fi euri conștiente, solitare și muritoare, aruncate într-un univers lipsit de sens, într-un mediu din ce în ce mai artificial și fragmentat. Evoluția idei de masculin a ajuns într-un impas. Dacă continuăm această cale, rasa umană se confruntă cu posibilitatea reală a autodistrugerii prin război nuclear sau prin colapsul ecologic pe scară largă.

Dar exact în acest punct de impas, unde drumul exclusiv masculin pare să se încheie cu un zid, se întâmplă ceva extraordinar. Un moment special în istorie, o revelație a modului în care o identitate homosexuală pozitivă prinde încet-încet viață după atâtea veacuri de respingere.

Bărbații gay sunt văzuți ca o amenințare pentru sistemul patriarhal tocmai pentru că îndrăznesc să fie în contact cu ceea ce patriarhatul numește latură feminină și să o exprime liber. Într-o lume care a prețuit doar forța brută și controlul, această vulnerabilitate asumată este privită ca o trădare a masculinității. Însă tocmai aici se ascunde salvarea noastră. Eliberarea femeilor și recunoașterea comunității gay sunt două fețe ale aceleiași monede, născute din nevoia disperată a umanității de a se vindeca de sub dictatura unui masculin dus la extrem.

Pentru a ieși din acest impas istoric care ne amenință supraviețuirea, nu mai avem nevoie de alte teorii rigide sau de o bătălie între sexe. Avem nevoie de oameni curajoși care să devină punți de legătură. Comunitatea gay și lesbiană aduce lumii exact acest dar neprețuit: puterea de a trăi dincolo de rolurile impuse și de a demonstra că o ființă umană completă este cea care își lasă ambele dimensiuni, cea masculină și cea feminină, să respire.

Când un bărbat își dă voie să fie empatic, intuitiv și vulnerabil, fără ca prin asta să își piardă forța, și când o femeie își asumă independența și acțiunea fără a-și sacrifica sensibilitatea, lumea din jur începe să se schimbe. Această echilibrare interioară este singurul răspuns real în fața fragmentării și a singurătății existențiale în care ne aflăm.

În cele din urmă, miza acestui moment istoric este regăsirea propriei noastre umanități. Trecerea de la o cultură a dominanței la o cultură a parteneriatului egal, bazat pe respect și iubire asumată complet, este singura cale prin care ne putem salva viitorul.