În secolul XX-lea, mai multe studii psihologice au jucat un rol crucial în schimbarea percepției asupra homosexualității, contribuind treptat la eliminarea clasificării sale ca boală psihică. Iată trei studii remarcabile care au influențat această tranziție importantă.

Acest material îl scriu în contextul celor două articole publicate recent în care am descris cum a evoluat comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre. 

Citește și: Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Socrate, Ahile sau Alexandru Macedon, partea I-a

Citește și: Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Oscar Wilde, Ceaikovski, Elton John sau Freddie Mercury, partea II-a

Secolul XX-lea s-a remarcat printr-o schimbare complexă de atitudini și percepții asupra homosexualități: în familie, societate, politică și medicină. Fiind considerată până în anii 1970 o „boală psihică”, persoanele homosexuale erau supuse unui tratament discriminatoriu și pedepse inumane: detenție, castrare chimică, lagăre de concentrare (în Germania nazistă), omoruri. 

Află mai multe despre Orientarea sexuală din acest video.

De-a lungul anilor, psihiatrii au studiat subiectul în cauză, reușind să demonstreze că această latură omenească se încadrează în normele naturale ale ființei umane. În continuare vă prezint cei mai renumiți autori ai secolului XX-lea ale căror lucrări au contribuit la eliminarea homosexualității din domeniul psihiatric ca fiind „boală psihică”.

Alfred Kinsey

Alfred  Kinsey (1894 – 1956) a fost biolog și sexolog american, printre primii care a început să cerceteze subiectul legat de homosexualitate.

În 1948, a publicat cartea „Comportamentul sexual al masculului uman”, bazată pe intervievarea a peste 5 300 de bărbați care au răspuns confidențial la o serie de întrebări legate de preferințele și comportamentul sexual și fantezii. Kinsey a demonstrat că comportamentele sexuale sunt fluide și se pot manifesta diferit față de femei și bărbați în perioade diferite din viața individului.

Rezultatele studiului

— Aproximativ 10 % dintre bărbați au raportat că au fost „predominant homosexuali” (scor 5-6 pe scara Kinsey) pentru cel puțin trei ani din viața lor adultă;
— 37 % dintre bărbați au raportat cel puțin o experiență homosexuală care a implicat contact sexual până la orgasm după adolescență;
— Aproximativ 46 % dintre bărbați au fost plasați pe scară între 1 și 5, indicând o anumită formă de atracție sau comportament homosexual, ceea ce a demonstrat fluiditatea orientării sexuale;
— Comportamentele homosexuale variau în funcție de vârstă, educație, clasă socială și mediu (urban vs. rural). De exemplu, bărbații mai tineri și cei din medii urbane raportau mai frecvent astfel de experiențe;
— Kinsey a subliniat că orientarea sexuală nu este fixă și poate evolua de-a lungul vieții.

Aceste date au arătat că experiențele homosexuale sunt mult mai comune decât se credea, contrazicând ideea că homosexualitatea este rară sau anormală.

Drept rezultat a fost creată Scara Kinsey (scara hetero-homosexualitate) unde 0 semnifică exclusiv persoană heterosexuală, iar 6 – exclusiv persoană homosexuală. Valoarea X se referă la persoanele asexuale. Unui individ i se poate atribui un anumit nivel pe această scară, pentru orice perioadă din viață.

Concluziile sale erau revoluționare pentru acea vreme. El scria: „Bărbații nu reprezintă două categorii diferite: doar homosexuali și doar heterosexuali. Lumea vie este un continuum în toate aspectele sale”. Adică bărbatul poate trece dintr-un comportament sexual în altul. Kinsey considera că homosexualitatea nu se determină de factorii biologici, ci de cultură și societate. Deși, alți cercetători consideră ca homosexualiatatea este un factor biologic și genetic. 

Datorită lui Kinsey, comportamentul homosexual a devenit a fi considerat normal, reducând stigma asociată. Pe plan științific, a contestat teoriile psihiatrice care clasificau homosexualitatea ca tulburare, oferind date empirice care susțin normalitatea sa.

Apropo, dacă veți găsi pe online testul Kinsey să știți că el nu este veridic. De asemenea, vă recomandăm filmul biografic numit „Kinsey” care explorează viața și cariera biologului și profesorului devenit pionier în studiul științific al sexualității umane. Lucrarea sa din 1948, Sexual Behavior in the Human Male, a fost una dintre primele încercări de a aborda comportamentul sexual uman dintr-o perspectivă științifică. Filmul prezintă provocările personale și profesionale cu care s-a confruntat Kinsey în demersul său de a înțelege și documenta diversitatea sexuală umană.

Evelyn Hooker

Evelyn Hooker (1907 – 1996) a fost o sexologă și psihologă cliniciană americană care a devenit renumită datorită lucrării sale The Adjustment of the Male Overt Homosexual [trad. Adaptarea bărbatului homosexual declarat] (1957). Este considerat unul dintre cele mai influente studii psihologice care au contribuit la schimbarea percepției asupra homosexualității, demonstrând că aceasta nu este o tulburare psihică.

Context. În anii ‘50 ai secolului precedent, homosexualitatea era clasificată ca o tulburare psihică în Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-I) al Asociației Americane de Psihiatrie (APA). Teoriile psihanalitice sugerau că homosexualii sunt „maladjustați” (adică incapabili să se adapteze sănătos la cerințele sociale și emoționale) și suferă de tulburări psihologice. 

Evelyn Hooker a comparat sănătatea mentală a bărbaților homosexuali cu cea a bărbaților heterosexuali și a administrat teste psihologice unui grup de 30 de bărbați homo- și homosexuali, selectați cu grijă pentru a nu avea tulburări psihice evidente. 

Rezultatele studiului au fost remarcabile și au contrazis așteptările comunității psihiatrice de la acea vreme:
— Experții nu au găsit diferențe semnificative între grupul homosexual și cel heterosexual în ceea ce privește sănătatea mentală sau adjustarea psihologică;
— Experții nu au putut distinge între homosexuali și heterosexuali pe baza răspunsurilor la teste. În încercările lor de a ghici orientarea sexuală, au avut o rată de succes echivalentă cu aproximativ 50 %;
— Bărbații homosexuali au arătat niveluri comparabile de stabilitate emoțională, funcționare socială și capacitate de a face față stresului, contrazicând stereotipul că ar fi inerent instabili sau disfuncționali.

Concluzie. Hooker a concluzionat că homosexualitatea nu este, în sine, o tulburare psihologică și că presupusa „maladjustare” atribuită homosexualilor era mai degrabă rezultatul stigmei sociale și al discriminării decât al orientării sexuale. Ea a subliniat că homosexualii pot fi la fel de bine adaptați ca heterosexualii, punând sub semnul întrebării clasificarea homosexualității ca boală psihică.

Acest studiu a fost fundamental în combaterea stereotipurilor patologice și a influențat decizia Asociației Americane de Psihiatrie (APA) de a elimina homosexualitatea din DSM în 1973.

Judd Marmor

Judd Marmor (1910 – 2003) încă un psihanalist și psihoterapeut devenit cunoscut datorită rolului său în eliminarea homosexualității din Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale al Asociației Americane de Psihiatrie.

Context. În anii ‘60, psihanaliza, influențată de ideile lui Sigmund Freud și ale succesorilor săi, domina înțelegerea homosexualității. Mulți psihanaliști susțineau că homosexualitatea este o deviere patologică, rezultatul unor traume din copilărie sau al relațiilor disfuncționale cu părinții (de exemplu, o mamă dominatoare sau un tată absent). Acești autori promovau „terapii de conversie” pentru a „vindeca” homosexualitatea. Judd Marmor a contestat aceste viziuni, argumentând că ele se bazează pe prejudecăți culturale și pe dovezi științifice slabe. 

Lucrarea sa Homosexuality: A Psychoanalytic Perspective [trad. Homosexualitatea: O perspectivă psihanalitică] nu este un studiu experimental cu participanți și teste, ci o analiză teoretică bazată pe revizuirea literaturii psihanalitice, observații clinice (a folosit experiența sa cu pacienți homosexuali pentru a evalua validitatea ipotezelor patologice), critica culturală (a analizat influența normelor sociale și a stigmei asupra modului în care homosexualitatea era percepută în psihiatrie).

Principalele concluzii ale studiului teoretic sunt:
— A subliniat că Freud însuși nu considera homosexualitatea o boală, ci o variație a funcției sexuale, și că interpretările rigide ale succesorilor săi au denaturat această poziție;
— Marmor a propus că homosexualitatea nu are legătură patologică, ci o expresie naturală a diversității sexuale umane, observabilă în multe culturi și perioade istorice;
— Marmor a argumentat că multe dintre problemele psihologice observate la persoanele homosexuale (anxietate, depresie) nu sunt cauzate de orientarea lor sexuală, ci de presiunile sociale, discriminarea și respingerea din partea familiei sau comunității;
—- A criticat comunitatea psihiatrică pentru că a contribuit la această stigmatizare prin clasificarea homosexualității ca tulburare;
—- Marmor a pus sub semnul întrebării eficacitatea și etica terapiilor menite să „schimbe” orientarea sexuală, susținând că acestea se bazează pe presupunerea falsă că homosexualitatea este o boală ce trebuie „vindecată”;
—- A pledat pentru o abordare terapeutică care să se concentreze pe acceptarea de sine și pe gestionarea stresului cauzat de homofobie, în loc de încercarea de a schimba orientarea sexuală. 

Aceste studii au contribuit la decizia istorică a Asociației Americane de Psihiatrie din 1973 de a elimina homosexualitatea din Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale (DSM-II) ca tulburare psihică. În 1987, „homosexualitatea ego-dystonică” a fost, de asemenea, eliminată din DSM-III. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a urmat exemplul în 1990, eliminând homosexualitatea din ICD-10.

Citește și: Culoarea mov: cum levănțica a devenit simbolul comunității LGBTQ+ în secolul XX-lea