Neconformitatea de gen poate fi folosită pentru a descrie oameni, precum și acțiuni, îmbrăcăminte și idei.

Neconformitatea de gen este un termen dat persoanelor care nu se conformează cu normele de gen ce se așteaptă de la ei, ceea ce ar însemna neaderarea la normele de gen ale societății.

Termenul se referă de obicei la exprimarea sau prezentarea de gen (adică modul în care arată, se expune și se îmbracă cineva). De asemenea, se referă la comportament, preferințe și roluri care nu sunt conforme cu normele de gen.

A fi neconform de gen nu înseamnă a fi transgender sau non binar, deși persoana neconformă de gen s-ar putea identifica ca ambele.

Care sunt principalele caracteristici ale persoanelor neconforme de gen?

Oamenii se pot descrie ca fiind neconformi de gen dacă nu se conformează expresiei de gen, prezentării, comportamentelor, rolurilor sau așteptărilor pe care societatea le vede ca fiind norma pentru genul lor. Persoanele cu orice identitate de gen pot fi neconforme de gen.

Putem defini așteptările de gen ca rolurile, îmbrăcămintea, comportamentul și aspectul pe care societatea se așteaptă să le aibă oamenii de anumite genuri. De exemplu, într-o anumită societate, s-ar putea aștepta ca femeile să-și radă picioarele și s-ar putea aștepta ca bărbații să nu manifeste vulnerabilitate.

Majoritatea dintre noi nu ne conformăm pe deplin acestor așteptări de gen tot timpul, multe femei alegând să nu-și radă picioarele, multe urmând o carieră în detrimentul căsătoriei și al copiilor. De asemenea, mulți bărbați arată vulnerabilitate, pot purta ojă pe unghii sau își pot pensa sprâncenele. 

Așteptările de gen diferă de la o societate și cultură la alta, ceea ce este considerat neconform de gen într-o cultură, ar putea să nu fie în alta.

Ca exemple de neconformitate de gen, specifice culturii moldovenești, pot servi următoarele: 

Un bărbat își vopsește unghiile cu ojă. 

O femeie nu își pensează sprâncenele. 

Un bărbat își arată emoțiile și poate plânge.

O femeie poartă costum în ziua nunții, dar nu rochie.

Un bărbat se machiază.

O femeie urmează o carieră, dar nu se căsătorește sau face copii.

Un bărbat își rade axilele.

O femeie e asertivă.

Un bărbat e în concediu de maternitate.

Un băiat poartă haine roz.

O fată poartă haine albastre.

Conform acestor standarde, majoritatea oamenilor sunt neconformi de gen, foarte puțini oameni se conformează pe deplin așteptărilor de gen. 

Deci, toată lumea este neconformă de gen? Această etichetă se aplică tuturor?

Nu neapărat. Termenul „neconform de gen” este de obicei folosit pentru a descrie pe cineva care subminează în mod intenționat aceste norme de gen.

O parte a expresiei neconformilor de gen poate fi să se îmbrace, să se comporte sau să se prezinte într-un mod neconform cu genul.

În timp ce unii oameni simt că nonconformitatea de gen este o parte a identității lor, pentru alții, este mai mult o decizie și o acțiune, decât o identitate.

Deci, dacă o persoană vrea să se identifice cu nonconformitatea de gen sau dacă vrea să folosească termenul pentru a se descrie pe sine, expresia de gen sau expresia socială, poate face acest lucru. Asta ține de propria preferință.

Care este legătura rolurilor de gen cu „neconformitatea de gen”?

Rolurile de gen se referă la rolurile tradiționale pe care oamenii de un anumit gen sunt așteptați să le îndeplinească în societate. Aceste roluri dictează comportamentele, atitudinile și, adesea, chiar și sarcinile pe care oamenii trebuie să le îndeplinească în funcție de sexul lor. Astfel de roluri pot varia de la o cultură la alta.

Cu toate acestea, fiecare cultură are un concept de gen și roluri de gen. În R. Moldova, avem două genuri larg recunoscute: bărbați și femei. Dacă ne gândim la aceste două genuri, ne vin în minte niște caracteristici, care descriu în mod stereotip bărbații și femeile din cultura noastră. Cum ar fi: bărbații sunt puternici, iar femeile sunt sensibile, bărbații sunt protectori, femeile – emotive, bărbații întrețin familia, femeile au grijă de casă și copii, bărbații taie lemne, femeile gătesc. 

Ideea de „conformitate de gen” se bazează pe aceste norme. Această idee susține că oamenii cu penis sunt bărbați și ar trebui să fie stoici, puternici, muncitori din greu și protectori. După aceeași logică, persoanele cu vagin sunt femei și ar trebui să fie blânde, pasive, emoționale și hrănitoare.

În cultura noastră, rolurile de gen au menirea de a dicta cine ar trebui să fie principalul furnizor financiar într-o gospodărie, cine trebuie să aibă grijă de copii, cine trebuie să gestioneze sarcinile casnice și cine trebuie să fie cel care stabilește actele romantice.

Nerespectarea acestor roluri și așteptări de gen poate fi o formă de neconformitate de gen.

Cum poți oferi sprijin persoanelor neconforme de gen? 

Poți fi un aliat bun al persoanelor neconforme de gen sau poți căuta sprijin dacă ești neconform de gen.

Folosește pronumele, numele sau alți indicatori corect. 

Atunci când te adresezi unei persoane neconforme de gen, întreabă politicos cum i te poți adresa sau cum dorește să i se adreseze o altă persoană. Deși ai putea fi înclinat să alegi pronumele cuiva, presupunând că știi cum dorește să i se adreseze o altă persoană, gândește-te că poate fi o presupunere greșită. De asemenea, poate fi o cauză a vătămării neintenționate.

Combate stereotipurile și prejudecățile pe care le întâlnești.

Dacă auzi pe cineva care nu susține sau judecă pe cineva care nu se conformează normelor de gen, vorbește despre asta. Poți oferi o replică politicoasă prin care manifești respectul și acceptarea identităților, identificării și a felului de a fi a oricărei persoane. Totodată, poți menționa faptul că ține de competența fiecărui om să își asigure libertatea și independența proprie, iar o astfel de abordare, de judecată, nu face decât să discrimineze și să răspândească bârfe și ură față de persoana respectivă.

Oferă acceptare și fii o persoană care poate asculta.

Poți fi, de asemenea, un aliat, arătându-ți sprijinul și ascultând ce au de spus alții despre experiența lor de gen, identitate și exprimare.

Evită perpetuarea stereotipurilor de gen. 

Acordă atenție modului în care stereotipurile de gen modelează așteptările privind modul în care oamenii ar trebui să arate și să se comporte. Începe să lucrezi pentru a renunța la aceste stereotipuri și evită să le perpetuezi în propria viață.

Alte strategii care pot ajuta includ căutarea resurselor de susținere, discuția cu un terapeut și crearea unei rețele de sprijin social puternice. A avea prieteni, mentori și alte persoane care vă susțin în viața voastră vă poate ajuta să vă concentrați pe a trăi în mod autentic, în funcție de cum vă simțiți, fără ca expresia și identitatea de gen să fie dictată de așteptările societății.

Confruntarea socială a neconformilor de gen

Aceste identități au existat dintotdeauna, dar condițiile sociale și culturale le-au făcut adesea periculos de a fi exprimate. Violența și opresiunea legate de neconformitatea de gen este cea mai presantă problemă legată de acest termen.

Trebuie să învățăm că genul nu este o prescripție pentru viață, ci mai degrabă o etapă în care oamenii își pot experimenta și își pot exprima sinele autentic.

Acest articol abordează subiectul sănătății mintale și a fost inspirat din ideile științifice ale diferitor medici certificați de consiliu și experți în sănătate mintală: psihologi, psihiatri, neurologi, specialiști în medicina dependențelor, farmaciști, pediatri, toți fiind membri ai Consiliului Verywell Mind.

Autor: Doina Ciortan