Am fost la Marșul Feminist din Chișinău cu steagul LGBTQ+ și pe traseu, chiar în fața judecătoriei centru, după ce am trecut de clădirea parlamentului, un curier Glovo pe bicicletă a considerat că e absolut necesar să strige la mine, numindu-mă „Pidăras!”
Dar ce înseamnă acest cuvânt aruncat cu atât ușurință pe stradă, sau scris în comentarii pe rețelele sociale, ori rostit în bătaie de joc în glumele multor moldoveni?
Cuvântul pederast provine din străvechea Grecie și desemna o relație mentor-discipol. Termenul este format din cuvintele „país” (παις), care înseamnă „băiat” sau „tânăr”, și „erastēs” (ἐραστής), care înseamnă „iubit” sau „cel care iubește”.
În Grecia Antică, pederastia era o relație mentor-discipol între un bărbat adult (erastēs) și un adolescent (eromenos), o practică asociată cu educația, dezvoltarea militară și transmiterea valorilor sociale. Acest tip de relație nu trebuie de confundat cu ceea ce unii numesc pedofilie. Așa cum accentuează Michel Foucault în cartea Istoria sexualității vol. 3, pederastia era un act pedagogic care avea scopul să formeze viitorii cetățeni ai polisului.
Spre deosebire de pedofilie, așa cum o înțelegem astăzi, adică o atracție sexuală patologică față de copii, societatea greacă impunea reguli clare. Adolescentul trebuia să fie un cetățean liber. La fel era important că tânărul să accepte relația – Hello, consimțământ! Iar tatăl sau tutorele trebuia să aprobe legătură dintre discipol și învățător. Un alt aspect important, relația trebuia să fie temporară.
Chiar dacă relația de pederastie era acceptată în polisul grecesc, totuși dacă un adolescent continua să fie „eromenos” și după ce trecea de o anumită vârstă, risca să-și piardă statutului social. Deci putem vorbi de un soi de discriminare și marginalizare în funcție de comportamentul sexual.
Un exemplu analizat de Foucault în același volum este relația lui Aristotel cu Alexandru cel Mare. Deși nu există dovezi clare că relația lor a fost pederastică în sensul tradițional, acest exemplu demonstrează esența acestor relații.
Pederastia nu era doar despre atracție fizică, ci despre transmiterea cunoașterii și formarea elitei sociale grecești.
Ironia sorții? Pederastia este invenția patriarhatului antic. Femeile în Grecia Antică nu erau considerate cetățeni, respectiv nu erau demne de activități intelectuale și politice. Astfel, de educația și formarea caracterului tinerilor se ocupau exclusiv bărbații, pederastia fiind o invenție a societății antice profound patriarhale.
Paradoxal, după ce patriarhatul a creat un sistem în care bărbații educau alți bărbați prin relații pederastice, astăzi folosește acest termen ca și cum ar fi o insultă supremă.
Patriarhatul face această transformarea paradoxală în secolul al XIX-lea, atunci când psihiatria și sexologia au preluat acest cuvant și l-au transformat în diagnostic medical deviant. Richard von Krafft-Ebing, autorul „Psychopathia Sexualis”, consideră pederastia o deviere sexuală, iar sexologii de atunci au fost cei care au pus semnul egalității între pederastie și homosexualitate, interpretând eronat această practică socială grecească.
Magnus Hirschfeld a încercat să corecteze această greșeală științifico-istorică, însă termenul pederast rămăsese deja asociat cu ideea de boală, deviație și pericol social.
Astfel, cuvântul pederast, care în Grecia Antică desemna o practică socială patriarhală de formarea a elitei sociale, s-a transformat într-o etichetă folosită de știință, religie și politică, pentru a justifica discriminarea. Această nouă perspectivă a dus la tratamente forțate, inclusiv internări în ospicii, castrări chimice și terapii menite să ”vindece” bărbații de tendințele lor deviante.
Și uite așa, patriarhatul, prin intermediul psihiatriei și sociologiei, a transfigurat propria sa creație. Ulterior, termenul a părăsit cercurile științifice și a fost preluat în limbajul comun. În multe limbi europene, pederast a devenit sinonim pentru tot ce era considerat „degenerat”, „pervers” și „anormal”.
În rusă, cuvântul пидорас (pidoras) a venit din franțuzescul „pédéraste” și a fost rapid preluat în limbajul urii sovietice, devenind una dintre cele mai brutale insulte aruncate bărbaților homosexuali.
Acum să revenim la curierul Glovo de pe bicicletă, un reprezentant al patriarhatului modern, care pedalează grăbit prin Chișinău cu rucsacul în spate. Acel bărbat locueşte într-un oraş cu infrastructura proastă, cel mai probabil este nemulțumit de economia țării și de sistemele sociale care nu lucrează. În loc să lupte cu problemele care îl afectează direct, el alege să-și apere valorile tradiționale de ”amenințarea” unei persoane care participă la un marș pașnic cu steagul curcubeu.
Acest bărbat care suferă direct din cauza corupției și injustiției sociale simte care are ”datoria morală” de a-și apăra masculinitatea, prin a mă numi pidăras, de parcă existența mea este un pericol pentru el.
Dar oare a reușit să mă insulte? A reușit să mă facă să mă simt mai puțin demn? Sau acest gestul e doar rezultatul unui sistem care l-a învățat că masculinitatea lui depinde de existența unui dușman imaginar? Este mult mai simplu să dai vina pe bărbații gay decât pe angajatorul care te plătește prost sau pe politicienii corupți care te mint atunci când îți promit o viață mai bună.
Cine are de pierdut în această situație? Eu care protestez cu steagul LGBTQ+ pentru o viață mai bună pentru toți, sau acel bărbat care este convins că adevăratul dușman al vieții lui sunt eu și steagul meu?
