Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a hotărât că Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, trebuie să plătească 10.000 de lei fiecăruia dintre cei doi membri ai comunității LGBTQI+ pentru instigare la discriminare bazată pe orientarea sexuală. Această decizie survine la doi ani după declarațiile homofobe făcute de Marchel înainte de Marșul Pride din 2022.
La data de 12 iunie 2022, Episcopul Marchel a publicat o adresare către creștini pe YouTube, în care a folosit termeni precum „sodomiți”, „rătăciți” și „păcătoși” pentru a se referi la membrii comunității LGBTQI+. El a încurajat locuitorii din Bălți să participe la un „drum al crucii” pentru a se opune marșului Pride, numind-o „parada rușinii”. Această adresare a fost ulterior ștearsă.
Pe 3 noiembrie 2022, în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru asigurarea egalității, Centrul GDM a depus o plângere împotriva lui Marchel. În timpul ședinței, Marchel a continuat discursul său de ură, determinând-o pe Angelica Frolov, administratoarea Centrului GDM, să părăsească ședința în semn de protest.
Ca urmare, doi membri ai comunității LGBTQI+ l-au acționat în judecată pe Marchel pentru instigare la discriminare. În iunie 2024, instanța a decis ca Marchel să achite daune morale și să acopere cheltuielile de judecată, suma totală fiind de peste 20.500 de lei. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Sursa: Centrul GDM
Postări relevante
- Moldova Pride din culise: aflați cine sunt eroii și eroinele care organizează marșul mândriei la Chișinău
- Pe 28 mai, celebrăm Ziua Națională a Masturbării: cum să-ți dai o mână de ajutor în această zi
- 5 tipuri de bărbați gay, potrivit Kama Sutra
- „Accept pe toată lumea, dar să nu-i văd pe stradă!” Top 5 mituri despre Pride
- Ultima simfonie a lui Ceaikovski: o dedicație de dragoste pentru un bărbat