Sunt o persoană non-binară, male passing și AMAB (numit bărbat la naștere, n.r.) din Republica Moldova. Atunci când ies pe stradă sunt perceput ca băiat de ochii lumii. Iar când acest băiat își exprimă identitatea de gen purtând haine considerate feminine de către societate, este de parcă și-ar desena pe spate, cu roșu, o țintă.

Încă din copilărie mi-am dorit să merg pe tocuri. Părea a fi un vis irealizabil, întrucât nu credeam că ar fi posibil ca un bărbat să îmbrace haine feminine. Nu consideram acest vis realizabil nici dintr-un punct de vedere practic, fiindcă trăiam cu impresia că nu există femei cu mărimea 43 la încălțăminte, respectiv nici pantofi pe care să îi pot purta. 

Acest lucru s-a schimbat la sfârșitul anului trecut, atunci când mi-am comandat prima pereche de încălțări pe tocuri. Imediat cum au ajuns, am ieșit pentru prima dată prin Chișinău purtând tocuri. Nu a fost prima oară când eram îmbrăcat feminin în public. Îmi vopsesc unghiile, deseori îmi fac machiajul înainte de a ieși din casă, iar la petreceri îmi permit să îmbrac haine considerate feminine. Însă odată ce am ieșit pe tocuri în Chișinău, am redescoperit queerfobia omniprezentă în orașul nostru.

La plimbare pe Bulevardul Moscovei

Eram incredibil de entuziasmat și mă simțeam la înălțime cu acea pereche de pantofi eleganți, negri cu tocuri de opt centimetri. După ce i-am purtat prin casă vreo oră, am spus că sunt gata să-i scot la o plimbare. Am sunat un prieten care trăia la vreo doi kilometri distanță de mine și i-am spus că vin să „îi arăt ceva cool”. Căștile pe urechi, blana pe mine, și am ieșit în oraș.

Ajuns pe bulevardul Moscovei, odată cu fluxul mare de oameni, s-au intensificat și privirile de șoc și dezgust. Priviri care deveneau și mai insuportabile din cauza durerii de picioare pe care începeam să o simt. Purtam doar o pereche de șosete care nu era de ajuns pentru a îmi proteja degetele de bătături. O reacție mai puternică a venit din partea a două fete. Una dintre ele, când m-a văzut pe tocuri, cu gura la pământ de șocată ce era, a făcut un semn prietenei sale către pantofii mei. 

De obicei observ două tipuri de reacții atunci când merg pe stradă îmbrăcat în haine feminine. Primul ar fi reacțiile de dezgust și șoc, care de obicei vin din partea femeilor și a bărbaților care sunt singuri sau cu familia lor. Al doilea constă în reacții agresive, insultele și amenințările. Al doilea tip de reacții tot timpul vine din partea grupurilor de bărbați, indiferent de vârsta lor. Astfel am dezvoltat un instinct de supraviețuire queer și evit grupurile de bărbați atunci când sunt îmbrăcat femme.

Recunosc, în timp ce mergeam pe stradă, îmi era frică. Totuși în drum spre prietenul meu nu am întâlnit grupuri de bărbați. Respectiv, majoritatea reacțiilor au fost de șoc sau dezgust și am fost scutit de insulte sau amenințări.

Pe la nouă seara, atunci când mă întorceam spre casă, pe străzile întunecate și goale ale Chișinăului doi bărbați au început să strigate la mine. Nu am auzit exact ce au zis pentru că purtam căștile și pentru că am început să merg mai repede în speranța că nu voi fi atacat de ei. Pentru a evita un alt grup de șase bărbați, am fost nevoit să traversez strada

Ajuns acasă, am răsuflat cu ușurare. Eram în siguranță între patru pereți. Mi-am spus „O altă zi de supraviețuire ca persoană queer în Chișinău!” 

La petrecere pe tocuri

Următoarea seară, împreună cu doi prieteni, am mers la o petrecere. În acea seară m-am îmbrăcat agresiv de queer, purtam un top în stil fishnet, pantofi mei noi, unghiile vopsite în culoarea verde, cercei și machiaj strălucitor. De data asta m-am pregătit mai bine. Pentru a evita cel puțin durerea fizică, aveam două perechi de șosete și degetele bine bandajate cu un material textil. Eram fabulos!

Odată ajuns la petrecere, o tipă m-a întrebat „ce sunt?” După a urmat o serie de întrebări și complimente bizare  din partea ei. „Vai, cum tu, bărbat, mergi pe tocuri? Eu, femeie, și nu pot!” Atunci când i-am explicat că sunt o persoană non-binară, era ca și cum nici nu m-a auzit. A continuat cu aceleași comentarii bizare bazate pe binaritatea de gen, spunând că eu sunt bravo „că pot”, în contrast cu ea, „o femeie care nu poate să meargă pe tocuri.”

Dacă ești o persoană percepută ca bărbat îmbrăcată feminin, descoperi fenomenul misoginiei internalizate dintr-o perspectivă unică. Am rămas surprins de cât de des întâlnesc femei care, într-o încercare de a îmi face un compliment, își atacă propria feminitate.

Complimente care de fapt sunt o comparație între ce poate face un bărbat și nu pot face ele ca femei. Ca și cum aș fi mai de succes în a fi femeie doar pentru că arăt bine în anumite haine. Femeile sunt frumoase indiferent de hainele și accesoriile pe care le poartă, iar feminitatea nu trebuie în mod obligatoriu să reflecte așteptările heteronormative a ce înseamnă să fii femeie.

În pofida comentariilor transfobe, am întâlnit mulți oameni frumoși care mi-au complimentat înfățișarea într-un mod onest și respectuos. Desigur, privirile insistente din partea unor bărbați nu au lipsit nici în bar. Sunt obișnuit cu acestea atât timp cât aceștia nu devin agresivi și nu mă ating fără acordul meu.

După ceva timp, prietenii mei au ieșit la o țigară. Am decis că vreau să rămân să dansez. Fiind singur, la un moment dat, am văzut trei băieți în spatele meu care râdeau și discutau ceva între ei. Nu le-am atras inițial atenția, cel puțin până când am fost lovit la fund de unul dintre ei. Atunci când m-am întors, i-am văzut cum râdeau. Mi-au spus ceva în rusă și au plecat.

Am fost deseori hărțuit într-un fel sau altul la petreceri. Tot timpul eram pus în situația în care trebuia să îmi înghit furia și revolta pentru că nu puteam face nimic în privința agresorilor. În cultura noastră victima este considerată mereu vinovată. Din cauza asta nu m-am simțit în siguranță să raportez incidentul.

Știam că în ochii altora, felul în care sunt îmbrăcat poate justifica hărțuirea îndreptată în direcția mea. Chiar și atunci când am fost agresat într-un spațiu care se declară sigur pentru persoanele queer, raportând incidentul de hărțuire echipei organizatorice, mi s-a spus doar „scuze, nu putem face nimic”.

În pofida furiei simțite de mine, am decis să continui să dansez până când mi-am simțit picioarele mult prea obosite. Astfel, am chemat un taxi și am ajuns acasă relativ nevătămat.

Luptă prin simplul act de a fi

Recent, un tânăr s-a apropiat de mine în troleibuz și după ce mi-a complimentat felul în care arătam, m-a rugat să-i dau Instagram-ul meu. Peste câteva ore, mi-a scris că a fost prima oară când a „văzut o persoană atât de queer în public, în Chișinău.”

Simplul act de a fi autentici devine o formă de luptă și protest queer în societățile heteronormative. Mergând pe acele tocuri, cu unghiile vopsite sau cu alte haine considerate feminine, îmi place să cred că pot contribui la normalizarea a tot ce înseamnă queer în societatea noastră. Îmi place să cred că poate un tânărx queer care mă vede, va găsi curajul necesar pentru a-și explora propria identitate cu mândrie și autenticitate.