Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a declarat pentru BangBang că R. Moldova trebuie să continue să protejeze drepturile persoanelor LGBT+, astfel încât acestea să nu fie supuse violenței și discriminării. Totodată, oficialul a subliniat importanța continuării discuțiilor privind recunoașterea parteneriatelor civile între persoanele queer.
„Noi susținem, de fapt, toate drepturile tuturor persoanelor. Soluția cea mai bună pentru Moldova este să respecte standardele comune de egalitate și nediscriminare, astfel încât toate persoanele, indiferent de orientarea lor sexuală să nu să se confrunte cu probleme în viața de zi cu zi. De asemenea, acestea să nu fie supuse violenței și să-și poată exercita în mod liber dreptul la asociere sau la demonstranții, bucurându-se de aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni din Republica Moldova.
În ceea ce privește în special comunitatea LGBT, nu există o decizie unică care să fie acceptată în toate statele Uniunii Europene. De exemplu, sunt țări care recunosc căsătoriile queer, altele care au recunoscut parteneriate civile, dar există și unele țări în care această discuție este încă în desfășurare. Cred că este important ca Republica Moldova să continue această discuție”, a declarat Mazeiks.
Indicele anual „Rainbow Europe”, elaborat de organizația ILGA-Europe, evaluează și compară politicile și legile privind drepturile persoanelor LGBTQ+ în 49 de țări. Potrivit raportului din 2023, Moldova s-a clasat pe locul 23, urcând cu 14 poziții în clasament, depășind țări precum România, Italia, Polonia.
Poziția îmbunătățită a țării noastre se datorează includerii în mod pozitiv a orientării sexuale în legislația privind ocuparea forței de muncă, educația, bunurile și serviciile, sănătatea, infracțiunile motivate de ură și discursul motivat de ură.
Pe de altă parte, ILGA-Europe a recomandat ca Moldova să adopte măsuri legale pentru recunoașterea și protejarea cuplurilor de același sex, cum ar fi parteneriatul înregistrat.
De asemenea, autorii raportului au sugerat dezvoltarea unui cadru juridic mai echitabil și transparent pentru recunoașterea legală a genului. Totodată, R. Moldova i s-a sugerat să pună în aplicare pe deplin și în mod eficient legislația privind infracțiunile și discursurile motivate de ură, precum și legea antidiscriminare recent adoptată. Ambele legi includ orientarea sexuală și identitatea de gen drept criterii protejate.
Postări relevante
- Moldova Pride 2025: Marș pentru demnitate, egalitate și o Moldovă fără ură
- Ion Ceban: „nu susțin paradele de acest fel…” Marșul Moldova Pride revine pe 15 iunie – „Drepturile LGBTQ+ nu sunt o favoare”
- Ce spune Biblia despre compasiune, iubire și empatie? Spoiler: Nu ce cred homofobii
- Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Oscar Wilde, Ceaikovski, Elton John sau Freddie Mercury, partea II-a
- Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Socrate, Ahile sau Alexandru Macedon, partea I-a