Eu sunt aici un om. Eu sunt, cu o mie de ani în urmă, un vultur. Eu sunt, Înainte de Hristos, un fluture. Eu sunt, acum zeci de miide ani, un praf. Eu sunt, cu sute de mii de ani în urmă, aer, iar cu patru milioane de mii de ani în urmă, o stea.
Aici, eu sunt un om; un număr în statistică. Sunt una dintre acele 3,4% din lume, dar pot fi mai mult decât atât.
Sunt fiică, sunt femeie, colegă, prietenă, vecină, șoferiță, chelneriță, secretară, lesbiană… și mă aflu printre voi.
Ai curajul?..
Ai curajul să mă auzi, când strig că vreau dreptate?
Ai curajul să fii respirația mea, când mă înec în fața ta și tu nici măcar nu îmi întinzi mâna să mă salvezi?
Ai curajul sa fii pielea mea, când sunt umilită, scuipată în stradă, și tu mergi mai departe de parcă nu ar fi și problema ta?
Ai curajul să fii ochii mei, să vezi cum prietena ta sare de la etajul opt, pentru că tu o agresai la școală?
Pentru tine nu e normal să iubești o persoană de același sex. Nu e normal să iubești o persoană de altă rasă. Nu e normal să iubești persoane cu înălțime considerent diferită, persoane de alt nivel social sau pe cineva cu dizabilități.
Tu tot strigi în gura mare, că fiecare trebuie să fie fericit. Fiecare merită ce-i mai bun în viață, dar când vine vorba despre ceva ce e departe de înțelegerea și normalitatea ta, strigi că suntem proști, că trebuie să fim violați fizic, bătuți, scuipaţi, agresați, izolați de societate sau chiar omorâți, numai ca să “iasă din noi” iubirea pe care tu nu o înțelegi și să trăim așa cum e „normal” după valorile tale morale.
Eu am curaj să lupt pentru drepturile mele, dar aștept dimineața în care o să mă trezesc și nu o să mai fiu nevoită să lupt, pentru că nu vom mai fi dușmani. Ai curajul să accepți pacea între noi?
Autoare Valeria Bejenaru
