Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis, printr-o hotărâre istorică pronunțată pe 17 ianuarie curent, că țările care fac parte din Consiliului Europei trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.

Astfel, statele semnatare ale Convenției Europene, inclusiv R. Moldova, au obligația să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate.

BangBang a întrebat cuplurile LGBT+ despre cum văd decizia respectivă și ce va schimba aceasta pentru cuplurile din care fac parte.

Citiți aici detalii juridice despre decizia CEDO: Decizia istorică a CEDO explicată

Lorelei și Cristina

Lorelei și Cristina: „Pentru noi, asta înseamnă că suntem cu câțiva pași mai aproape de a ne căsători legal. Asta ar putea să ne dea un sentiment de securitate, știind că suntem asigurate legal, în caz că una din noi va avea o urgență medicală, vom putea lua decizii una pentru cealaltă în fața medicilor.
Vom avea averea asigurată, vom putea lua o ipotecă sau adopta un copil. Adică lucrurile elementare, pe care le are orice familie în baza certificatului de căsătorie. Prin urmare, nouă ne oferă acea speranță că totuși există șansa ca noi să ajungem să trăim și să fim văzute ca un cuplu obișnuit”.

Albina și Anghelina

Albina: „Cunoscând că legal aș avea susținere, asta mă face mai încrezută și puternică”.
Anghelina: „Eu cred că, din cauza birocrației, multor oameni totuși le va fi frică/ nu vor dori să meargă mai departe”.

Împreună: „Suntem de părere că acesta e un câștig pentru comunitate. Dar asta nu acoperă toate fricile sau problemele rămase. Ca exemplu, reacția societății când viitorul copil va merge la școală în Moldova și va avea două mame. Noi ne bucurăm că avem acum mai mult încredere în drepturile noastre, dar lupta oricum continuă”.

Denis si Vladimir: „Pentru noi, această decizie reprezintă o împlinire mult așteptată. Acesta poate fi numit un moment istoric pentru comunitatea LGBTQ+ din spațiul post-sovietic, pentru că de acum înainte, noi la fel putem dispune de toate drepturile de care eram lipsiți până acum. Acum visele la o căsătorie sunt mult mai aproape de realizare”.

Grigore și Viorel

Grigore și Viorel: „Decizia CEDO cu privire la legalizarea parteneriatelor civile și căsătoriilor între cuplurile de același sex, inclusiv în țara noastră este una firească și trebuie tratată ca atare. Desigur, este îmbucurătoare pentru noi, deoarece este una corectă și fiecare cetățean trebuie să aibă și să se bucure de aceleași drepturi și libertăți, fără careva marginalizări, ghidate doar de prejudecățile sociale care au fost formate artificial pentru a putea manipula cu opinia publică și a dezbina societatea în interese politice.

Anul acesta, Moldova a demonstrat că poate lua cursul corect al dezvoltării sociale, prin înaintarea cererii de aderare la Uniunea Europeană, prin susținerea față de refugiații care au fugit de războiul declanșat de Rusia. Noi am văzut și am simțit pe propria piele ce aduce legislația homofobă și nazistă și nu vrem să fie promovate astfel de inumanități.

Rămânem doar cu speranța că organul legislativ al țării o să se ghideze de rațiune și nu de frici, prejudecăți și frustrări față de comunitatea LGBT+ din care facem parte. Or’, credem că prea mult timp acestea au fost folosite cu scopul de a ține societatea în degradare socială și acum e cel mai potrivit moment să luăm cursul corect spre o societate civilizată, mai tolerantă, mai bună, mai respectuoasă și mai solidară”.

Hotărârea CEDO a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBTI și le poziționează ferm sub protecția CEDO.

Aceasta a fost luată în lumina Articolului 8 din Convenția Europeană, care protejează viața de familie.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, toate statele semnatare trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.