Liderul de extrema dreaptă din Italia, Giorgia Meloni, a câștigat alegerile legislative anticipate de duminică, 25 septembrie. Aceasta ar urma să ocupe funcția de prim-ministră a Italiei, lucru de care se arată îngrijorați experții europeni.
Meloni a manifestat anterior intoleranță față de persoanele queer, declarând că percepe comunitatea LGBTQ+ ca fiind o amenințare pentru civilizația occidentală.
„Da – familiei naturale, nu – lobby-ului LGBT, da – identității sexuale, nu – ideologiei de gen, nu – violenței islamiste, da – securizării granițelor, nu – migrației în masă, nu – marilor finanțări internaționale, nu – birocraților de la Bruxelles!”, a subliniat Giorgia Meloni într-un discurs adresat partidului de extremă dreapta din Spania Vox, potrivit BBC.
Unii experți estimează că victoria extremei drepte la alegerile din Italia se va traduce prin alăturarea Romei la Polonia și Ungaria, prin adoptarea unei poziții eurosceptice, notează Euronews. „Cu siguranță va exista o schimbare în poziționarea guvernului italian în comparație cu ultimele două guverne Mario Draghi”, a declarat pentru Euronews politologul Luca Tomini.
Partidul de extremă dreaptă „Frații Italiei”, condus de Giorgia Meloni, și partenerii săi de coaliție – „Liga Nordului” a lui Matteo Salvini și „Forza Italia” a lui Silvio Berlusconi au adunat mai mult de 43% din voturi la aceste alegeri.
Postări relevante
- Femefobia: Rădăcina nevăzută a homofobiei
- 5 știri queer ale săptămânii: Razie de proporții în Turcia, victorie istorică în Bulgaria, egalitate în Thailanda și altele
- Sex fără prezervativ: Ghidul tău pentru un bareback sigur
- Autoritățile turce au lansat raiduri împotriva comunității LGBTQ, reținând zeci de persoane
- Jurnalul Gay: „Will you play the part for all my life and be my everlasting love?”