Suntem Albina și Anhelina, un cuplu de lesbiene care trăiesc în Chișinău de mai mult de un an. Ca o consecință a modului în care mass-media prezintă oamenii LGBTQ+, probabil ați crede că suntem dependente de droguri, fără studii și partenere toxice.
Ei bine, ar trebui să vă dezamăgim. Amândouă avem diplome de studii superioare. Avem o relație și un stil de viață sănătos. Mergem la plimbări și ne invităm una pe alta la întâlniri neașteptate.
Ne puteți vedea prin cafenele, parcuri și teatre din oraș. Trăim, râdem și dansăm împreună. Părinții noștri ne iubesc și ne încurajează relația. În viitor, plănuim să avem trei copii drăguți, o casă confortabilă și o grădină mică.
Avem NOI curajul?
Avem sprijin și acceptare din partea prietenilor, familiei și comunității noastre, dar încă ne uităm în jur înainte să ne sărutăm sau să ne ținem de mână.
Este o acțiune de securitate subconștientă care este „sponsorizată” de profesori, canale TV și bunici care ne-au învățat că persoanele LGBTQ+ sunt o amenințare pentru societate și violența fizică este un instrument acceptabil în raport cu aceste persoane.
Chiar dacă acum din ce în ce mai mulți oameni tolerează reprezentanții LGBTQ+, încă ne este frică să ne creăm o familie într-o astfel de societate.
Aveți VOI curajul?
Credeți că este suficient dacă afirmați că nu sunteți împotriva reprezentanților LGBTQ+ ?
Tu, oare, le arăți susținerea prin acțiune? Te-ai duce la Pride să ceri ca drepturile lor să fie respectate? Crezi că este suficient dacă ne spui că nu ai agresa niciodată o persoană, doar pentru că este gay?
Ai avea curajul să sari în ajutor unei persoane gay care este hărțuit/ă fizic de un grup de oameni?
SAU ți-ai educa copiii să nu agreseze un coleg de clasă pentru că vine dintr-o familie cu două mame (care am putea fi, eventual, noi)?
Nu avem nevoie de „nu-mi pasă de orientarea sexuală a nici unui individ”. Avem nevoie de „ne pasă și vom arăta cât de mult ne pasă prin cuvinte și acțiuni.”
Acest text face parte dintr-o serie inițiată de platforma BangBang.md, în cadrul campaniei sociale „Sunt aici! Ai curajul să mă vezi?”. Campania a fost lansată în contextul aniversării a 31 de ani de la obținerea independenței Republicii Moldova, reprezentând o invitație la dialog, și are drept scop promovarea ideii unui spațiu sigur, unde fiecare membru al societății să se poată simți iubit, înțeles și acceptat.
Autor: Albina Ciuprin
Postări relevante
- Ei vor să ne reducă la tăcere. Noi nu tăcem. Direcționează 2% pentru presa queer
- (experiment) Am creat portretul perfect al băiatului gay, cu ajutorul comunității noastre
- Bad Bunny: Desculț, tatuat și periculos de sexy în noua campania Calvin Klein
- Parlamentul Ungariei interzice marșul Pride prin lege
- Ghosting-ul și frica de abandon. O analiză personală