În articolul „Cât de rezilientă este Republica Moldova? Ce ne spun datele despre frică, sărăcie și lipsa de încredere” scriam că aproape 40% dintre moldoveni consideră că trebuie să fim foarte precauți în relațiile cu ceilalți. Această neîncredere se simte în felul în care vorbim unii despre alții, în felul în care ne raportăm la vecini, la instituții, la presă, la oameni care sunt percepuți ca diferiți sau la grupuri pe care nu le cunoaștem direct.

Un fenomen recurent în această serie de articole pe care l-am analizat este singurătatea și felul în care izolarea emoțională ne poate face mai vulnerabili la manipulare. Cu cât sentimentul de izolare este mai mare, cu atât mesajele construite pe frică, furie și neîncredere pot deveni mai convingătoare.

Una dintre soluțiile pe care le propunem este nevoia de conexiune reală. Avem nevoie de oameni cu care putem vorbi, de grupuri în care putem pune întrebări, de spații în care ne putem verifica fricile și de comunități care ne ajută să nu rămânem singuri în fața propriilor gânduri. Uneori, un om de încredere care ne întreabă „ești sigur că informația asta este adevărată?” poate face o mare diferență.

Aici apare întrebarea acestui articol: cum construim comunități acum când avem mai puțină încredere?

Pentru a răspunde, trebuie să înțelegem trei lucruri: ce înseamnă, de fapt, comunitatea; de ce este important să fim conectați la o comunitate; și ce putem face concret ca aceste comunități să devină mai puternice, mai incluzive și mai greu de manipulat.

Ce înseamnă, de fapt, comunitatea

Când spunem „comunitate”, ne gândim deseori la un grup de oameni care au ceva în comun. Poate că locuiesc în același sat sau oraș sau împărtășesc o identitate, o experiență, o credință, o cauză sau o vulnerabilitate. Totuși comunitatea nu se reduce doar la faptul că mai mulți oameni se află în același loc sau împărtășesc o identitate.

O comunitate poate fi caracterizată de legăturile dintre membrii săi, de sentiment de apartenență și capacitatea de a vorbi, cere ajutor, de a participa și de a fi recunoscut ca parte dintr-un „noi”.

Forumul European pentru Securitate Urbană descrie coeziunea socială prin încrederea dintre oameni, relații sociale dense și încrederea în instituții considerate legitime. În aceeași analiză, polarizarea este prezentată ca opusul acestor legături: identități sociale închise, grupuri puse unele împotriva altora, marginalizare, discriminare și dezumanizarea celuilalt prin date, fapte sau argumente înșelătoare.

Această definiție ne ajută să înțelegem comunitatea ca pe ceva viu. O comunitate se vede în felul în care oamenii se privesc unii pe alții. În câtă încredere există între ei și cât de repede sunt transformați în dușmani cei care gândesc diferit sau au alte experiențe.

Comunitatea nu înseamnă că toți gândim la fel. O comunitate sănătoasă nu este una fără diferențe, fără conflicte sau fără discuții dificile. Din contra, o comunitate matură este una în care diferențele de opinie pot fi discutate fără ca oamenii să fie transformați în dușmani.

Propaganda încearcă să ne convingă că lumea este împărțită simplu: „noi” și „ei”, „oamenii buni” și „dușmanii”, „cei normali” și „cei periculoși”. Comunitatea, în sensul ei cel mai profund, face opusul. Ea ne amintește că oamenii sunt mai complecși decât etichetele puse pe ei.

De ce avem nevoie să fim conectați la o comunitate

Una din caracteristicele unei comunități este sentimentul de apartenență. La nivel personal, conexiunea cu o comunitatea poate funcționa ca o plasă de siguranță. Când trecem prin frică, oboseală, nesiguranță sau rușine, oamenii din jurul nostru ne pot ajuta să nu rămânem singuri în fața propriilor gânduri.

La nivel social, comunitățile creează încredere. Iar încrederea este una dintre cele mai importante resurse în vremuri de criză. National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine arată că rețelele locale puternice, construite înainte de crize, pot reduce pierderile, suferința și vulnerabilitatea în timpul șocurilor.

Aceeași sursă atrage atenția că reziliența nu apare peste noapte. Ea se construiește înainte de criză, prin relații, spații publice, rețele locale, participare și încredere. Dacă oamenii se întâlnesc prima dată abia în mijlocul unei crize, este mult mai greu să colaboreze. Dacă au deja legături, dacă știu cine sunt oamenii din comunitate, dacă există canale de comunicare și relații de sprijin, răspunsul colectiv devine mai puternic.

Spațiile digitale pot ajuta comunitățile să se organizeze, să comunice și să se sprijine. Dar aceleași spații pot răspândi dezinformare și pot eroda capitalul social și conectarea dintre oameni. De aceea, comunitățile reziliente au nevoie și de spații reale. Oamenii au nevoie să se vadă, să discute, să lucreze împreună, să se cunoască dincolo de avataruri, etichete sau comentarii. Când un om rămâne doar o poză de profil, este mult mai ușor să-l urăști. Când ai stat cu el la aceeași masă, când i-ai auzit povestea, când ai aflat ce îl doare, propaganda are mai mult de muncit.

Crizele arată foarte clar cât de importante sunt aceste legături. Într-un articol despre coeziune socială și reziliență comunitară în timpul pandemiei, Ray L. Jewett, doctorand la University of Toronto, în articolul „Coeziunea socială și reziliența comunitară în timpul COVID-19 și al pandemiilor” subliniază că evenimentele de criză pot scoate la suprafață lipsurile deja existente în coeziunea socială și pot agrava inegalitățile.

Concluzia articolului este că o comunitate devine mai puternică atunci când îi ascultă și pe cei care, de obicei, sunt lăsați la margine. Persoanele LGBTQ+, romii, refugiații, oamenii în vârstă, tinerii, persoanele cu dizabilități, femeile expuse violenței, oamenii care nu au acces la instituții sau la informație verificată nu trebuie invitați doar ca beneficiari. Ei trebuie să fie parte din felul în care comunitatea își definește problemele și soluțiile.

În lipsa acestor legături, apar goluri. Iar golurile sunt umplute adesea de zvonuri, frică și manipulare. Când oamenii nu simt că sunt ascultați, devin mai vulnerabili la mesaje care le spun că suferința lor are un vinovat simplu. Când nu au încredere în instituții sau în presă, pot ajunge să creadă mai ușor pagini anonime, grupuri obscure sau voci care le oferă o explicație rapidă pentru tot ce doare.

Cum construim comunități mai reziliente

• Investim în încredere înainte să apară criza

Încrederea se formează din experiențe repetate în care oamenii văd că pot conta unii pe alții. O întâlnire comunitară, un grup de sprijin, o bibliotecă vie, o discuție publică, un eveniment local, o masă la care oamenii diferiți stau împreună, toate acestea pot părea mici. În realitate, ele construiesc memoria relațiilor.

La fel este foarte important este să avem grijă de spațiile în care oamenii se pot întâlni. Designul nedrept al orașelor, lipsa accesului, ierarhiile sociale și excluderea unor grupuri pot determina cine are voie, de fapt, să participe la viața comunității. Asta înseamnă că nu este suficient să spunem „haideți să ne întâlnim”. Trebuie să ne întrebăm cine poate ajunge la întâlnire, cine se simte în siguranță acolo, cine are bani de transport, cine are grijă de copii, cine are curajul să vorbească, cine este exclus sau descurajat să vorbească.

• Construim punți între grupuri diferite

În practică, asta poate însemna proiecte comune între grupuri care nu vorbesc de obicei între ele. Tineri și vârstnici. Jurnaliști și comunități locale. Persoane LGBTQ+ și profesori. Romi și instituții publice. Refugiați și vecini. Activiste feministe și lucrători sociali. Nu pentru poze frumoase, ci pentru relații reale, repetate, în care oamenii descoperă că realitatea este mai complexă decât propaganda.

• Recunoaștem emoțiile din comunitate

În multe cazuri, conflictul nu începe doar din lipsă de informație, dar din frică, marginalizare sau lipsă de recunoaștere. Forumul European pentru Securitate Urbană notează că polarizarea poate apărea atunci când un grup se simte exclus, marginalizat, neauzit sau nerecunoscut, ceea ce poate genera agresivitate, victimizare și sentiment de neputință.

Aici comunitatea are nevoie de spații unde emoțiile pot fi procesate înainte să devină ură. Oamenii trebuie să poată spune „mi-e frică”, „nu mai am încredere”, „mă simt lăsat în urmă”, „nu înțeleg ce se întâmplă”, fără teama de a fi judecați. Altfel aceste emoții neprocesate vor fi exploatate de propagandă.

• Includerea celor marginalizați în procesul de decizii

Ray L. Jewett, doctorand la University of Toronto insistă în cercetarea sa asupra participării actorilor locali și a liderilor grupurilor marginalizate în planificarea recuperării comunitare după crize. Aceeași logică se aplică și în afara crizelor sanitare. O comunitate care vorbește despre oameni fără să-i invite la masă va rata exact informațiile de care are nevoie.

O comunitate rezilientă are nevoie de mecanisme de reparare: conversații mediate, ritualuri comunitare, proiecte comune, spații de ascultare, recunoașterea greșelilor, posibilitatea de a reveni la dialog.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.