Studiile recente în sociologie arată că suntem cu toții și toatele tot mai obosiți emoțional și că nu avem încredere unii în ceilalți. Cercetătorii Ludmila Malcoci și Victor Mocanu au publicat în 2025 studiul „Reziliența socială și economică în comunitățile din Republica Moldova”, care arată că aproape 40% dintre respondenți consideră că trebuie să fim foarte precauți în relațiile cu ceilalți. Asta spune multe despre nivelul de anxietate și lipsă de încredere care s-a acumulat în societate în ultimii ani.

În paralel, aproape 87% dintre respondenți spun că se tem că nu vor putea face față costurilor pentru energie, iar peste 60% nu au economii. Cu alte cuvinte, foarte mulți oameni trăiesc într-o stare continuă de nesiguranță, anxietate și alertă emoțională.

Extremismul nu apare de nicăieri

Stare aceasta continuă de nesiguranță și lipsă de încredere sunt cauzele a ceea ce astăzi simțim tot mai mulți. Un fel de burnout emoțional colectiv. O oboseală socială care nu vine doar din muncă sau din lipsa banilor, dar și din faptul că trăim de ani întregi într-o stare permanentă de tensiune.

Nu este genul de oboseală care trece cu un weekend fără telefon sau o săptămână la mare. Această oboseală s-a adunat ani la rând din știrile pe care le citim, din crizele prin care am trecut, din sentimentul că muncești mult și viața tot nu se mișcă nicăieri.

În articolul anterior, Frica, furia și neîncrederea: emoțiile prin care propaganda ne controlează mințile, scriam despre felul în care vulnerabilitatea socială este folosită pentru a eroda încrederea dintre oameni. Despre cum anxietatea, propaganda și frica transformă societatea într-un spațiu tot mai suspicios și mai polarizat. Numai că oamenii nu pot trăi la infinit în alertă fără consecințe emoționale.

Atunci când societatea trăiește prea mult timp în anxietate și nesiguranță, oamenii încep să caute explicații simple pentru probleme complicate. Așa începe extremismul. Filosoful Slavoj Žižek susține că în perioade de nesiguranță oamenii caută mai degrabă sens decât adevăr. Astfel se explică de ce discursurile radicale devin atât de atractive în societățile vulnerabile.

Oamenii nu au devenit mai puțin inteligenți, așa cum deseori tindem să credem, dar sunt obosiți emoțional și prin urmare au devenit mai vulnerabili la mesaje care le controlează frica și transformă crizele sociale într-o poveste simplă despre „dușmani”, „trădători”, sau „cei care vin să ne distrugă valorile.”

Pe lângă explicațiile simple, extremismul vine și cu ceva ce foarte mulți oameni simt că au pierdut în ultimii ani: sentimentul de apartenență.

Într-o societate în care oamenii se simt tot mai singuri și neascultați de instituții, discursurile radicale creează senzația unei comunități. Reprezentații acestor mișcări „văd adevărul” și „înțeleg ce se întâmplă cu adevărat” prin asta creând un spațiu pentru exprimarea furiei individuală. Iată de ce, mulți ajung să se agațe atât de puternic de aceste discursuri. Pentru că le oferă apartenență într-o perioadă în care foarte mulți simt că și-au pierdut stabilitatea, controlul și sentimentul de conexiune.

Iar într-o lume în care tot mai mulți oameni se simt invizibili, furia poate începe să semene cu o formă de conexiune.

Reziliența nu înseamnă doar să reziști în timp de crize, ci să rămâi om

Dacă vrem să combatem extremismul, poate ar trebui să începem prin a ne asculta din nou unii pe alții. În loc să transformăm fiecare diferență de opinie în ură față de vecinul, colegul sau rudele noastre, am putea încerca să înțelegem ce se află în spatele furiei celuilalt.

Poate primul pas nici nu este să ne convingem unii pe alții cine are dreptate, ci să înțelegem de unde vine această anxietate colectivă care s-a acumulat în societate în ultimii ani.

În articolul, De la informare la manipulare: cum propaganda ne controlează emoțiile, scriam că în spatele fiecărei emoții stă o nevoie. Iar de multe ori, în spatele furiei, agresivității sau radicalizării, oamenii ascund de fapt nevoia de a simți că aparțin și că cineva îi ascultă.

Oamenii nu ies din frică atunci când sunt umiliți sau tratați ca fiind mai puțin inteligenți. Mai ales atunci când discursurile radicale le oferă exact ceea ce simt că le lipsește: sens, apartenență și senzația că cineva îi ascultă.

Poate că adevărata reziliență începe exact aici: în capacitatea de a rămâne umani și a ne respecta unui pe alții chiar și atunci când avem păreri diferite.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.