Edgars Rinkevics a depus, sâmbătă, la Riga jurământul de învestire în calitate de președinte al Letoniei, devenind astfel, primul șef de stat din Uniunea Europeană care se declară deschis homosexual, scrie BBC. Rinkevics a făcut coming out în 2014, pe când se afla în funcția de ministru de Externe.
În discursul său de învestire, Edgars Rinkevics a declarat că, în Letonia, drepturile fiecărei persoane trebuie respectate şi protejate în conformitate cu „cele mai înalte valori şi standarde ale drepturilor omului”.
„În timpul președinției mele, voi opta pentru o Letonie modernă și puternică, pentru un stat bazat pe lege și corectitudine, pentru bunăstarea oamenilor, și pentru o societate incluzivă și respectuoasă. Și este posibil ca noi toți să realizăm acest lucru doar muncind împreună”, a punctat noul președinte.
Uniunea Europeană a mai avut anterior șefi de guverne deschis homosexuali, dar niciodată un șef de stat homosexual.
Indicele anual „Rainbow Europe”, elaborat de organizația ILGA-Europe, evaluează și compară politicile și legile privind drepturile persoanelor LGBTQ+ în 49 de țări. Potrivit raportului din 2023, Letonia a ocupat locul 37 în clasament, depășind țări precum România, Ucraina și Polonia.
Deși anul trecut Curtea Constituțională a Letoniei a recunoscut uniunile civile între persoanele de același sex, căsătoria între acestea rămâne în continuare ilegală.
Related posts
- Femefobia: Rădăcina nevăzută a homofobiei
- 5 știri queer ale săptămânii: Razie de proporții în Turcia, victorie istorică în Bulgaria, egalitate în Thailanda și altele
- Sex fără prezervativ: Ghidul tău pentru un bareback sigur
- Autoritățile turce au lansat raiduri împotriva comunității LGBTQ, reținând zeci de persoane
- Jurnalul Gay: „Will you play the part for all my life and be my everlasting love?”