Recent am fost la Vogue Night, unde se aduna comunitatea ballroom: queeri și aliații comunității, pentru o seară de runways, sex siren și alte categorii de defilare. Ceea ce am observat este că acest spațiu devine deseori un loc în care persoanele își permit, sau se simt, mai în siguranță să își exploreze identitatea și atracțiile.

Acolo am cunoscut-o pe R., care vine dintr-un mediu predominant dominant cishetero și care era convinsă că este hetero, până la primul sărut pe care l-am avut împreună, în aceeași seară de ballroom.

Nu i-am scris după acel moment, consideram că ne-am distrat, dar nu poate continua, pentru că era clar că poate fi un comportament sexual, dar nu neapărat și o atracție romantică. Totuși, peste câteva zile, ne-am pomenit că facem schimb de mesaje. Apoi am ieșit la Marlen ca să discutăm. Seara nu s-a terminat cu doar o discuție la un cocktail, ci la mine acasă.

Și iată aici am simțit ceea ce vreau să înțeleg prin acest articol. Frica de a avea o relație sexuală cu o persoană care nu are experiențe queer, frica de o atingere hetero. Sau, poate mai corect spus, frica de a mă apropia de o persoană care a avut în trecut experiențe romantice exclusiv hetero.

Pentru clarificare, ulterior am aflat că ea nu este chiar hetero, este bi, doar că nu prea a explorat asta, iar majoritatea experiențelor romantice au fost heterosexuale până acum. Pentru mine, diferența nu este despre orientarea declarată.
Este despre experiența trăită.

Frica mea apare exclusiv în situațiile în care o persoană care vine dintr-un mediu complet heteronormativ se apropie sexual de mine. Pentru că, subconștient, cred că, chiar fără intenție, în acest caz R poate purta cu ea scenarii și roluri pe care eu am muncit ani la rând să le dezvăț în interacțiunile mele romantice și sexuale.

Să fie clar, nu mă tem de bisexualitate, mi-e frică de așteptările heteronoramtive care care pot apărea în relație. Stai cu mine pentru a înțelege mai bine.

Chiar dacă persoana nu este hetero, experiența ei romantică poate fi. Iar experiența creează reflexe. Sexul lesbian este stigmatizat, comparat și devalorizat ca fiind ceva ce se face pentru bărbați, dar care nu poate fi ceva mai mult decât o joacă. De aici provine foarte multă rușine sexuală la lesbiene, mai ales la cele masc, care deseori, într-o lume heteronormativă, sunt percepute ca jucând rolul bărbatului.

Janice Sophie descrie acest tip de reacție în Internalized Homophobia and Lesbian Identity (1987), atunci când spune că „momentele de vulnerabilitate corporală activează rușinea și anxietatea internalizată în cadrul minorităților sexuale.”

Am simțit această diferență a nivelului de libertate de afirmare a identității mele în sex cu persoane queer, în comparație cu persoane care poate sunt bisexuale, dar nu se identifică drept queer sau nu au avut încă un parcurs queer asumat.

Pentru mine, această vulnerabilitate apare exact atunci când trebuie să las pe cineva (care fie nu a avut tangență cu lumea queer, fie nu este sigurx în orientarea sa sexuală) să mă atingă, să mă citească prin corp și identitate.

Atingerea queer vs. rolurile cisheteronormative

Fiind queer și implicată în activism, am avut șansa să îmi reconstruiesc sexualitatea din temelii. Am dezvățat rolurile tradiționale, am renunțat la dinamica activ–pasiv, am regăsit legitimitatea propriului corp. Cu persoane queer, atingerea este mutuală, fluidă, liberă de scenarii prestabilite.

Când atingerea vine însă de la cineva pentru care dinamica queer este complet nouă, corpul meu devine vigilent. Simon și Gagnon explică în Sexual Scripts (1984) că „rolurile sexuale sunt internalizate cultural și reproduse automat, chiar și în contexte noi.”

Asta înseamnă că, pentru o persoană crescută și care până acum a trăit doar experiențe intime heterosexuale, corpul poate activa inconștient binaritatea, chiar dacă mintea spune altceva. În lipsa unor experiențe queer asumate, corpul poate reveni automat la tiparele învățate: cine conduce, cine urmează, cine e „masculin”, cine e „feminin”, cine validează, cine este validat.

Binaritatea și sexualizarea lesbienelor

Sexualitatea feminină a fost istoric asociată cu pasivitatea, receptivitatea și vulnerabilitatea. În plus, intimitatea dintre femei a fost profund distorsionată de male gaze, transformată în spectacol pentru ochiul hetero.

Rosalind Gill scrie în „Beyond the Sexualization of Culture” (2009) că „lesbienele sunt reprezentate în mod dominant prin prisma male gaze, ceea ce distorsionează percepția asupra intimității dintre femei.” Acest tip de reprezentare nu afectează doar vizibilitatea lesbiană, ci și modul în care corpul meu reacționează în situații intime: devine atent la modul în care este interpretat, dacă vulnerabilitatea mea este văzută sau proiectată.

Cu o persoană queer, într-un context intim, nu simt această proiecție. Totuși, când o persoană aflată la începutul experienței queer mă atinge într-un context intim, nu am această garanție.

Teama că vorbim un limbaj intim diferit

Știu că ea încerca să nu facă diferențe de gen și să nu proiecteze așteptări. Totuși, frica este atât de mare în mintea mea încât nu pot face nimic.

Mi-e frică că toată munca mea de deconstrucție a binarității, rolurilor, dinamicii masc–fem, sexualizare și interpretare stereotipică va dispărea.

Lisa Diamond arată în studiul ei din 2008, Female Bisexuality from Adolescence to Adulthood, că „femeile heterosexuale care explorează pentru prima dată intimitatea cu o altă femeie păstrează adesea interpretări heteronormative asupra comportamentului sexual.”

Asta înseamnă că, atunci când atingerea vine de la o astfel de persoană, corpul meu nu este doar atins, este interpretat.

Meyer completează în Prejudice, Social Stress and Mental Health in Sexual Minorities (2003) că „anxietatea în intimitate este declanșată nu de atingere, ci de anticiparea faptului că identitatea va fi interpretată greșit.”

Este frica de a fi din nou pusă într-un rol pe care l-am dezbrăcat. Frica de a fi citită prin lentile pe care le-am spart. Frica de a fi dorită printr-un limbaj pe care eu nu îl mai vorbesc.

Intimitatea cu cineva queer nu îmi provoacă frică

Cu persoanele queer nu am această frică. Corpul meu se relaxează, respirația se adâncește, nu simt nevoia să mă apăr.

Pentru că vorbim atât de mult despre eliberarea de construcții sociale. Despre body positivity. Despre no shame. Despre ștergerea conceptelor create din sexism, patriarhat și male gaze despre frumusețe.

Frost și Meyer notează în Internalized Homophobia and Relationship Quality Among Same-Sex Couples (2012) că „spațiile queer oferă un context în care corpul poate renunța la hiper-vigilență și poate trăi intimitatea în mod relaxat.”

Atunci când persoana care mă atinge înțelege deja ce înseamnă fluiditatea, eliberarea de roluri, renegocierea identității, corpul meu nu simte pericol.

Vulnerabilitatea pe care o ofer doar în condiții de egalitate

A mă lăsa atinsă este un act profund de vulnerabilitate. Pentru mine, acest act nu este despre sex, ci despre cine mă vede. Despre cine îmi poate atinge identitatea fără să o reducă.

Bauer și colegii săi notează în Transgender People’s Experiences of Interpersonal Relationships and Sexuality (2015) că „vulnerabilitatea corporală devine posibilă doar în relații în care rolurile nu sunt impuse, iar identitatea este afirmată.”

Eu am nevoie de această egalitate. De un spațiu în care atingerea nu vine cu presupuneri, ci cu deschidere. De un spațiu în care corpul meu poate fi receptiv fără să fie încadrat.

Frica mea nu este despre atingerea în sine. Nu este despre persoana respectivă. Este despre contextul identitar și cultural din care vine acea atingere.

Este frică nu este o limitare, sauo protecție înțeleaptă, născută din ani de dezvățare și reconstrucție? Este modul în care corpul meu spune: „Aici există ceva ce trebuie protejat?”