La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc un atac armat într-un club de noapte LGBTQ+ din Colorado Springs, SUA. Suspectul, Anderson Lee Aldrich, în vârstă de 22 de ani a fost reținut de către autoritățile americane, scrie theguardian.
Aldrich a început imediat să tragă când a intrat în club, în jurul orei 23:55, sâmbătă, iar cel puțin doi patroni l-au confruntat.
„Deși niciun motiv al acestui atac nu este încă clar, știm că comunitatea (LGBTQ+) a fost supusă unor violențe oribile în ultimii ani. Violența cu arme continuă să aibă un impact devastator și deosebit asupra comunităților (LGBTQ+) din țara noastră, iar amenințările cu violența sunt în creștere”, a menționat președintele Biden, într-o declarație, emisă duminică.
Poliția a declarat că la fața locului au fost recuperate cel puțin două arme de foc, iar în timpul împușcăturii a fost folosită o pușcă lungă, în stilul unui AR-15. O singură persoană ar fi fost implicată în atac, a declarat procurorul local, Michael Allen.
SUA au o istorie sumbră a atacurilor asupra localurilor considerate LGBTQ+ friendly, cel mai recent exemplu fiind masacrul de la clubul din Orlando, din 2016, când un atacator a omorât 49 de persoane și a rănit alte 50.
Postări relevante
- Good and bad questions to ask a transgender person
- De ce totul pare urgent și nimic pare să nu aibă sens
- De ce în anul 2026 nu mai putem ignora elevii queer din sistemul de învățământ din Moldova
- O deputată finlandeză a fost condamnată pentru că a afirmat că homosexualitatea este o „tulburare de dezvoltare”
- München alege primul primar gay