Pe 10 februarie curent, la București va avea loc lansarea expoziției „Hotar”, unde lucrările Mariei Guțu, o tânără fotografă din R. Moldova, apar alături de cele ale colegei sale, Kincső Bede. 

Organizatorii subliniază că ambele artiste „folosesc fotografia pentru a dezvălui granițele ca interdicții, căi de acces sau modalități de a respecta granițele personale”. 

Cu numai o zi înaintea lansării, BB a întrebat-o pe Maria despre cum a lucrat la fotografiile din această expoziție, cât timp le-a documentat și despre ce-și dorește ca oamenii să găsească în imaginile sale. 

– Tocmai te pregătești pentru o expoziție la București. Despre ce este aceasta?

– „Homeland” e un proiect creat în apropierea zonelor de frontieră, o călătorie prin locuri ce combină teme cum at fi copilăria, hotarul de trecere la adolescență, satele de frontieră, relația om-natură. O treime din populația R. Moldova a emigrat, numărul tinerilor care pleacă crește de la an la an.

Proiectul meu a început în 2019, atunci când am câștigat un grant de la Centrul de Fotografie Documentară din București. Am început să călătoresc prin satele de la nordul țării și prin orașele mai mici. Eu tot sunt de la nord, din Glodeni. Am început să fotografiez mai mult tineri și adolescenți. Dar am și portrete cu maturi. E și multă natură în lucrările mele. Din motiv că la nord sunt mai multe zone stâncoase, acel spațiu e cumva așa, mai poetic, aș spune. 

Am vrut să înțeleg în tot acest timp procesul de migrare: de ce oamenii pleacă. Evident, sunt mai multe cauze. Inclusiv în familia mea, încă pe când eram în clasa a doua, mama plecase. Și acum tot peste hotare se află. Mulți tineri pe care i-am cunoscut, la fel, au părinții plecați. O persoană pe care o fotografiasem, știu că a plecat mai apoi la părinți în Germania. Apoi, mulți alți tineri stau cu bunicii. 

– Cât timp ai documentat fotografiile din această expoziție? Cum a fost lucrul la acestea? 

– Lucrez cu o cameră pe film și e un proces mai îndelungat. Când lucrez, trebuie să comunic mult cu oamenii. La digital e mai simplu, faci mai repede fotografiile. Însă la acest aparat cu film, îți ia mai mult timp – ai grijă la focusare, lumină, poziția omului. Respectiv, eu construiesc dialoguri cu omul, ca el să se destindă, să aibă încredere în mine. Numai după asta fotografiez. Și e pe film alb-negru. Developarea ia destul de mult timp, pentru că fac mai multe și apoi developez, scanez, iar ulterior văd cum a ieșit. 

– Ai menționat că ai mers pentru fotografii preponderent în zona de nord. În ce localități anume? Ce ai reușit să prinzi de acolo în imagini?

– La expoziție apare o statuie a lui Lenin fără cap, pe care am găsit-o la Zăicani. Era acolo un bărbat care a găsit la gunoiște această statuie  „decapitată”. Când am văzut-o, am sărit gardul la el, am cerut voie să fotografiez și mi-a permis. S-a mirat că știu cine e acela. Mai sunt portrete pe care le-am făcut la Dumeni, pe unde trece Prutul și e practic hotarul cu România. Apoi, un peisaj de la Văratic. Am un alt portret al unui copil cu câinele său… Dacă stau să mă gândesc, la expoziție apar fotografii de la Zăicani, Văratic și Dumeni. 

– Cum te simți înaintea evenimentului de mâine? 

– Am ceva emoții, evident, dar mă simt bine. Azi am o prezentare, unde voi povesti despre ceea la ce lucrez și ce planuri de viitor am… Mă bucur că avem vernisaj. 

– Ce speri să găsească oamenii care vin la expoziție în aceste fotografii?

– Aș vrea să vadă și frumosul, nu doar cât de trist e în R. Moldova, să nu mai fie acest concept că suntem doar cea mai săracă țară din Europa. Mi-aș dori ca oamenii să vadă poezia din imagini, starea de acolo. La Văratic e Ciuhurul, care mai apoi se scurge în lacul de acumulare Costești-Stânca, iar acesta tot e un hotar. E așa, puțin în ceață, e ceva poetic. În general, aș vrea ca fiecare persoană să găsească acolo ceva special pentru sine. Să simtă că aceste fotografii îl ating.

Cred că, până la urmă, acesta e rolul fotografiei, a imaginilor, a ceea ce ce noi vedem – să ne facă simțim ceva. Să ne răscolească. 

BIO

Maria Guțu și-a făcut studiile la Sankt Petersburg și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Este interesată, în mod special, de fotografia documentară. 

În 2018, Artpil a inclus-o pe lista celor mai bune 30 de femei fotografi sub 30 de ani. În 2020, ea a devenit finalista premiului People Photography Award 2020 de către The Independent Photographer. Din 2021 Maria este membră a WomenPhotograph.

În 2022, a fost selectată la Sony World Photography Awards, Open Competition: Portraiture. În 2023, a fost selectată cu o fotografie din proiectul „Homeland” la Sony World Photography Awards, National & Regional Awards. 

A participat la expoziții colective în România, Franța și Statele Unite. Maria este interesată de fotografia documentară, locurile îndepărtate, tinerețea, noțiunea de casă și relația dintre om și mediul său.