Într-un colț a Est-Europei, rar menționat în studiile queer internaționale, o mișcare lesbiană curajoasă a început să prindă contur. În Republica Moldova anilor 2000 întâlnirile discrete și frica de expunere s-au transformat, în doar câțiva ani, într-o rețea vie de evenimente culturale, proiecte de sănătate, proteste publice și solidaritate internațională lesbiană. 

Primele scântei: De la tăcere la identificare (2002–2003)

Anul 2002 marchează începutul oficial al organizării lesbiene în Moldova. Apare primul primul clubul de discuții intitulat Labris în cadrul organizației GenderDoc-M. 

Aproximativ 25 de femei lesbiene și bisexuale s-au întâlnit într-un spațiu sigur pentru a discuta despre identitate și apartenență, un act de curaj într-o societate în care tăcerea era adesea sinonimă cu supraviețuirea. Chiar dacă activitatea Labris a durat puțin, a oferit primul model local de afirmare lesbiană.

Yuga Nova: un nou val de curaj (2003–2005)

După dizolvarea clubului Labris, un nou grup a luat naștere în 2003 – Yuga Nova, fondat de Olesea Bondarenko. Activistele și-au propus o agendă lesbiană clară, iar în 2004 au organizat prima Conferință Internațională Lesbică în Chișinău, în cadrul Festivalului Pride „Curcubeul peste Nistru”.

Evenimentul a reunit femei din fostul spațiu sovietic și a culminat cu lansarea unui manifest ce denunța invizibilitatea și discriminarea lesbienelor în regiune. Cu toate că Yuga Nova s-a dizolvat în 2005, impactul său simbolic și politic a fost esențial.

Sănătate, Identitate & Apartenență (2005–2006)

Anul 2005 a adus profesionalizare și consolidare. GenderDoc-M a creat Programul pentru Femei, cu proiecte dedicate sănătății sexuale și mintale, reducerii riscurilor HIV și promovării stilului de viață sănătos pentru femeile lesbiene și bisexuale. Studiile realizate arătau cifre alarmante; peste 55% dintre participante aveau gânduri suicidare și doar 40% mergeau anual la medic ginecolog.

Prin broșuri bilingve, seminarii pentru medici și acțiuni educative, activistele au făcut vizibile nevoile ignorate sistemic, punând în prim plan sănătatea femeilor lesbiene.

Pride & Represiune 2005–2006)

În iulie 2005, în cadrul Pride-ului de la Chișinău, activistele Yuga Nova au lansat un apel către guvernele statelor independente și organizațiile internaționale. Textul denunța lipsa recunoașterii legale a cuplurilor lesbiene, lipsa protecției legale și excluderea din sistemele de sănătate, educație și muncă.

Un an mai târziu, două acțiuni pașnice au fost blocate violent, una în fața Primăriei Chișinău și alta în cadrul campaniei internaționale „Opriți violența împotriva femeilor”. Deși poliția era prezentă, nu a intervenit. Tăcerea autorităților a transmis un mesaj clar; statul nu protejează, ci tolerează ura.

Spații de siguranță și exprimare culturală (2006–2007)

Acțiuni precum Petrecerea Întunecată (Temnaia), cluburile de lectură și limbi străine, și revistele Tema (2004-2011) au devenit spații alternative de afirmare, educație și solidaritate.

Iar in iunie 2006, a fost organizat prima tabără lesbiană din Moldova, o experiență semnificativă pentru activismul lesbian și cele 20 de participante la tabara. Acestea au luat parte la discuții tematice, seri de poezie și artă, proiecții de filme și ateliere despre sănătate sexuală și identitate.

Căsătorii simbolice & Proteste publice (2006)

Un moment-cheie a fost căsătoria simbolică dintre Angelica Frolov și Anastasia Danilova, în mai 2006. Într-o Moldovă unde parteneriatele între persoane de același sex nu aveau nicio recunoaștere legală – și continuă să nu fie recunoscute încă legal –  cele două au decis să se declare public o familie, într-un gest politic și emoțional. Reacțiile au fost intense, de la presa tabloida la discursuri religioase homofobe.

Comunitatea a răspuns cu o scrisoare deschisă: „Nu cerem privilegii. Cerem să fim recunoscute ca oameni.” Pentru multe femei lesbiene, acest moment a simbolizat nu doar dragostea, ci lupta pentru demnitate și siguranță juridică.

Flashmoburi, Fotbal & Solidaritate (2006–2007)

În fața represiunii, mișcarea lesbiană a devenit tot mai creativă. Flashmoburi precum Ieșirea din dulap, competiții sportive între echipe de fete și activități culturale au devenit forme de vizibilitate tactică.

Într-o societate ostilă, până și un meci de fotbal sau o petrecere de revistă deveneau gesturi politice. Ocuparea spațiului public de către femei lesbiene era o formă de rezistență.

Prin ateliere juridice, activistele au început să informeze comunitatea despre drepturile legale în adopție, moștenire, testamente sau pensii alimentare. Deși Codul Familiei interzicea căsătoria între persoane de același sex, legea permitea adopția de către persoane singure, indiferent de orientare.

Seminarele despre cum să interacționezi cu cu părinții și coming out au oferit instrumente emoționale și psihologice pentru femeile care trăiau încă în dulap. GenderDoc-M devenise nu doar o organizație, ci un refugiu.

Mișcarea lesbiană din Moldova nu a fost niciodată liniară. A avut suișuri și coborâșuri, dar a fost constantă în ceea ce contează cel mai mult: curajul de a spune eu exist. Într-o țară în care lesbienele erau invizibile sau ridiculizate, fiecare club de lectură, fiecare flashmob, fiecare pagină din revista Tema a fost un act de afirmare.

PS: asa cum eu nu am lesbienit prin perioada anilor 2000-2010, toata aceasta informația a fost colectata de la colegx si jurnalul TEMA.