Pe 15 iunie, la Chișinău, va avea loc cea de-a 13-a ediție a Marșului Moldova Pride. Anul acesta, echipa BangBang are onoarea de a organiza pentru prima dată acest marș, motiv pentru care depune toate eforturile ca participanții și participantele să trăiască o experiență unică de mândrie. Din acest motiv, ne-am propus să vă dezvăluim culisele pregătirilor celui mai așteptat eveniment al anului pentru comunitatea LGBTQ+ din Moldova.

Motto-ul Moldova Pride 2025

Pentru colegul nostru, Vasile Micleușanu, organizatorul Marșului Moldova Pride 2025, implicarea în acest proces a fost o premieră. Iată ce ne-a povestit despre organizare:

Ne așteptăm să participe sute de persoane, inclusiv aliații acestora. De aceea, prioritatea noastră este crearea unui spațiu sigur. Pe lângă înștiințarea autorităților locale privind desfășurarea marșului, am discutat cu poliția pentru a garanta protecția tuturor celor prezenți la Pride.

Citește și: Istoria Moldova Pride: o axă cronologică a curajului LGBTQ+

Motto-ul din acest an este „Homofobia se ascunde după un «dar»”, cu scopul de a încuraja discuții despre homofobia mascată și de a reduce „susținerile” condiționate venite din partea publicului larg.

„Eu accept LGBTQ+, dar să nu aibă parade. De fapt, acest «dar» anulează ideea de susținere. Adică, prin acest «dar», nu mai accepți cu adevărat o persoană. O limitezi și îi condiționezi existența”, explică Vasile.

Un exemplu recent este „dar”-ul invocat de Natalia Morari, care susține că nu este homofobă, dar…

Primarul care nu poate interzice Marșul Moldova Pride

O altă provocare a fost confruntarea cu PR-ul electoral al primarului Ion Ceban, care a amenințat cu interzicerea Pride-ului la Chișinău. Declarațiile sale au avut ca scop intimidarea persoanelor LGBTQ+, descurajându-le să participe, dar și atragerea capitalului electoral în preajma alegerilor parlamentare.

Citește și: Marșul Moldova Pride va avea loc. Cum Ion Ceban încalcă legea pentru PR electoral

Mesajul meu este clar – acest Pride va avea loc! Poliția va fi cu noi, iar protecția va fi asigurată, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți. Ion Ceban nu are autoritatea de a interzice marșul – doar instanța de judecată poate face asta. M-a înfuriat declarația sa populistă care incită la ură și discriminare. Aceasta încalcă o sumedenie de legi, de la Constituție și Legea privind întrunirile pașnice, până la Legea nediscriminării.

Citește și: Ion Ceban: „nu susțin paradele de acest fel…” Marșul Moldova Pride revine pe 15 iunie – „Drepturile LGBTQ+ nu sunt o favoare”

Oaspeții Marșului Moldova Pride

La fel ca în anii precedenți, marșul va fi divizat în mai multe coloane, fiecare organizație mărșăluind separat. În premieră, va exista o coloană a persoanelor LGBTQ+ religioase.

Vom avea un invitat special din Belarus – un preot gay. Vor fi prezenți și membrii coaliției est-europene, formată din activiști și organizații LGBTQ+ din Ucraina, Armenia, Georgia și Moldova. De asemenea, vor participa reprezentanți ai ambasadelor UE, părinți ai persoanelor LGBTQ+ din Moldova și din alte state post-sovietice.

Scopul ediției a 13-a este de a face comunitatea LGBTQ+ mai vizibilă și de a cere respectarea drepturilor egale, așa cum sunt ele prevăzute de Constituție. Împreună cu aliații noștri, combatem mesajele de ură și declarațiile homofobe vehiculate în spațiul public.

Citește și: Festivalul Moldova Pride 2025 (10–15 iunie): „Nu vă jucați cu 5%”

Pride Park – locul unde toți se pot distra și comunica în siguranță

O altă colegă de-a noastră implicată în vâlva pregătirilor pentru Moldova Pride este Albina Ciuprin de la GenderDoc-M, responsabilă de organizarea celei de-a noua ediții a Pride Park. În acest an, Pride Park se va desfășura pe 14 iunie și promite să vină cu mai multe noutăți, începând cu locația și terminând cu activitățile și distracțiile pentru toți participanții.

Avem o locație nouă, însă din motive de securitate – pentru a preveni o alertă cu bombă – încă nu o anunțăm. Vom avea multe corturi de informare, acolo unde organizațiile LGBTQ+ și aliații noștri își vor putea prezenta instituțiile lor tuturor doritorilor. Va fi și muzică cu DJ diferiți, inclusiv cei din comunitate. Cei curioși vor putea participa la workshopuri, traininguri și activități educative, iar pasionații de sport își vor putea încerca puterile în diferite activități și concursuri.

Activitățile nu se termină aici. Albina ne-a spus că Pride Parkul va fi divizat în mai multe zone de interes unde fiecare participant își va putea găsi locul preferat.

Vizitatorii vor putea procura obiecte, accesorii sau lucrări artistice în cadrul târgului Pride Park. Aceste produse sunt confecționate de membrii comunității, dar și de aliații noștri. Vom avea zone unde participanții vor putea crea pancarte pentru Moldova Pride. Noi vrem ca fiecare persoană care vine aici să găsească activitatea care îi place, să găsească spațiul unde să se simtă confortabil cu prietenii lor. Pride Parkul e un fel de locușor, unde comunitatea poate să se simte așa cum ar trebui să se simte în alte locuri în fiecare zi.

Pe lângă partea distractivă, Pride Parkul își propune o serie de activități informativ-educative pentru tineri. 

„Ediția din anul acesta va aborda tema importanței votării, pentru ca tinerii din comunitatea noastră să fie motivați să participe la scrutinul din septembrie”, a conchis Albina.

Dificultăți care au fost depășite

Alegerea unui loc sigur nu întotdeauna este un proces rapid. Albina s-a confruntat cu multe refuzuri și piedici birocratice care aveau scopul de a descuraja intenția organizatorilor de a duce la bun sfârșit realizarea conceptului de safe space pentru comunitatea LGBTQ+ în săptămâna pride-ului.

Ne-a fost foarte dificil să găsim locația. Ne-au refuzat foarte mulți din diferite motive. Presupunem că era la mijloc homofobia, dar oamenii s-au învățat să răspundă în așa fel încât să nu-i poți da în judecată pentru homofobie. Ne-a luat foarte mult timp această căutare, din acest motiv am început mai târziu procesele de organizare.

Din motive de securitate, noua locație a Pride Parkului urmează să fie anunțată mai târziu. Cu toate acestea, mai jos puteți face cunoștință cu programul evenimentelor care va avea loc pe 14 iunie, între orele 12.00 și 21.00.

Iată care sunt toate activitățile Pride Parkului.

  • Astrologie 
  • Workshop Esoteric 
  • Scrisorile persoanelor LGBTQ+, deținuți politici, din zona post-sovietică 
  • Free shop 
  • Foto Zonă 
  • Târg Expoziție queer
  • Workshop pentru părinți 
  • Workshop politic 
  • Workshop desen și colaj 
  • Pin Making 
  • Body Art make-up 
  • Atelier de pancarte 
  • Armwrestling 
  • Workshop – Practici de dans 
  • Concursuri 
  • Dj Set 
  • Prima dragoste Live Songs 
  • Testare HIV, Hepatita B, C, Sifilis 
  • Quiet Room 
  • Tenis de masă 
  • Alegeri Presedintx Pride park 2025
  • Ballroom performance 

Activismul comunitar 

Colega noastră Paula Cerescu de la organizația Laolaltă, ne-a povestit cu ce program de activități se alătură lunii pride-ului în Moldova. 

„Este vorba despre Dvor Comunitar – Pride Edition, un eveniment destinat comunității LGBTQ+, unde arta, filmul, istoria, activismul și muzica se adună într-un mix colorat. De aceea, vreau să invit și să încurajez toți doritorii să se alăture inițiativei noastre în care să discutăm și să promovăm activismul comunitar.”

Participanții și participantele vor putea participa la un quiz queer feminist, iar dacă nu vor avea o echipă, își vor putea crea una nemijlocit la eveniment. 

O altă activitate va fi clubul de film de la Casa Zemstvei – Klub Bioskop organizează o proiecție de dilm queer urmată de karaoke.

Pasionații de creare a accesoriilor handmade vor putea participa la atelierul de confecționare a pinurilor personalizate care se va numi Page of Pride. Concomitent vor fi create zone pentru jocuri, precum foosball, tenis de masă. Și tot asta va avea loc sub ritmurile muzicii vibrante, asigurând o atmosferă degajată și prietenoasă.

Pride Edition va avea loc pe 12 iunie, între orele 17.00 și 22.00 la Centrul Comunitar 151.

Ballroom Moldova – o competiție în care se celebrează diversitatea

Cireașa de pe tort a Moldova Pride este grandiosul show Ballroom organizat de Tonea Goloseeva, supranumită „Mama ballroom-ului moldovenesc”. Am discutat cu dânsa despre ce ne-a pregătit în noua ediție și cine sunt invitatele speciale.

„Vom avea patru invitate deosebite: Up&Co Legendary Selenah Louboutin, Rajah Unbothered Cartier, Karma 007 și MC Sergo Managa. Una dintre invitate ne vizitează pentru prima dată, în timp ce altele revin pentru a doua oară. Sunt extrem de bucuroasă să văd că doresc să vină din nou și din nou la noi în țară.”

Tema acestui bal este Pride. Stilul vestimentar include culori vibrante și flori, ca simbol al respectului adus tuturor persoanelor queer din comunitatea ballroom, care au luptat și luptă cu curaj pentru drepturile lor și creează un spațiu în care naționalitatea, rasa, genul sau alte caracteristici nu sunt motive de hărțuire. „Suntem în Luna Pride, iar eu cred că mândria, acceptarea și iubirea de sine sunt elemente fundamentale ale competiției în ballroom”, a precizat Tonea.

Evenimentul va avea loc pe 8 iunie, iar biletele pot fi procurate AICI.

Aici culisele organizării marșului Moldova Pride se închid și rămâne să vă invităm la pride duminică, 15 iunie, la ora 12:00. Ne adunăm pe strada București, la intersecția cu Ismail, iar finalul marșului va fi în Scuarul Consiliului Europei, pe strada Mihail Kogălniceanu.

Urmăriți pagina de Instagram a BangBang, pentru a fi la curent cu toată informația despre traseu, evenimente, petreceri și multe altele.