Persoanele care nu dețin cetățenia română și sunt căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetățean român de același sex vor putea solicita viză și drept de ședere pe teritoriul României, potrivit unui proiect de lege propus de Guvernul de la București, scrie mozaiq lgbt.ro.
Inițiativa autorităților reprezintă un pas înainte pentru recunoaşterea cuplurilor formate din persoane de același sex pe teritoriul României.
Proiectul propus de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) nu reglementează însă recunoaşterea căsătoriilor între persoane de același sex pe teritoriul României, ci se referă doar la libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană, în conformitate cu legislaţia acesteia.
Proiectul de lege a fost propus de MAI ca urmare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2018, când doi soți gay, unul dintre ei deținând cetățenia română, au dat România în judecată. Motivul invocat era că autoritățile române au refuzat să acorde dreptul la reședință soțului american, pe motiv că Codul Civil român nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.
Deși România a legalizat relațiile între persoane de același sex și a introdus legi care sancționează infracțiunile motivate de homofobie, membrii comunității queer se confruntă în continuare cu discriminare și marginalizare socială.
De asemenea, dreptul la căsătorie între persoane de același sex sau adopția unui copil rămân deocamdată interzise.
Related posts
- Cum arată realitatea comunității LGBT+ din Moldova și Europa de Est în 2026
- După 12 ani, CEDO dă dreptate GENDERDOC-M. Poliția a închis ochii la atacurile homofobe din 2014 și trebuie să plătească despăgubiri
- Deputații lituanieni vor un referendum pentru a redefini familia în Constituție. Organizațiile pentru drepturile omului avertizează asupra unui risc pentru familiile LGBTIQ+ din UE
- LGBTQ+ turism// Află care sunt cele mai sigure destinații din Europa pentru LGBT
- PROTEST DE SOLIDARITATE/ JOI, 12 Noiembrie, ne adunăm în fața Ambasadei Turciei din Chișinău