Centrul GDM a anunțat cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Comunității LGBTI+, „Moldova Pride”. Află ce te așteaptă la PRIDE 2023, care sunt evenimentele devenite tradiție specifice Pride-ului și ce idei noi vor implica organizatorii. 

”Din programul Festivalului nu vor lipsi evenimentele devenite deja emblematice în comunitate și dincolo de ea – decernarea anti-premiilor „Strachina de Jmalț”, Pride Park, Pride Night”, a scris Centrul GDM.

Festivalul va avea loc în perioada 12 – 18 iunie și se va încheia, conform tradiției, cu Marșul Pride.

Mai multe detalii despre Festival, inclusiv despre campania socială pe care o va lansa Centrul GDM în aceeași perioadă, vor fi anunțate pe parcurs. 

Amintim că anul trecut, în ciuda eforturilor primarului Municipiului Chișinău Ion Ceban de a împiedica desfășurarea Marșului Pride, acesta a adunat un număr record de participanți și a fost cel mai mare Marș de până acum din Republica Moldova. 

Totodată, traseul parcurs anul trecut a fost cel mai lung de până acum la care au participat un număr record de deputați și deputate: Dumitru Alaiba (PAS), Eugeniu Sinchevici (PAS), Vitalie Gavrouc (PAS), Marcela Nistor (PAS), Galina Sajin (PAS) și Evghenia Cojocari (PAS), precum și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, atât ai ambasadelor, cât și ai structurilor internaționale.

Vezi cum a fost la Moldova Pride 2022 AICI