14 August 2026 – Jurnalul Gay

În romanul „Insuportabila ușurătate a ființei”, autorul ceh și francez Milan Kundera scrie că viața noastră de zi cu zi este „bombardată de întâmplări”. Întâmplările sunt întâlniri imprevizibile între oameni și evenimente, pe care le numim coincidențe. 

O coincidență, așa aș putea descrie felul în care l-am întâlnit pe François. Un șir de întâmplări care, într-o seara, ne-au adus pe amândoi în același bar queer de pe Rue des Couples (str. Cuplurilor – o altă coincidență?), în Strasbourg. Privind înapoi, îmi dau seama că a fost nevoie de cel puțin nouă întâmplări pentru ca eu și François să ne întâlnim. 

Întâmplările mele

Întâmplător primesc pe mail o invitați, cu o două zile înainte de termenul limită, de a aplica la o conferință care are loc la Strasbourg, și tot întâmplător din 250 de aplicări eu sunt unul dintre cei 41 selectați. Întâmplător, în seara în care planificasem să rămân în camera de hotel, era joi seara și prea frig că să ies undeva, sunt convins de Monica și merg, fără mult entuziasm, într-un bar queer. Întâmplător în acea seara acel bar găzduiește un drag show și tot întâmplător aleg să rămân, deși barul era foarte aglomerat, pentru un drink, cu greu găsind un loc în mulțime. 

Întâmplările lui François

Întâmplător, exact în aceeași săptămână, François era liber de la muncă din cauza unor probleme cu spatele. Întâmplător în seara aceea, pentru prima dată în viața, el decide să iasă singur în oraș. Întâmplător găsește un loc de parcare atunci când era gata să renunțe la a mai căuta și tot întâmplător, dintre toate barurile din Strasbourg, îl alege exact pe acela unde sunt și eu. 

Separat, aceste întâmplări nu spun mare lucru. Sunt doar niște alegerii banale pe care deseori le facem fără a ne gândi prea mult. Împreună însă, formează o coincidență care a făcut posibilă povestea noastră de iubire. La fel de ușor, am putea numi fiecare dintre acele întâmplări un accident. Dar cu cât mă gândesc mai multe la ele, cu atât mai mult îmi dau seama că dacă am schimba doar una singură, dacă eu aș fi ales să merg într-un alt bar, așa cum am făcut-o unii colegi atunci când au văzut că este prea aglomerat, sau François ar fi renunțat să mai caute pentru a treia oară un loc de parcare,  povestea noastră ar fi putut să nu înceapă niciodată. 

Partea rațională din mine știe că coincidențele sunt inevitabile și lipsite de sens și în același timp nu poate nega că există și ceva magic în ele. Felul în care l-am întâlnit pe François și povestea de dragoste care a urmat, m-a făcut să-mi amintesc despre două ipostaze pe care Kundera le analizează în romanul menționat mai sus: „Așa trebuie să fie.” sau „Ar fi putut fi și altfel.” Destin vs. Hazard.

Nu sunt adeptul destinului. A crede în destin înseamnă a accepta că totul este predeterminat, că lucrurile sunt deja scrise undeva, iar alegerile noastre nu fac decât să ne conducă spre ce trebuie să se întâmple. O asemenea posibilitate pare destul de înspăimântătoare. Refuz să cred că sunt captiv într-o poveste pe care nu am ales-o.  

Pe de altă parte, hazardul cu caracterul său accidental nu mi se pare o explicație suficient de adecvată. Îmi este greu să mă gândesc la toate aceste întâmplări și să cred a fost doar un accident.

Uitându-ne în urmă: vizita mea la Strasbourg, barul, locul de parcare, faptul că François avea probleme cu spatele anume în acea săptămână, întâlnirea noastră, toate acestea formează o compoziție a destinului. Totuși, nu mă pot abține să nu mă întreb dacă ar fi putut fi și altfel, și atunci, iubirea noastră pare doar o chestiune de întâmplare.

Poate că da. Or poate că acest „doar” este greșit. Tind să cred că poate întâlnirea noastră a fost o coincidență, totuși ceea ce a urmat este rezultatul unei alegeri conștiente. 

Știu clar că dacă nu ar fi fost cele nouă întâmplări, nu ne-am fi întâlnit. Totuși, faptul că ne-am întâlnit nu poate explica de unul singur de ce am ajuns să ne iubim. Întâmplările ne-au adus pe amândoi, dintre toate locurile și toate serile posibile, în aceeași seara la aceeași oră în Canapé Queer Bar Strasbourg, totuși restul nu poate fi explicat doar prin hazard. 

Cele nouă întâmplări ne-au împins unul către celălalt și tot aceste întâmplări fac această iubire să pară inevitabilă. Luate separat, nu înseamnă mare lucru, și prin extensie la fel și coincidența care a făcut posibilă întâlnirea noastră nu are, în sine, un sens. Până la urmă, dacă nu mă apropiam eu de el și nu inițiam conversația nu s-ar fi întâmplat nimic. De aceea vreau să cred, că anume iubirea are puterea de a da sens acestei coincidențe. 

Poate că ne îndrăgostim pentru că ne este predestinat, sau poate că ne întâlnim din întamplare, iar apoi iubirea transformă acea întâmplare în destin. 

Oricum ar fi, sunt fericit că în acea seară am luat anume acele alegeri care m-au dus în acel loc. Iar povestea pe care o trăiesc acum mi-a deschis o nouă perspectivă asupra idei de destin, pe care nu-l mai vad ca opusul hazardului, ci ca o poveste pe care alegem să o construim împreună.