În culturografia rusă este bine cunoscută orientarea sexuală a lui Piotr Ceaikovski, unul dintre cei mai renumiți compozitori din toate vremurile. Acesta ar fi avut o relație strânsă cu nepotul său, Vladimir (Bob) Davâdov, iar compozitorul i-ar fi dedicat Simfonia „Patetica”, codificată pentru a-și exprima dragostea profundă. Aceasta a fost prezentată întregii lumi cu nouă zile înainte de moartea sa, devenind astfel o compoziție queer în care se descrie complexitatea emoțiilor romantice trăite de un bărbat gay.
În acest material o să vă povestesc cum a apărut această simfonie, ce mesaje transmite și, desigur, o vom asculta împreună.
Simfonia nr. 6 în si minor „Patetica” este ultima simfonie a lui Piotr Ceaikovski, fiind scrisă din februarie până la sfârșitul lunii august 1893. Potrivit biografului american al compozitorului, Aleksandr Poznanski, „Dedicarea Simfoniei nr. 6 «Patetica» lui Bob Davâdov sugerează o exprimare erotică prin conținutul său melodic”.
Despre Piotr Ceaikovski
Înainte de a trece la descrierea acestei compoziții, haideți să cunoaștem puțin din viața lui Ceaikovski. După părerea multor biografi, Piotr Ceaikovski (1840–1893) s-a confruntat pentru prima dată cu manifestarea homosexualității încă din anii de studiu la Școala Imperială de Jurisprudență (1852–1859).
Fiind o instituție de învățământ exclusiv masculină, ea, ca și alte instituții de acest tip, predispunea la apariția unor „prietenii speciale” emoțional intense și cu nuanțe homoerotice – de la sentimente de dragoste platonice până la satisfacerea fizică a nevoilor sexuale între colegi, în perioada de hipersexualitate pubertară. Aici jucau un rol și vizitele comune la baie, și lecțiile de dans, unde elevii dansau unul cu altul: unul în rol de cavaler, altul în rol de doamnă.
De-a lungul anilor, compozitorul a întreținut relații homosexuale cu diferiți prieteni de-ai săi, iar la 13 ani a avut prima sa relație sexuală cu un coleg apropiat.
Despre viața intimă a compozitorului cunoaștem datorită corespondenței dintre el și fratele său mai mic. Astfel, într-o scrisoare din 4 mai 1877, el recunoaște o gelozie arzătoare față de elevul său, violonistul de 22 de ani Iosif Kotek, din cauza faptului că acesta din urmă a început o relație cu cântăreața Zinaida Eiboijenko.
În ciuda faptului că a avut o căsătorie nereușită în 1877 – după doar câteva săptămâni el a suferit o cădere psihică severă și a fugit. Deși nu au divorțat oficial, au trăit separați pentru tot restul vieții. El a recunoscut că a făcut acest pas din disperare, nu din iubire.
Ceaikovski era un homosexual convins, la fel ca și fratele său mai mic, Modest. Într-o scrisoare către fratele său Modest din 29 august 1878, el scria cu regret: „Reputația mea de burghez se ruinează asupra întregului Conservator, și de aceea îmi este rușine și mai greu”.
V. S. Sokolov, care a studiat scrisorile lui Ceaikovski, notează că în anii 1870 Ceaikovski și-a exprimat în scris sentimentele și suferințele legate de sexualitatea sa. În jurnalele și corespondența personală, vorbește cu sinceritate despre atracțiile sale față de bărbați, dar și despre lupta interioară cu rușinea și frica de expunere.
Ceaikovski și Vladimir Davâdov
Potrivit mai multor scrisori și jurnale, Bob a fost marea dragoste tăcută și tulburătoare a compozitorului. Ceaikovski l-a iubit profund, într-o formă care, deși nu a fost niciodată exprimată oficial ca o relație romantică sau sexuală, poartă clar amprenta unei pasiuni și unei idealizări homoerotice.
Bob era cu 21 de ani mai tânăr decât Ceaikovski și, în ultimii ani ai vieții compozitorului, devenise aproape indispensabil în viața lui. Ceaikovski îi scria frecvent și îl menționa cu afecțiune și neliniște în corespondență.
În cele din urmă, Ceaikovski l-a făcut comoștenitor, transferându-i dreptul de a încasa veniturile din interpretarea scenică a compozițiilor sale.
Scrierea Simfoniei nr. 6
Lucrul asupra simfoniei a fost precedat de o lungă perioadă pregătitoare. Încă din 1889, Ceaikovski a conceput o nouă compoziție. Despre aceasta scria într-o scrisoare către principele Constantin Romanov:
„Îmi doresc teribil să scriu o simfonie grandioasă, care să fie ca o încununare a întregii mele cariere de compozitor. Demult am în minte un astfel de plan, dar trebuie să aibă loc multe coincidențe fericite pentru ca intenția mea să poată fi realizată. Sper să nu mor înainte de a-mi îndeplini această dorință”.
După câteva încercări, compozitorul totuși a conturat o lucrare simfonică despre care i-a spus nepotului său, într-o scrisoare din 11 februarie 1893: „În timpul călătoriei, mi-a venit ideea unei alte simfonii, cu un program (semnificație profundă) care va rămâne o enigmă pentru toți – să ghicească ei. În procesul de scriere plângeam foarte mult”, scria compozitorul.
Pe 19 august același an, compozitorul a finalizat întreaga partitură și a pregătit simfonia pentru tipar. Prima interpretare a Simfoniei a 6-a a avut loc la Sankt Petersburg pe 16 octombrie 1893, sub conducerea autorului. După moartea lui Ceaikovski, simfonia a fost interpretată încă o dată, sub conducerea lui E. F. Napravnik, și a produs o impresie profundă, intensificată de sentimentul unei pierderi mari.
Firul narativ al simfoniei
Nepotul lui Ceaikovski și fratele lui Bob, Iuri Davâdov, spunea: „Simfonia a 6-a, după convingerea mea profundă, este o lucrare autobiografică. Îmi amintesc că această opinie era împărtășită de Modest Ceaikovski și de fratele meu Vladimir, căruia Piotr Ilici i-a dedicat această simfonie”.
Fratele compozitorului, Modest Ceaikovski, scria în 1907 muzicologului ceh Richard Batka: „Doriți să aflați programul (firul narativ) Simfoniei a 6-a? Nu, nu vă pot comunica nimic, deoarece fratele meu l-a păstrat în mintea sa. A luat acest secret cu el în mormânt. Dar totuși vă pot comunica puținul pe care l-am aflat de la fratele meu”.
Iată care sunt momentele-cheie din fiecare partitură a simfoniei.
Prima parte reprezintă viața sa – o combinație de suferințe, chinuri sufletești și o dorință nepotolită pentru Măreț și Înălțător, pe de o parte, și o luptă cu frica de moarte, pe de altă parte.
A doua parte, reprezintă acea bucurie a vieții care nu se poate compara cu micile plăceri trecătoare ale existenței cotidiene.
A treia parte reflectă istoria dezvoltării sale ca muzician. Nu este altceva decât o șotie, un joc, o distracție din primii ani ai vieții sale, până în jurul vârstei de douăzeci de ani, dar apoi totul devine mai serios și se încheie cu atingerea gloriei mondiale.
Partea a patra este starea sufletului său din ultimii ani ai vieții – dezamăgiri amare și suferințe profunde. Ajunge la concluzia că faima sa de artist este trecătoare, că el însuși nu este capabil să-și învingă groaza în fața Nimicului veșnic.
Ceea ce nu e scris, dar e știut
În epoca lui, Ceaikovski nu putea să-și exprime deschis homosexualitatea – era un subiect tabu și periculos în Rusia țaristă. „Patetica” a devenit o confesiune criptată. Simfonia vorbește despre fragilitatea gloriei, spaima de moarte și căutarea sensului etern – teme extrem de personale pentru Ceaikovski, un artist hipersensibil și chinuit lăuntric.
Ceaikovski a compus această simfonie într-o perioadă tulbure (căsătorie, despărțire, dragoste față de mai mulți bărbați), iar moartea sa bruscă (oficial: holeră; neoficial: posibil sinucidere) a făcut ca „Patetica” să fie interpretată ca un testament muzical.
Deși nu s-a confirmat niciodată o relație romantică între el și Bob, dovezile emoționale și contextuale întăresc ideea că această simfonie este, cel puțin în parte, o declarație de dragoste și suferință tăcută.
Vă las să ascultați ultima lucrare a faimosului compozitor Piotr Ceaikovski.
Postări relevante
- Moldova Pride din culise: aflați cine sunt eroii și eroinele care organizează marșul mândriei la Chișinău
- Pe 28 mai, celebrăm Ziua Națională a Masturbării: cum să-ți dai o mână de ajutor în această zi
- 5 tipuri de bărbați gay, potrivit Kama Sutra
- „Accept pe toată lumea, dar să nu-i văd pe stradă!” Top 5 mituri despre Pride
- Ultima simfonie a lui Ceaikovski: o dedicație de dragoste pentru un bărbat