Pentru prima dată, un sondaj oficial al Ministerului Educației din Republica Moldova include explicit copiii din comunitatea LGBTQI+ în analiza privind drepturile, discriminarea și climatul școlar. Este un moment important pentru politicile publice pentru că ceea ce nu este măsurat nu există, iar ce este măsurat obligă la răspuns.
Datele din „Barometrul situației din învățământul gimnazial și liceal” (2025) arată o realitate pe care mulți o ignoră – copiii LGBTQ+ sunt cea mai vulnerabilă categorie dintre toate grupurile analizate.
„Cea mai vulnerabilă categorie”
În medie, jumătate dintre elevi și părinți consideră că drepturile copiilor din categorii vulnerabile sunt respectate în mare măsură în școli. Însă când vine vorba despre copiii din comunitatea LGBTQI+, cifrele se schimbă.
21% dintre elevi cred că drepturile copiilor LGBTQI+ sunt respectate „deloc” sau „în mică măsură”, de trei ori mai mult decât media pentru celelalte categorii vulnerabile (aproximativ 7%).
În același timp, aproape fiecare al doilea respondent a ales varianta „nu știu/nu pot aprecia”. Acest procent ridicat spune două lucruri: fie situația este invizibilă, fie subiectul este evitat. Într-o societate în care orientarea sexuală și identitatea de gen sunt adesea politizate, lipsa de claritate nu înseamnă neutralitate. Înseamnă lipsă de informație sau lipsă de asumare.
Respingerea socială: 6 din 10 nu ar accepta interacțiunea cu copii LGBTQI+
Barometrul a măsurat și „distanța socială”, cât de confortabil se simt elevii și părinții în relație cu diferite grupuri de copii. copiii LGBTQI+ sunt grupul cel mai respins. 6 din 10 elevi și părinți spun că nu ar accepta nicio formă de interacțiune cu un copil din comunitatea LGBTQI+.
Doar 46% dintre elevi și 39% dintre părinți ar accepta ca un copil LGBTQI+ să frecventeze aceeași școală. Iar acceptarea scade și mai mult când relația devine mai apropiată , de exemplu, a sta în aceeași bancă.
Aceste date nu sunt doar despre simple opinii, ele arată situația climatului școlar și un nivel de respingere ridicat care creează un teren fertil pentru izolare, hărțuire și auto-cenzură.
Discriminare, bullying și un climat cu risc
Unul din cinci elevi afirmă că a fost martor la discriminarea copiilor LGBTQI+ în școala sa în ultimul an. Elevii raportează astfel de situații de aproape trei ori mai des decât adulții. Acest decalaj sugerează o problemă structurală, fie elevii nu raportează cazurile, fie adulții nu le recunosc.
Barometrul mai arată că un sfert dintre profesori consideră că limbajul instigator la ură și discriminare este o problemă în școala lor, iar 1 din 10 elevi nu se simte în siguranță pe drumul spre sau dinspre școală și în anumite spații din instituție. Studiul mai arată că un sfert dintre elevi au primit comentarii jignitoare despre corpul sau sexualitatea lor.
Deși nu toate aceste date sunt specifice copiilor LGBTQ+, experiența internațională arată că elevii percepuți drept „diferiți” sunt disproporționat afectați de astfel de comportamente.
De ce este un moment important
Într-un context social în care temele legate de orientare sexuală și identitate de gen sunt frecvent folosite în campanii politice și dezbateri polarizante, faptul că Ministerul Educației include explicit copiii LGBTQI+ într-un instrument național de monitorizare este semnificativ.
Pentru prima data în istoria țării statul recunoaște existența acestui grup în școli oferind vizibilitate instituțională. Iar pe termen lung, acest fapt reprezintă un punct de referință, de acum înainte, situația poate fi măsurată și comparată în timp.
Ce nu spune sondajul
Barometrul are însă și limite clare. Sondajul măsoară percepții despre copii LGBTQI+, nu experiențe directe ale elevilor care fac parte din comunitate. Nu apare explicit o întrebare de tipul: „Ai fost hărțuit din cauza orientării sexuale sau identității de gen?”. Cu alte cuvinte, știm cum sunt percepuți copiii LGBTQ+, dar nu știm suficient despre experiențele lor concrete în școli.
Pentru Ministerul Educației, următorul pas nu este doar să publice cifrele, ci să le transforme în politici. Asta înseamnă reguli anti-bullying clare, mecanisme de raportare confidențiale, instruirea profesorilor și acces real la suport psihologic. Siguranța copiilor nu este o temă ideologică, este o responsabilitate instituțională. Acum urmează să vedem cum va acționa statul în baza datelor existente.
