Cum facem diferența între ceea ce este real și ceea ce este fals? Ne place să credem că suntem informați corect, lucizi, raționali. În realitate, reacționăm emoțional, distribuim impulsiv și ne alegem „adevărul” în funcție de conținutul ce ne confirmă propriile idei. Credem despre noi că suntem victime ale manipulării, dar adevărul inconfortabil este că deseori suntem participanți activi la ea.

În lumea digitală în care trăim, atenția este resursa nr.1 exploatată sistemic, iar emoțiile noastre au devenit instrumente în strategiile politice și sociale. Dar stați așa, nu doar marele corporații sau politicienii fac asta, ci și noi, zi de zi, în momentul în care alegem ce conținut consumăm, distribuim sau ignorăm. Libertatea interioară nu ne este luată cu forța, o cedăm încet în schimbul confortului a avea dreptate.

Interesul meu pentru aceste întrebări a apărut nu doar din activism, dar și dintr-o neliniște mai veche. Ce ni se întâmplă ca oameni atunci când frica devine instrument de control? Filosofia nu mi-a oferit răspunsuri confortabile, în schimb m-a învățat că multe dintre certitudinile noastre sunt fragile.

Ceea ce, în timpul masteratului meu, părea doar un exercițiu teoretic despre condiția omului contemporan s-a transformat într-o preocupare cotidiană. Războaie, genocid, limitarea drepturilor fundamentale, cumpărarea voturilor, ascensiunea extremismului, nu sunt doar fenomene extreme, ci factori care modelează felul în care simțim, reacționăm și apoi gândim. În acest context, vorbim tot mai des despre reziliență. Dar suntem pregătiți oare să acceptăm că reziliența nu înseamnă doar capacitatea de a rezista, dar și să ne confruntăm propriile imperfecțiuni?

Ar trebui să începem de la întrebarea. Cum mediile în care trăim – sociale, politice, digitale – ne modeleză percepția, reacțiile și chiar memoria afectivă?

Răspunsul nu este unul foarte simplu. Nu-l poți găsi într-o carte, într-un podcast și nici nu apare într-un articol citit pe fugă. El presupune timp, exact resursa de care ne plângem că nu dispunem. Presupune reflecție comună. Tocmai de aceea lansez această serie de articole, în care, alături de voi, încercăm să înțelegem cum putem deveni rezilienți.

Punctul de plecare a acestor articole este incomod. Trăim într-un flux continuu de informații care nu ne mai lasă timp să gândim, ci doar să reacționăm. În această grabă nu mai gândim rațional și ajungem tot mai izolați, deși suntem permanent conectați. Atenția ne este captivă, emoțiile ne sunt controlat, iar realitatea ne este filtrată astfel încât să ne confirme ceea ce credem deja.

Dezinformarea nu produce doar de conținut fals. Produce emoții false. Frici întreținute artificial. Convingeri testate în laboratoarele de influență. Reacții declanșate strategic. Iar noile tehnologii, inteligența artificială, deepfake-urile, rețelele sociale hiperpersonalizate, adâncesc ruptură dintre ce simțim și ce este real.

În realitatea în care ne-am pomenit cu toții și toatele nu mai este suficient doar să verificăm faptele. Este timpul să acceptăm că suntem ființe afective înainte de a fi raționale. Emoțiile preced gândirea rațională. Memorăm stări, nu argumente. Fără educație emoțională, orice luptă cu dezinformarea rămâne superficială.

Această serie de articole răspunde acestei nevoi. Vom analiza nu doar modul în care ne sunt manipulate opiniile, dar și emoțiile. Dezinformarea nu este doar o problemă de conținut, este o problemă de încredere. Vom vorbi despre cultura rușinii, fricii și urii ca tehnologii de control. Și, mai ales, vom încerca să dezvoltăm un model de reziliență socială ca un proces de reconectare cu sine și cu ceilalți.

În fața noilor crize nu este suficient să fim doar vigilenți, avem nevoie de o cultură a reflecției emoționale. De un spațiu unde putem să ne punem întrebări incomode și unde putem găsi forme de cooperare indiferent de diferențe. Pentru că miza nu este doar informarea corectă, este capacitatea noastră de a ne păstra umanitatea. Iar în acest sens, reziliența nu este doar o calitate individuală, ci o practică colectivă.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.