Anul acesta, împreună cu alte 700 de activiste lesbiene din 55 de țări am participat la Conferința Comunității Lesbiene EuroCentralAsiatice (EL*C), organizată la Roma. Pentru mine, această conferință a avut o semnificație profund personală. Crescând într-un context în care vizibilitatea lesbiană este și astăzi tabu, a fi martoră la atâta forță, diversitate și solidaritate a fost o experiență incredibil de emoționantă.

Cum a spus activista și colega mea Drangoi Elvira: „Conferința asta este ca primul crush – ai atâtea emoții încât nu mai poți nici să mănânci, nici să dormi.”

În Moldova, cunosc poate până la o sută de lesbiene. Și asta pentru că coordonez un program comunitar LGBT, dar și o grupă lesbiană. Ajunsă la Roma, am fost șocată atunci când am văzut atât de multe lesbiene, mai ales că o mare parte din viață mea am crezut că sunt singura lesbiană din lume. Era ca și cum ai privi un munte de aur: prea multă lumină, prea multă frumusețe încât eram orbită și nu mai nu mai vedeam forme clare .

Cum am lesbienit la conferinta? 

Well, căci totuși era conferința, am lesbienit la sesiuni despre activismul lesbian politic, sănătate lesbiana,  lesbiens în sport, maternitate lesbiană, artă lesbiana, protest lesbian și strategii antifasciste lesbiene – deci după cum observați totul a fost ultra lesbian.

S-a vorbit mult, s-a analizat și mai mult, iar într-un final în mintea mea am rămas cu acest mesaj:

Dragi lesbiene, avem puterea de a schimba. Prezența și vizibilitatea noastră sunt forța noastră. Trebuie să fim peste tot. Să rezistăm în fiecare sistem, instituție și structură – cu perspectiva noastră lesbiană.

Toate lesbienele care au vorbit – de la parlamentare și consiliere locale, până la activiste, artiste, sportive paralimpică și „Dykerectoare” mi-au dat un forță, putere și încredere că se poate de a fi proud & loud. E ca și cum mi-au dat combustibil să învăț mai mult, să fac mai mult, să mă implic mai mult în lupta pentru drepturile lesbienelor din Moldova (și nu numai).

Dyke March – un moment istoric

Primul Dyke March din Italia, organizat exact la 30 de ani de la primul marș din Washington, condus de Lesbian Avengers în 1993. Chiar dacă autoritățile au retras permisiunea de a mărșălui în centru, ne-am adunat într-o piață retrasă și, de acolo, am pornit.

Am dansat, am cântat, am strigat solidaritate împotriva fascismului, urii și nedreptății. Au fost peste 3.000 de lesbiene – diverse, vocale, unite. Am fost o forță de autenticitate și am revendicat spațiu, am cerut dreptate și am construit solidaritate.

La final am învățat o lecție de demnitate

După conferință urma o petrecere de încheiere la Alibi Club Roma. Însă, în ultimul moment, aceasta a fost anulată. Motivul? Clubul nu era accesibil persoanelor cu dizabilități.

Comunitatea noastră a decis să nu meargă la petrecere. În schimb, am încheiat conferința cu un protest de solidaritate în fața clubului, trimițând un mesaj clar: solidaritatea vine înaintea celebrării.

Și da, sincer, mi-a părut rău că nu am mai dansat – pentru că în Moldova nu avem astfel de spații sau petreceri. Dar am trăit ceva mai profund comunitar: Cade una – o protejăm toate.

P.S.-ul sentimental

Am revenit acasă cu un regret. Care?
Nu am reușit să fac o poză cu Monica Benicio – consiliera din Rio de Janeiro, activistă lesbiană și partenera Mariellei Franco, ucisă pentru curajul ei.Probabil o să scriu un material separat și despre povestea ei, pentru că merită toată atenția.

Și da, am avut un mini crush. Prezența ei, energia ei, discursul ei – și da, seamănă izbitor de mult cu Bette Porter din The L Word. 😅