Tinerii, experții în comunicare și cetățenii activi sunt invitați la un eveniment public organizat de platforma Politica la minut.md, care își propune să aducă în prim-plan teme esențiale pentru societatea digitală contemporană: dezinformarea, siguranța online, libertatea de exprimare și rolul gândirii critice în combaterea narațiunilor false.
Evenimentul se va desfășura vineri, 25 aprilie, între orele 09:00 și 16:00, la Bristol Central Park Hotel din Chișinău. Participarea este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă prin intermediul unui formular online. Locurile sunt limitate.
Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului este de a facilita o discuție deschisă, în afara mediului virtual, despre provocările cu care se confruntă societatea în era digitală și despre responsabilitatea fiecăruia în cultivarea unei informări corecte.
Evenimentul va include paneluri tematice, sesiuni de întrebări și răspunsuri, precum și prezentări ale unor invitați speciali, ale căror nume vor fi anunțate în curând.
Pentru mai multe detalii și pentru înscriere: formular online
Postări relevante
- Moldova Pride 2025: Marș pentru demnitate, egalitate și o Moldovă fără ură
- Ion Ceban: „nu susțin paradele de acest fel…” Marșul Moldova Pride revine pe 15 iunie – „Drepturile LGBTQ+ nu sunt o favoare”
- Ce spune Biblia despre compasiune, iubire și empatie? Spoiler: Nu ce cred homofobii
- Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Oscar Wilde, Ceaikovski, Elton John sau Freddie Mercury, partea II-a
- Comunitatea LGBTQ+ din antichitate până în zilele noastre: Socrate, Ahile sau Alexandru Macedon, partea I-a